Apelul dramatic al unui medic român. Nu sunt locuri în spitale: ”Încep să ne moară rudele”

×
Codul embed a fost copiat

Spitalele destinate pacienților infectați cu Covid-19 din România sunt arhipline, iar medicii nu știu cum să mai facă față cererilor de internare.

La Cluj, conferențiarul doctor Milena Man, medic primar pneumolog la Spitalul de Pneumoftiziologie Cluj-Napoca, spune că s-a ajuns în situația dramatică în care doar moartea unui pacient mai face loc pentru internarea unui bolnav.

”Deci întotdeauna, exclus să mai avem vreun pat. Pentru pacienții care sunt moderat sever, le facem loc, încercând să trimitem alții acasă sau în spitalele . Dacă vorbim de terapie intensivă, evident lucrurile stau la fel de prost ca peste tot în țară. S-a eliberat ieri un loc printr-un deces. Din păcate, era decesul unui apropiat, unui om din familie, din echipa noastră, ceea ce este mai dramatic. Am făcut și facem tot ce putem, dar încep să ne moară și rudele. Locurile sunt puține, cert, sau deloc.” - a declarat medicul pentru Știrile Pro TV.

Citește și
Dmitriy Stuzhuk
Un influencer care nu credea în Covid a murit la 33 de ani. Mesajul său de pe patul de spital

Doctorul Man avertizează că pacienții infectați cu Covid-19 nu mai sunt doar cei din grupele de risc medicale - precum persoanele obeze sau cu dianbet - ci și oameni  care, în urmă cu câteva săptămâni, erau considerați în afara riscului.

”Dacă acum o săptămână v-ași fi spus că vorbim doar de pacienți obezi, care sunt clar la risc, de pacienții cu diabet zaharat și eventual cu comorbidități cardiovasculare, pot să vă spun doar că aceștia sunt cei care domină. Pot acum să vă spun că pacientul nostru de ieri nu era nici gras, nu era nici obez, nu era nici bătrân, nu avea nici comorbidități și fiind rudă a unuia din echipa noastră chiar ne-am străduit. Nu ne-am străduit pentru el mai mult decât pentru alții, dar nu întotdeauna avem soluțiile bune.” -  a mai declarat ea.

Previziunile medicilor pentru perioadă următoare în România sunt sumbre. Cconferențiarul doctor Milena Man se așteaptă ca numărul de cazuri noi de infectare cu Covid-19, în 24 de ore, să ajungă la 5.000.

Numărul de 5000 cred că va fi atins foarte repede la nivel de țară. Cred că foarte curând, nu doar se vor deschide alte spitale, dar va trebui ca fiecare spital să aibă secția lor de Covid, mini secția lor de Covid, în care să-și gestioneze cazurile cu patologia aferentă. Deci pacienții de la gastro-entero să aibă câteva cazuri de gastro-entero, la Institutul Inimii să aibă cazuri pentru Institutul Inimii sau cardiologia .. și așa mai departe, astfel încât neurologia cu accidentele vasculare să nu trebuiască gestionate în secții de nespecialitate, unde evident avem mai puține cunoștințe sau mai puține mijloace de a-i trata corespunzător.” - a mai spus medicul la Știrile Pro TV.

Un număr de 3.952 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost în în România, faţă de ultima raportare, în urma efectuării a 31.767 de teste la nivel naţional, sâmbătă, 18 octombrie.

Cele mai multe cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 în până în prezent pe teritoriul României sunt în Bucureşti - 25.933 şi în judeţele Suceava - 7.830, Iaşi - 7.746, Prahova - 7.710 şi Braşov - 7.526.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
Citește și...
Medic din Cluj: primul caz de Covid-19 și gripă la aceeaşi persoană. Autoritățile nu confirmă
Medic din Cluj: primul caz de Covid-19 și gripă la aceeaşi persoană. Autoritățile nu confirmă

În spitalele din România, situaţia nu este deloc bună. Sute de români duc o luptă cruntă cu COVID-19, iar medicii fac eforturi ca să îi ţină în viaţă.

Un influencer care nu credea în Covid a murit la 33 de ani. Mesajul său de pe patul de spital
Un influencer care nu credea în Covid a murit la 33 de ani. Mesajul său de pe patul de spital

Un tânăr influencer din Ucraina, care nu credea în existența noului coronavirus, a murit după ce s-a infectat în timpul unei vacanțe în Turcia.

Poliția din Ilfov a întrerupt un parastas şi o nuntă, care încălcau regulile Covid
Poliția din Ilfov a întrerupt un parastas şi o nuntă, care încălcau regulile Covid

Poliţiştii ilfoveni, din Voluntari şi Buftea, au întrerupt sâmbătă un parastas şi o nuntă, care încălcau dispoziţiile legale cu privire la organizarea evenimentelor, în contextul măsurilor de prevenire a infectării cu SARS Cov2.

Județul în care nu mai este niciun loc liber la terapie intensivă, după ce numărul de cazuri de coronavirus a explodat

Recomandări
Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR
Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR

În țară se încheie o nouă zi de negocieri pentru salvarea bugetului, însă partidele tot nu au ajuns la un numitor comun.

Motivarea CCR privind secretizarea declarațiilor de avere. Opinii separate ale judecătorilor Curții. DOCUMENT
Motivarea CCR privind secretizarea declarațiilor de avere. Opinii separate ale judecătorilor Curții. DOCUMENT

CCR a publicat motivarea hotărârii prin care a declarat neconstituționale obligațiile prevăzute pentru demnitari și funcționari publici de a-și face publice în declarațiile de avere veniturile soțului, soției și copiilor.

Naționala României, debut cu stângul la EURO U21. „Tricolorii mici” au cedat în fața Italiei U21, după ce au ratat un penalty
Naționala României, debut cu stângul la EURO U21. „Tricolorii mici” au cedat în fața Italiei U21, după ce au ratat un penalty

Naționala U21 a României a pierdut, miercuri, în fața selecționatei similare a Italiei, în meciul de debut la Campionatul European de tineret din Slovacia. Turneul final este transmis în direct pe PRO TV, PRO Arena și pe VOYO.