Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Lucrările au avansat greu, cu greșeli de execuție
Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Ministrul Transporturilor a verificat un lot din secțiunea Ploiești- Buzău.
Lucrările au avansat greu, iar constructorul bulgar a fost nevoit să refacă sudura la un pod și două pasaje după ce s-au constatat greșeli de execuție.
Chiar dacă șoseaua de mare viteză este finalizată, lucrările de remediere la un pod, dar și la două pasaje fac imposibilă, deocamdată, deschiderea circulației. Lotul Mizil–Pietroasele aflat între Ploiești și Buzău trebuia să fie gata de anul trecut.
Gheorghi Ivanov, reprezentant constructor: "Avem acum peste 70 de oameni care lucrează. Facem săptămâna viitoare cu hidroizolație, după aia începem cu asfalt, după aia și parapeții terminăm".
Cristian Pistol, CNAIR: "Sunt câteva elemente tehnice care trebuiesc clarificate și niște erori de execuție care trebuiesc rezolvate înainte de darea în circulație. În calitate de beneficiar am solicitat o expertiză tehnică tocmai pentru a avea certitudinea și siguranța că circulația publică nu va fi pusă în pericol".
Ministrul Sorin Grindeanu este mulţumit, insă, că lucrările se apropie de final.
Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor: "Suntem la 97, 99 la sută ca stadiu din întregul proiect. Spre final de iunie vom reuși să dăm în circulație acest lot".
O altă veste bună vine de pe Autostrada 1: în 3 săptămâni vom putea ajunge mai uşor de la București până la Curtea de Argeș. Se fac retușuri la ultimii 15 kilometri.
Horea Sântu, director tehnic: "Se aștern ultimele straturi de asfalt în zona intersecției, lucrări de finisaje, de finalizare a montării parapeților de siguranță, panouri fonoabsorbante, marcaje și mici cosmetizări care trebuie făcute înainte de deschiderea traficului".
Mai departe, însă, începe greul. Pe Valea Oltului, între Robești și Câineni, se fac mai multe tuneluri și viaducte spectaculoase, la mare înălţime. Pe această porțiune autostrada va semăna cu una din Alpi. Şoferii vor trece în doar câţiva kilometri de la 26 de m înălțime pe viaduct la 15 m adâncime în tunel. Deocamdată, se lucrează la drumurile tehnologice și este așteptată autorizația de construcție. Termenul de finalizare este 2028.