ANIMAȚIE. Cât le cereau mită polițiștii din Huși șoferilor pe care îi determinau să facă greșeli în trafic

×
Codul embed a fost copiat

Mai mulți polițiști din Vaslui sunt suspectați de procurorii anticorupție că mai multe luni au pus 2 șoferi să meargă încet, cu mașinile, în fața altor conducători auto, ca să-i forțeze pe aceștia din urmă să treacă peste linia continuă.

Deși sună ireal, tot ei îi opreau pe cei care depășeau neregulamentar și, ca să nu le ia permisul, le cereau șpagă până la 1.500 de lei.

După audieri, nouă dintre indivizii implicați au fost reținuți miercuri dimineață, iar unul a fost plasat sub control judiciar.

Polițiștii care au gândit scenariul prin care șoferii erau determinați să încalce regulile de circulație pentru ca mai apoi să le dea mită ca să nu fie sancționați lucrau la Poliția din Huși. Dimineață, acolo s-au făcut percheziții și - ulterior - suspecții au fost duși la audieri.

Opt polițiști sunt vizați de anchetă, dar din rețea mai faceau parte un agent de la frontieră și alți doi bărbați. Potrivit unor surse, aceștia din urmă erau puși să circule cu viteză redusă pe șosele unde benzile sunt separate cu linie continuă și este interzisă depășirea. Îi forțau, în acest fel, pe cei care veneau din spatele lor să conducă lent - pentru ca, într-un final, aceștia să își piardă răbdarea și să îi depășească. Agenții pândeau acest moment și îi opreau imediat pe șoferii care depășeau linia continuă. Apoi le cereau mită, ca să nu le ia permisul și să nu ii amendeze. Șpaga era între 100 și 1.500 de lei - spun procurorii anticorupție.

Citește și
anca ababneh
Ce se întâmplă cu șefa de la oncologie din Suceava care lua mită de la pacienții cu cancer. Decizia magistraților

Principala zonă în care ar fi actionat suspecții era drumul dintre orașul Huși și vama Albița. Printre șoferii pe care polițistii i-au oprit și le-ar fi cerut mita au fost atât cetateni români cât și ai Republicii Moldova.

Faptele penale de care sunt acuzați polițiștii au fost sesizate prima dată la telefonul anticorupție.

Ingrid Botezatu, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui: „Lucrători de poliție folosindu-și funcția au pretins și primit de la șoferi diferite sume de bani pentru a nu își îndeplini îndatoririle.”

Radu Bobârnat, avocatul unuia dintre suspecți: „E o cercetare în curs, vom vedea măsurile care se vor lua.”

Tot potrivit unor surse din anchetă, polițistii ar fi pretins mită și de la mai mulți șoferi care au intrat cu mașina în zone cu acces interzis.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
Citește și...
„Rețetă de șpagă”. Metoda folosită de polițiștii din Huși pentru a-i determina pe șoferi să facă greșeli în trafic
„Rețetă de șpagă”. Metoda folosită de polițiștii din Huși pentru a-i determina pe șoferi să facă greșeli în trafic

Opt polițiști de la Poliția Huși din județul Vaslui și un polițist de frontieră cu atribuții pe linie rutieră sunt suspectați că au luat mită în mod repetat de la mai mulți șoferi.  

Ce se întâmplă cu șefa de la oncologie din Suceava care lua mită de la pacienții cu cancer. Decizia magistraților
Ce se întâmplă cu șefa de la oncologie din Suceava care lua mită de la pacienții cu cancer. Decizia magistraților

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au dispus trimiterea în judecată a Ancăi Ababneh Dumitrovici, medic specialist oncolog.

Șeful PTF Sculeni, revoltat că la alte vămi din țară se câștigă mai mult din șpagă. ”Acolo se fac 1.500 și aici 150 euro”
Șeful PTF Sculeni, revoltat că la alte vămi din țară se câștigă mai mult din șpagă. ”Acolo se fac 1.500 și aici 150 euro”

Cristian Mancaş, şeful Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni, judeţul Iaşi, plasat în arest la domiciliu pentru luare de mită, s-ar fi arătat revoltat de faptul că în alte vămi din ţară s-ar fi câştigat mai mult din şpagă.

Cătălin Cherecheș ar fi fugit din țară. Se cere emiterea unui mandat de arestare internațională pe numele edilului
Cătălin Cherecheș ar fi fugit din țară. Se cere emiterea unui mandat de arestare internațională pe numele edilului

Ales primar în Baia Mare în 2016, în timp ce se afla în arest pentru luare de mită, Cătălin Cherecheș trebuie să meargă la închisoare, dar a dispărut.

Lovitură DNA la o Direcţie de Taxe şi Impozite din București. Un șef al departamentului a fost prins în timp ce primea mită
Lovitură DNA la o Direcţie de Taxe şi Impozite din București. Un șef al departamentului a fost prins în timp ce primea mită

George Marius Adam, şef Serviciu managementul documentelor şi comunicare instituţională în cadrul Direcţiei Generale de Impozite şi Taxe Locale (DGITL) Sector 6, a fost reţinut de DNA.

Recomandări
Riposta Iranului. Teheranul a lansat zeci de rachete asupra Israelului. Explozii în Tel Aviv și Ierusalim
Riposta Iranului. Teheranul a lansat zeci de rachete asupra Israelului. Explozii în Tel Aviv și Ierusalim

Israel a lansat noi atacuri asupra Iranului vineri seara, după ce a lansat cel mai amplu atac din istorie asupra vechiului său dușman, distrugând uriașul complex nuclear subteran al Teheranului și eliminând întreaga conducere militară de top.

Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți
Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți

Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, prezintă, vineri, date despre situaţia ecomomică a României şi negocierile din ultima săptămână.

Singura șansă de salvare a Salinei Praid ar fi umplerea ei cu pietriș, spun experții. „Să fie betonate căile de acces”
Singura șansă de salvare a Salinei Praid ar fi umplerea ei cu pietriș, spun experții. „Să fie betonate căile de acces”

Mina veche de la Praid este compromisă, iar singura șansă de salvare ar fi umplerea ei cu pietriș. Soluția aparține experților Asociației Europene a Producătorilor de Sare.