Anchetă la Spitalul din Tg. Mureș. Rudele profesorului Benedek Istvan susțin că a fost legat de pat la ATI

×
Codul embed a fost copiat

În timp ce mai multe anchete vizează secţia ATI a spitalului din Sibiu, după ce o fostă angajată a făcut acuzaţii şocante, familia unui renumit medic vorbeşte despre practici similare în spitalul din Târgu Mureş.

Profesorul Benedek Istvan s-a stins după ce a fost diagnosticat cu coronavirus în septembrie anul trecut. Acum, fratele lui susţine că medicul ar fi fost legat de pat în ATI, deşi era conştient şi cooperant. În timp ce reprezentanţii spitalului spun că au respectat întocmai protocoalele, familia a depus mai multe plângeri, iar acum este o anchetă în curs. Torul s-a aflat după mărturisirile unui fost angajat la Spitalul din Sibiu, care acuză personalul că ar fi legat pacienții, pe care i-ar fi intubat fără motiv.

Procurorii verifică mărturisirile şocante ale unei foste angajate. Sub protecția anonimatului, femeia, care a lucrat în secţia ATI, a declarat că bolnavii de Covid ar fi sedați și imobilizați, legați de mâini şi de picioare.

Fosta angajată ATI susţine că din această cauză, mai mulţi pacienți ar fi murit. Deşi conducerea spitalului o contrazice, la Sibiu procurorii au deschis un dosar penal pentru omor iar ministrul Sănătăţii a cerut Corpului de Control să verifice acuzaţiile extrem de grave.

Medicul Benedek Istvan, renumit profesor şi coordonator al Secţiei Clinice de Hematologie şi Transplant Medular al Spitalului din Târgu Mureş, a murit pe 1 septembrie 2020, după ce a fost diagnosticat cu Covid 19. Acum, familia aduce mai multe acuzaţii. Reacţiile au apărut după ce o fostă angajată a spitalului judeţean Sibiu a făcut declaraţii şocante în care vorbea despre pacienţi legaţi şi sedaţi în secţia ATI de acolo, proceduri în urma cărora mai multe persoane ar fi murit.

Citește și
Benedek Istvan
Primul medic român care a efectuat un transplant de măduvă la un adult a murit de COVID-19

Prof dr. Benedek Imre, frate: „E cel mai uşor să legi bolnavul în loc să stai lângă el şi să dai doze mici de sedaţie, aşa e procedura. Normal, bolnavii psihici care pot dăuna , acolo putem vorbi. A fost legat, avem filmul, înregistrat de bolnavii care era în salon, în care el era coerent şi refuza să fie legat. Este regretabil că elevii lui l-au legat, aşa ceva …. Nu au ce căuta în medicină”

Fratele reputatului medic mai susţine că va încerca să obţină toate răspunsurile.

Prof dr. Benedek Imre, frate: „Sunt lucruri comune pacienților români. Pe lângă faptul că a fost legat - avem filmul că este legat, dar nu o dăm, pentru că există o anchetă penală, este regretabil cum a reacţionat istrația. Noi, familia, am fi dorit să nu devenim circari.”

Pe de altă parte, medicii secţiei ATI de la spitalul clinic judeţean Mureş, unde a fost tratat, susţin că au respectat protocoalele şi toate acuzaţiile sunt nefondate.

Mircea Stoian, şef secţie ATI: „Referitor strict la domnul profesor, a fost contenționat când a a avut artera, a fost imobilizat, dar cu siguranţă nu mai mult de patru ore. A stat intubat la noi două zile după care a fost transferat (...) oamenii treji să fie sedaţi şi legaţi la pat este exclus. Este absolut şocant şi sunt departe de a fi adevărate (acuzațiile, n.r.)”

Şeful secţiei de terapie intensivă explică şi în ce condiţii se poate imobiliza pacientul.

Mircea Stoian, şef secţie ATI: „Contenționarea nu este folosită ca o pedeapsă, avem voie să contenționăm maximum 4 ore pe zi. Necesită contenţie pacienții foarte agresivi, când inducem sedare sau îi destubăm, sunt protocoale pentru lucrul acesta, nu este general se aplică doar la persoane agresive , tulburările psihice pot să fie secundare la pacienţii COVID”

Dr. Claudiu Puiac, manager Spital Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş:
„Procedura noastră este din 2017 şi nu din 2020 de cand a apărut COVID. Nu a existat nici o sesizare oficială la secţia ATI sau secţia COVID, noi avem la nivelul spitalului o procedură de conteționare sedare-izolare.”

În cazul profesorului de la Târgu-Mureş, ancheta a fost preluată de procurori şi este în desfăşurare.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Dan Șucu, investiție de 6.000.000 de € în Capitală. Ce proiect vrea să pună pe picioare afaceristul
FOTO Dan Șucu, investiție de 6.000.000 de € în Capitală. Ce proiect vrea să pună pe picioare afaceristul
Citește și...
Anchete la Spitalul Judeţean Sibiu, în urma dezvăluirilor.
Anchete la Spitalul Judeţean Sibiu, în urma dezvăluirilor. "Scade încrederea omului în sistemul de sănătate"

Mai multe anchete vizează secția ATI a Spitalului Județean Sibiu, după ce o fostă angajată a lansat acuzații șocante la adresa medicilor și asistentelor care lucrează acolo.

Primul medic român care a efectuat un transplant de măduvă la un adult a murit de COVID-19
Primul medic român care a efectuat un transplant de măduvă la un adult a murit de COVID-19

România înregistrează marți un număr record de decese din cauza noului coronavirus. 60 de oameni au murit în ultimele 24 de ore, răpuși de Covid-19.

Medicul Benedek Imre a fost încătuşat pe stradă, după ce ar fi împins un polițist. VIDEO
Medicul Benedek Imre a fost încătuşat pe stradă, după ce ar fi împins un polițist. VIDEO

Cardiologul Benedek Imre, de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Târgu-Mureş a fost încătuşat pe stradă, miercuri, după ce ar fi împins un poliţist rutier.

Recomandări
România, la un pas de ratingul de țară junk. Care ar trebui să fie prioritățile noului Guvern - Analiză Fitch Ratings
România, la un pas de ratingul de țară junk. Care ar trebui să fie prioritățile noului Guvern - Analiză Fitch Ratings

Perspectivele reducerii deficitelor aflate la un nivel ridicat record şi stabilizarea creşterii rapide a datoriei publice reprezintă elementul central al evaluării ratingului suveran al României, după alegerile prezidenţiale, arată Fitch.

Tragedie aviatică în India. Un avion cu 242 de pasageri s-a prăbușit. A fost găsit un singur supraviețuitor
Tragedie aviatică în India. Un avion cu 242 de pasageri s-a prăbușit. A fost găsit un singur supraviețuitor

Un avion cu 242 de persoane la bord care se îndrepta spre Marea Britanie s-a prăbușit joi lângă aeroportul Ahmedabad, din vestul Indiei. Avionul s-a prăbușit într-o zonă rezidențială, provocând zeci de morți și în clădirile de la sol. 

A cincea reducere a pedepsei pentru Mario Iorgulescu. Cât timp ar trebui să stea după gratii dacă s-ar întoarce în România
A cincea reducere a pedepsei pentru Mario Iorgulescu. Cât timp ar trebui să stea după gratii dacă s-ar întoarce în România

Curtea de Apel București a dispus joi scăderea unei perioade de opt luni din condamnarea de 8 ani și 8 luni închisoare primită de Mario Iorgulescu în dosarul legat de accidentul auto provocat de acesta în anul 2019, soldat cu moartea unui bărbat.