Amendă uriașă dată în România. Suma pe care va trebui să o plătească un bărbat care a abandonat câțiva pui de pisică

pisoi
Shutterstock

Un bărbat de 54 de ani, din municipiul Botoşani, a primit o amendă de 12.000 de lei, după ce a abandonat nişte pui de pisica, a transmis purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ), Delia Nenişcu.

Potrivit sursei citate, bărbatul a fost surprins, în luna august 2024, în timp ce abandona mai mulţi pui de pisică în zona cu vegetaţie a Gării din municipiul Botoşani.

Poliţiştii de la Biroul pentru Protecţia Animalelor au aplicat, luna trecută, 30 de amenzi pentru cei care au încălcat normele privind protecţia animalelor.

"În luna august a.c., în urma activităţilor specifice desfăşurate de poliţiştii Biroului pentru Protecţia Animalelor, au fost aplicate peste 30 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 130.000 de lei. Sancţiunile au fost aplicate pentru nerespectarea regimului de deţinere al câinilor periculoşi sau agresivi, nerespectarea programului de gestionare al câinilor fără stăpân şi pentru nerespectarea legislaţiei privind protecţia animalelor, în special a condiţiilor de viaţă şi bunăstare a animalelor", a precizat oficialul IPJ Botoşani.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
Citește și...
Proiecte din ințiativa comunității, finanțate cu 5 milioane de lei de primărie. Căsuțele pentru pisici sunt irate
Proiecte din ințiativa comunității, finanțate cu 5 milioane de lei de primărie. Căsuțele pentru pisici sunt irate

Tot mai multe proiecte pornite din inițiativa oamenilor se bucură de finanţare. În Capitală, de exemplu, numai Primăria Generală a dublat bugetul față de anul trecut şi este gata să dea 5 milioane de lei comunităţii.

Jennifer Aniston îl critică pe politicianul pe care Trump îl vrea vicepreședinte al SUA. Ce a spus despre femeile fără copii
Jennifer Aniston îl critică pe politicianul pe care Trump îl vrea vicepreședinte al SUA. Ce a spus despre femeile fără copii

Jennifer Aniston l-a criticat pe candidatul lui Donald Trump la vicepreședinție, JD Vance, pentru comentariile în care îi numea pe democrați „o adunătură de doamne cu pisici fără copii cu vieți mizerabile”, scrie BBC.

 

Cum arată o căsuță de pisici pe care Primăria Sectorului 6 dă 1.000 de euro
Cum arată o căsuță de pisici pe care Primăria Sectorului 6 dă 1.000 de euro

Primăria Sectorului 6 va amplasa printre blocuri căsuțe pentru pisici. 

Recomandări
Barometru: Peste 85% dintre români cred că România va avea probleme economice în următoarele luni
Barometru: Peste 85% dintre români cred că România va avea probleme economice în următoarele luni

Peste 85% dintre români se aşteaptă ca România să se confrunte în următoarele luni cu probleme economice, relevă Barometrul Informat.ro - INSCOP Research realizat în perioada 26-30 mai 2025.

INS: Rata anuală a inflaţiei a urcat la 5,45%, în mai. Unde au fost în cele mai mari scumpiri
INS: Rata anuală a inflaţiei a urcat la 5,45%, în mai. Unde au fost în cele mai mari scumpiri

Rata anuală a inflaţiei a urcat, în luna mai 2025, la 5,45%, de la 4,9% în aprilie, în condiţiile în care serviciile s-au scumpit cu 7,09%, mărfurile alimentare cu 6,53% iar cele nealimentare cu 4%, potrivit datelor INS.

Un avion cu peste 200 de pasageri la bord care se îndrepta spre Marea Britanie s-a prăbușit în India
Un avion cu peste 200 de pasageri la bord care se îndrepta spre Marea Britanie s-a prăbușit în India

Un avion cu peste 200 de pasageri la bord, care se îndrepta spre Marea Britanie, s-a prăbușit joi lângă aeroportul Ahmedabad, din vestul Indiei, anunță BBC.