Alertă în Tulcea: Două surori de 14 și 16 ani au dispărut de acasă și sunt căutate la nivel național

dispărute Tulcea
IPJ Tulcea

Două surori din Tulcea, una în vârstă de 14 ani şi cealaltă de 16 ani, sunt căutate de poliţişti după ce au plecat de acasă, sâmbătă după-amiază, şi nu au mai revenit. Ele au fost date în urmărire la nivel naţional.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Tulcea au anunţat că poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că, sâmbătă, în jurul orei 17.00, două surori au plecat de la locuinţa lor din municipiul Tulcea şi nu au mai revenit.

Astfel, Sîrla-Bianca Stoean, în vârstă de 16 ani, purta o geacă de culoare maron din material textil, o bluză albă, fustă din blug de culoare neagră şi pantofi model sport albi. Poliţiştii au precizat că are asupra sa telefon mobil, la care refuză să răspundă. Fata are o înălţime de 160 centimetri, ochii verzi, păr castaniu lung, greutate 60 kilograme, constituţie atletică. Tânăra are o cicatrice post-traumatică la arcada stângă de aproximativ doi centimetri.

Sora ei, Tanaca-Altina-Lenuţa Stoean, în vârstă de 14 ani, era îmbrăcată la momentul dispariţiei cu o rochie lungă albă cu imprimeu floral de culoare albastru şi pantofi model sport albi. Fata are o înălţime de 150 de centimetri, greutate 45 de kilograme, constituţie atletică, păr blond lung, ochii căprui, fără semne particulare.

”Poliţiştii au demarat procedurile de depistare a celor două minore, acestea fiind date în urmărire la nivel naţional”, au transmis reprezentanţii IPJ Tulcea.

Citește și
Hacker
Parolele vechi și conturile online inactive, în vizorul hackerilor. Ce recomandă specialiştii în securitate cibernetică

Persoanele care pot oferi informaţii care să ducă la găsirea surorilor sunt rugate de poliţişti să sune la 112 sau să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie.

Articol recomandat de sport.ro
Naționala României, descrisă în două cuvinte greu de digerat după eșecul cu Austria
Naționala României, descrisă în două cuvinte greu de digerat după eșecul cu Austria
Citește și...
Parolele vechi și conturile online inactive, în vizorul hackerilor. Ce recomandă specialiştii în securitate cibernetică
Parolele vechi și conturile online inactive, în vizorul hackerilor. Ce recomandă specialiştii în securitate cibernetică

Conturile online inactive reprezintă un risc de securitate, atât în plan personal, cât şi profesional, întrucât acestea pot deveni o ţintă uşoară pentru infractorii cibernetici, avertizează specialiştii în securitate cibernetică.

Extrageri LOTO 6/49 duminică, 8 iunie 2025. Report la Joker de peste 4,19 milioane de euro
Extrageri LOTO 6/49 duminică, 8 iunie 2025. Report la Joker de peste 4,19 milioane de euro

Noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc sunt programate duminică, după ce la tragerile de joi s-au acordat peste 17.000 de câştiguri în valoare totală de peste 1,16 milioane de lei, a anunţat Loteria Română.

Tragedie în Constanţa. Un bărbat a murit după ce a căzut de la etajul 10 al unui hotel din Olimp
Tragedie în Constanţa. Un bărbat a murit după ce a căzut de la etajul 10 al unui hotel din Olimp

Un bărbat de 58 de ani a murit, duminică, după ce a căzut de la etajul al zecelea al unui hotel din staţiunea Olimp. El a fost găsit inconştient şi i s-au făcut manevre de resuscitare, însă acestea nu au dat rezultat.

Recomandări
SUA consideră că Rusia nu a răspuns încă la Operațiunea Pânza de Păianjen. Se așteaptă la un „atac la scară largă devastator”
SUA consideră că Rusia nu a răspuns încă la Operațiunea Pânza de Păianjen. Se așteaptă la un „atac la scară largă devastator”

Statele Unite consideră că amenințarea Rusiei de a răspunde la Operațiunea „Pânza de păianjen” a Ucrainei nu a fost încă pusă în aplicare cu seriozitate și că răspunsul va fi cel mai probabil un atac la scară largă, cu ținte multiple, scrie Reuters.

Proiectul de modernizare a drumului care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final
Proiectul de modernizare a drumului care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final

Proiectul de modernizare a drumului național 69, care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final.

Protest la Timișoara, după crima din Cosmopolis. Sute de persoane au ieșit în stradă. „Rușinea este a abuzatorului”
Protest la Timișoara, după crima din Cosmopolis. Sute de persoane au ieșit în stradă. „Rușinea este a abuzatorului”

Sute de persoane au ieșit în stradă la Timișoara, pentru a trage un semnal de alarmă în privința violenței asupra femeilor.