Accident grav pe A3. O mașină s-a răsturnat pe sensul de mers către Ploiești. Două persoane au murit

Poliție

Cele două persoane care au fost găsite inconştiente după ce autoturismul în care se aflau s-a răsturnat, marţi seară, pe autostrada A3, au fost declarate decedate, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova.  

Conform sursei citate, victimele prezentau leziuni incompatibile cu viaţa.

Știre inițială: Un accident de circulaţie s-a produs, marţi seară, la kilometrul 56 al autostrăzii A3, pe sensul către Ploieşti, două persoane fiind grav rănite după ce un autoturism s-a răsturnat.

Conform Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, un autoturism a părăsit partea carosabilă, rupând parapetele de protecţie şi căzând pe plafon, la diferenţă de nivel faţă de banda de rulare, scrie Agerpres.

Citește și
accident, Comarnic
Accident grav în localitatea Comarnic, pe DN1. Doi oameni au avut nevoie de intervenția echipajelor de descarcerare

În maşină se aflau cinci persoane. Două dintre ele au rămas blocate în maşină, fiind inconştiente.

La faţa locului s-au deplasat mai multe autospeciale, inclusiv o unitate de terapie intensivă mobilă.

Articol recomandat de sport.ro
Imagini de colecție de la nunta lui Florinel Coman! Cine îi este naș și cum s-a "gătit" superba mireasă
Imagini de colecție de la nunta lui Florinel Coman! Cine îi este naș și cum s-a "gătit" superba mireasă
Citește și...
Accident grav pe DN 17. Cinci persoane au rămas încarcerate | GALERIE FOTO
Accident grav pe DN 17. Cinci persoane au rămas încarcerate | GALERIE FOTO

Un accident rutier grav, cu două autoturisme implicate, s-a produs, marți după-amiaza, pe DN 17, între localitățile Ilișești și Păltinoasa din județul Suceava.

Accident grav în localitatea Comarnic, pe DN1. Doi oameni au avut nevoie de intervenția echipajelor de descarcerare
Accident grav în localitatea Comarnic, pe DN1. Doi oameni au avut nevoie de intervenția echipajelor de descarcerare

Un accident grav s-a produs, marți, în localitatea Comarnic din județul Prahova, pe DN1.   

Accident grav între un TIR și un autoturism, în Brașov. Două persoane au murit
Accident grav între un TIR și un autoturism, în Brașov. Două persoane au murit

Două persoane au decedat şi alte două au fost rănite într-un accident rutier care a avut loc, marţi dimineaţă, pe DN 10, în localitatea Prejmer, judeţul Braşov.

Un bărbat s-a răsturnat cu mașina pe un drum din Dâmbovița. Martorii spun că a pierdut controlul volanului
Un bărbat s-a răsturnat cu mașina pe un drum din Dâmbovița. Martorii spun că a pierdut controlul volanului

Accident grav, luni seară, pe un drum din Dâmboviţa.

Cinci mașini au fost implicate într-un accident rutier în Bistrița. O femeie a fost rănită
Cinci mașini au fost implicate într-un accident rutier în Bistrița. O femeie a fost rănită

Cinci maşini au fost implicate, luni, într-un accident rutier în municipiul Bistriţa, o femeie fiind rănită.

 

Recomandări
Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie
Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie

Consultările pentru formarea Guvernului dintre liderii partidelor și președintele Nicușor Dan au continuat joi la Palatul Cotroceni. Nu au avansat din cauza unor tensiuni între PSD și USR.

ANIMAȚIE. Cum s-a prăbușit avionul cu 242 de pasageri. Ce spune un fost pilot român care a zburat cu acest tip de aeronavă
ANIMAȚIE. Cum s-a prăbușit avionul cu 242 de pasageri. Ce spune un fost pilot român care a zburat cu acest tip de aeronavă

O catastrofă aeriană cumplită s-a produs în India. Un avion Boeing 787 Dreamliner - cu 242 de oameni la bord, cu destinația Londra, s-a prăbușit la scurt timp după decolare.

Donald Trump anunță un posibil atac împotriva instalațiilor nucleare iraniene. „Nu vreau să spun iminent
Donald Trump anunță un posibil atac împotriva instalațiilor nucleare iraniene. „Nu vreau să spun iminent"

Un atac israelian asupra instalațiilor nucleare de suprafață ale Iranului „ar putea foarte bine să aibă loc" în curând, a declarat joi președintele Trump reporterilor de la Casa Albă.