Accident cumplit în Buzău. Patru mașini implicate, o persoană decedată, iar alte cinci în stare gravă

×
Codul embed a fost copiat

O femeie a murit, iar alte cinci persoane au fost grav rănite într-un accident în Buzău, pe Drumul European 85, una dintre cele mai periculoase șosele din România.

Autoturismele în care se aflau cei șase s-au izbit frontal. Femeia care a decedat a fost proiectată prin parbriz.

Autoturismul, în care se afla femeia care și-a pierdut viața, era condus de fiul acesteia. În mașină se mai afla încă o persoană. La un moment dat, șoferul a intrat într-o depășire, dar mașina s-a lovit frontal de un alt autoturism care circula pe contrasens. În forța impactului, acesta a fost proiectat, la rândul sau, în alte două mașini.

Șoferul uneia dintre mașinile implicate în accident: "BMW-ul din fata mea în sânt și cele doua mașini avariate foarte rău, o persoana aruncata pe carosabil, o persoana din bmw sub mașină pe care ... am ajutat-o să iasă de acolo".

Adriana Bunilă, SJU Buzău: "La UPU a spitalul de urgenta din Buzău au fost transportate 5 victime care au suferit multiple traumatisme. 5:33 – Doua victime au fost ranite mai grav, femeia în vârstă de 69 de ani și bărbatul în vârstă de 48 de ani, celelalte victime se afla în investigații".

Citește și
accident
Accident violent surprins de o cameră de bord în Iași. Ambii șoferi implicați consumaseră alcool

Da pentru mama șoferului nu s-a mai putut face nimic, ceilalți cinci răniți sunt în continuare în stare gravă la spital. Polițiștii vor să afle cu exactitate cum s-a produs accidental.

Silviu Dinu, Poliția Rutieră Buzău: "Au fost implicate patru autoturisme și soldat acest accident cu o persoană decedată și încă cinci persoane vătămate".

Din cauza accidentului traficul pe Drumul European E 85 a fost blocat câteva ore, pe șosea formându-se coloane de mașini de peste 3 kilometri.

Articol recomandat de sport.ro
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Citește și...
Accident grav pe DN72. Un șofer, grav rănit, după ce mașina lui a fost lovită de semiremorca unui camion
Accident grav pe DN72. Un șofer, grav rănit, după ce mașina lui a fost lovită de semiremorca unui camion

Impact violent pe Drumul Naţional 72, care leagă Târgovişte de Ploieşti.

Accident violent surprins de o cameră de bord în Iași. Ambii șoferi implicați consumaseră alcool
Accident violent surprins de o cameră de bord în Iași. Ambii șoferi implicați consumaseră alcool

Doi şoferi băuţi s-au ciocnit în trafic, la o oră de vârf, în Iaşi. Unul dintre ei a avut nevoie de îngriji medicale, la faţa locului. Accidentul s-a petrecut în cartierul Bucium, duminică seară, şi a fost surprins de o cameră de bord.

Accident grav în județul Dolj. Un tânăr, spulberat de o mașină, în timp ce traversa strada printr-un loc nepermis
Accident grav în județul Dolj. Un tânăr, spulberat de o mașină, în timp ce traversa strada printr-un loc nepermis

Un tânăr de 27 de ani din Mehedinți, care traversa strada printr-un loc nepermis, în județul Dolj, și-a pierdut viața într-un accident cumplit.

Recomandări
Lista măsurilor economice negociate de PSD, PNL, USR și UDMR. Surse: Se pregătesc creșteri de taxe, inclusiv de TVA
Lista măsurilor economice negociate de PSD, PNL, USR și UDMR. Surse: Se pregătesc creșteri de taxe, inclusiv de TVA

A început o săptămână decisivă, pentru economia României. Liderii partidelor pro-occidentale au mers la Palatul Cotroceni și au discutat cu președintele Nicușor Dan măsurile care ar trebui să ducă la scăderea deficitului bugetar.

Bucureștiul s-a întunecat în mijlocul zilei. Furtuna istorică a paralizat Capitala. Străzi, blocuri și mall-uri s-au inundat
Bucureștiul s-a întunecat în mijlocul zilei. Furtuna istorică a paralizat Capitala. Străzi, blocuri și mall-uri s-au inundat

S-a făcut noapte în plină zi în București, iar în scurt timp oamenii au fost sfătuiți să se adăpostească. Codul portocaliu, anunțat de specialiști, a venit cu o rupere de nori peste oraș.

Analiză BNR: Cât ne-a costat, de fapt, invazia Rusiei în Ucraina. Gaura făcută în economie și în bugetul de stat
Analiză BNR: Cât ne-a costat, de fapt, invazia Rusiei în Ucraina. Gaura făcută în economie și în bugetul de stat

Un studiu recent publicat de Banca Națională arată efectele invaziei pe scară largă a Rusiei în Ucraina, declanșată în februarie 2022, asupra economiilor din regiune, cu un accent deosebit pe Bulgaria, Cehia, Ungaria, Polonia și România.