Accident cu trei mașini în județul Galaţi. Patru persoane, între care un copil de nici 3 ani, au ajuns la spital

ambulanta
Shutterstock

Patru persoane, între care un copil de doi ani şi 11 luni, au ajuns la spital, după ce au fost rănite într-un accident rutier în care au fost implicate trei maşini, informează, sâmbătă, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Galaţi, conform Agerpres.

Potrivit sursei citate, pe DJ 251, în imediata apropiere a localităţii Schela din judeţul Galaţi, a avut loc un accident rutier în urma căruia au fost rănite patru persoane.

Din verificările preliminare efectuate de poliţiştii rutieri s-a stabilit că un bărbat, cu vârsta de 36 de ani, din municipiul Bârlad, judeţul Vaslui, în timp ce conducea o autoutilitară dinspre comuna Slobozia Conachi către comuna Schela, la o curbă periculoasă la dreapta, a pierdut controlul volanului şi a pătruns pe sensul opus de mers unde a lovit frontal o altă autoutilitară, condusă în mod regulamentar de un bărbat de 31 de ani.

În urma impactului, primul autovehicul a fost proiectat într-un autoturism care era condus de o femeie cu vârsta de 50 de ani, aflat tot pe sensul opus de mers.

Toate autovehiculele implicate au fost avariate şi au fost rănite patru persoane, fiind vorba de doi dintre conducătorii auto, bărbatul de 31 de ani şi femeia de 50 de ani, un minor cu vârsta de 2 ani şi 11 luni care se afla pasager în primul autovehicul şi un bărbat de 39 de ani, pasager în cel de-al doilea autovehicul.

Citește și
titan
Cât de mare este riscul să se repete o tragedie precum cea a submersibilului Titan? „Ce mizerie, cum explicăm asta lumii?”

Persoanele rănite au primit îngrijiri la faţa locului şi apoi au fost transportate la spital de către echipajele de la ambulanţă.

Toţi conducătorii auto deţin permise de conducere valabile, iar la testarea alcoolscop rezultatul a fost negativ în toate cele trei cazuri.

Poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Articol recomandat de sport.ro
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Citește și...
Tragedie pe un drum din Teleorman. O persoană a murit şi o alta a fost rănită într-un accident violent
Tragedie pe un drum din Teleorman. O persoană a murit şi o alta a fost rănită într-un accident violent

O persoană a murit şi o alta a fost rănită, sâmbătă, după ce două autoturisme au fost implicate într-un accident produs pe E 70, în judeţul Teleorman. Circulaţia rutieră în zonă este blocată pe ambele sensuri.

Cât de mare este riscul să se repete o tragedie precum cea a submersibilului Titan? „Ce mizerie, cum explicăm asta lumii?”
Cât de mare este riscul să se repete o tragedie precum cea a submersibilului Titan? „Ce mizerie, cum explicăm asta lumii?”

Primul accident mortal la bordul unui submersibil turistic de mare adâncime va stârni cu siguranţă apeluri pentru reglementări suplimentare în materie de siguranţă, relatează Reuters.

Tragedie pe autostrada A1. Doi tineri, de 20 și 22 de ani, au murit într-un accident înfiorător
Tragedie pe autostrada A1. Doi tineri, de 20 și 22 de ani, au murit într-un accident înfiorător

Două persoane au murit, în noaptea de joi spre vineri, în urma unui accident rutier petrecut în județul Sibiu, pe drumul care face legătura dintre autostrada A1 și DN7.

Cei patru muncitori răniți după prăbușirea unui acoperiș nu aveau montate schele și nici stâlpi de siguranță
Cei patru muncitori răniți după prăbușirea unui acoperiș nu aveau montate schele și nici stâlpi de siguranță

Accident grav, în care au fost implicați patru muncitori care lucrau la demolarea unui acoperiș de pe clădirea Căminului Cultural din localitatea Apahida, lânga Cluj-Napoca. Plafonul construcției s-a prăbușit și toți au fost prinși sub dărâmături.

10 ani de la accidentul din Muntenegru, în care au murit 19 români și 29 au fost răniți
10 ani de la accidentul din Muntenegru, în care au murit 19 români și 29 au fost răniți

Au trecut 10 ani de la cel mai grav accident în care au fost implicaţi români pe şosele din afara ţării.

 

Recomandări
Școala din România construită „ca afară”. Copiii pleacă de la privat pentru a învăța aici
Școala din România construită „ca afară”. Copiii pleacă de la privat pentru a învăța aici

Încheiem campania: „Școli în construcție. Viitor, în pauză”, într-o notă optimistă. Vă arătăm că, acolo unde primarii au folosit fonduri europene și au construit școli, rezultatele se văd, iar comunitățile se dezvoltă mulțumite.

Lista măsurilor economice negociate de PSD, PNL, USR și UDMR. Surse: Se pregătesc creșteri de taxe, inclusiv de TVA
Lista măsurilor economice negociate de PSD, PNL, USR și UDMR. Surse: Se pregătesc creșteri de taxe, inclusiv de TVA

A început o săptămână decisivă, pentru economia României. Liderii partidelor pro-occidentale au mers la Palatul Cotroceni și au discutat cu președintele Nicușor Dan măsurile care ar trebui să ducă la scăderea deficitului bugetar.

Mark Rutte: „Rusia ar putea să atace NATO până în 2030. Acum suntem cu toţii pe flancul estic”. Apelul lansat către aliații
Mark Rutte: „Rusia ar putea să atace NATO până în 2030. Acum suntem cu toţii pe flancul estic”. Apelul lansat către aliații

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a îndemnat luni aliaţii să crească masiv cheltuielile pentru apărare şi să construiască mai multe arme, avertizând că liderul rus Vladimir Putin ar putea lansa un atac până în 2030, relatează POLITICO.