Accident cu 6 răniți, în Gorj. Ce a făcut un șofer la ieșirea de pe un drum județean

Accident Gorj
ISU Gorj

Şase persoane au fost rănite, joi, într-un accident care a avut loc în judeţul Gorj, unde două autoturisme s-au ciocnit la intersecţia dintre un drum naţional şi un drum judeţean.

 

Evenimentul rutier a avut loc în localitatea Câmpu-Mare din judeţul Gorj, primele concluzii ale poliţiştilor care au făcut cercetarea la faţa locului fiind că un şofer nu a acordat prioritate la intrarea de pe un drum judeţean în drumul naţional 67.

”Din primele verificări efectuate de poliţiştii ajunşi la faţa locului, a reieşit faptul că un bărbat, în vârstă de 55 de ani, din Craiova, în timp ce conducea un autoturism pe DJ-661-Bengeşti-Ciocadia, ar fi pătruns pe DN-67, intrând în coliziune cu un alt autoturism, condus în mod regulamentar de un bărbat, de 45 de ani, din oraşul Pantelimon, judeţul Ilfov. În urma impactului a rezultat rănirea ambilor conducători auto şi a 4 pasageri din autoturismele implicate, aceştia fiind transportaţi la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate”, au transmis oficialii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj, potrvit News.ro.

Poliţiştii au constatat că ambii şoferi au permise de conducere corespunzătoare şi nu se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice.

În urma accidentului a fost deschis dosar de cercetare penală care vizează comiterea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Citește și
Corupție la Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier din Timișoara
STENOGRAME. Doar 3 dintre cei 17 angajaţi de la ISCTR Timişoara nu au luat bani. Un inspector a luat mită de 43 de ori
Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
Citește și...
STENOGRAME. Doar 3 dintre cei 17 angajaţi de la ISCTR Timişoara nu au luat bani. Un inspector a luat mită de 43 de ori
STENOGRAME. Doar 3 dintre cei 17 angajaţi de la ISCTR Timişoara nu au luat bani. Un inspector a luat mită de 43 de ori

Doar trei dintre cei 17 angajaţi ai ISCTR Timişoara nu au luat mită, în perioada în care au fost monitorizaţi, doi dintre ei fiind detaşaţi la această instituţie în interes de serviciu.

Mesaj Ro-Alert primit de locuitorii din zona de graniţă cu Ucraina. Pericol de cădere a unor „obiecte din spațiul aerian”
Mesaj Ro-Alert primit de locuitorii din zona de graniţă cu Ucraina. Pericol de cădere a unor „obiecte din spațiul aerian”

Populaţia din zona de graniţă cu Ucraina a primit mesaj de avertizare RO-Alert pentru că există posibilitatea să cadă obiecte din spaţiul aerian.

 

Cine este românul împușcat de 4 ori în timpul masacrului din Graz. Unde l-au străpuns gloanțele
Cine este românul împușcat de 4 ori în timpul masacrului din Graz. Unde l-au străpuns gloanțele

Doi adolescenți români care trăiesc cu familiile lor în Graz, Austria, sunt printre victimele atacului armat de marți de la un liceu. Un fost elev care a deschis focul a ucis nouă tineri și un profesor și a rănit alți 11.

Recomandări
Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR
Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR

În țară se încheie o nouă zi de negocieri pentru salvarea bugetului, însă partidele tot nu au ajuns la un numitor comun.

Motivarea CCR privind secretizarea declarațiilor de avere. Opinii separate ale judecătorilor Curții. DOCUMENT
Motivarea CCR privind secretizarea declarațiilor de avere. Opinii separate ale judecătorilor Curții. DOCUMENT

CCR a publicat motivarea hotărârii prin care a declarat neconstituționale obligațiile prevăzute pentru demnitari și funcționari publici de a-și face publice în declarațiile de avere veniturile soțului, soției și copiilor.

Naționala României, debut cu stângul la EURO U21. „Tricolorii mici” au cedat în fața Italiei U21, după ce au ratat un penalty
Naționala României, debut cu stângul la EURO U21. „Tricolorii mici” au cedat în fața Italiei U21, după ce au ratat un penalty

Naționala U21 a României a pierdut, miercuri, în fața selecționatei similare a Italiei, în meciul de debut la Campionatul European de tineret din Slovacia. Turneul final este transmis în direct pe PRO TV, PRO Arena și pe VOYO.