A început săptămâna modei la Iași. Cei mai consacraţi designeri români şi-au prezentat colecţiile

×
Codul embed a fost copiat

Cei mai consacraţi designeri români şi-au prezentat colecţiile în faţa a mii de spectatori la Iași, unde a început săptămâna modei.

Nu au lipsit nici surprizele artistice, așa că cei prezenți au avut parte de momente de neuitat.

Odată cu lăsarea serii, spaţiul verde din spatele Palatului Culturii a devenit neîncăpător.

Mii de oameni au venit la prima seară a săptămânii modei române, iar în spatele scenei, ultimele pregătiri erau în toi.

Sorin Stratulat, hairstylist: "Având în vedere volumul foarte mare de modele, peste 70 de modele, îți dai seama că la fiecare trebuie să alocăm cinci minute ca să fie gata și unele dintre ele intră chiar și la două trei show-uri, deci avem nevoie să ne mișcăm super super repede".

Citește și
cristina neagu
Cum s-a descurcat Nicuşor Dan la aruncarea de la 7 metri, la Gala Neagu. ”Am jucat handbal, dar nu aveam lipici pe minge”

Designerii au făcut ultimele retuşuri, înainte să trimită modelele pe scenă.

Andreea Tincu, designer de modă: "Este foarte multă muncă este și distracție dar toată lumea se simte bine. Este o colecție în care m-am gândit la natură și la puterea regenerativă naturii de multe ori noi oamenii distrugem natura dar natura tot timpul are puterea să o ia de la capăt."

Modelele defilează pe cea mai mare scenă de fashion din ţară. Are 40 de metri lungime şi 10 metri înălțime. Iar totul va fi difuzat pe 80 de metri de ecran cu led.

6 designeri renumiţi din România şi-au prezentat colecţiile sub privirile spectatorilor, care au avut parte şi de un moment artistic pe podium.

Invitații au mai avut parte de o surpriză.. o soprană a urcat pe scenă şi a cântat în timpul defilării.

Irina Schrotter, designer: ”E coadă la intrare aș spune că ieșenii s-a obișnuit deja și vin cu bucurie la acest eveniment. Modelele sunt foarte bucuroase să fie aplaudate de public, pentru că până la urmă ei cu asta rămân”.

Romanian Fashion Week va continua prezentările de modă până la finalul weekendului.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
Cum s-a descurcat Nicuşor Dan la aruncarea de la 7 metri, la Gala Neagu. ”Am jucat handbal, dar nu aveam lipici pe minge”
Cum s-a descurcat Nicuşor Dan la aruncarea de la 7 metri, la Gala Neagu. ”Am jucat handbal, dar nu aveam lipici pe minge”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, duminică, după ce a participat la Gala Neagu – Retragerea unei legende, că împreună cu foşti sportivi de mare performanţă trebuie elaborată o strategie „pe mulţi ani de acum încolo”.

Rezultate LOTO 6/49 duminică, 8 iunie 2025. Numerele câștigătoare
Rezultate LOTO 6/49 duminică, 8 iunie 2025. Numerele câștigătoare

Noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc au avut loc duminică, după ce la tragerile de joi s-au acordat peste 17.000 de câştiguri, în valoare totală de peste 1,16 milioane de lei, a anunţat Loteria Română.

Peste 70.000 de români își petrec Rusaliile pe litoral. Ce prețuri sunt vara aceasta
Peste 70.000 de români își petrec Rusaliile pe litoral. Ce prețuri sunt vara aceasta

Sunt 70.000 de turiști în prima zi de Rusalii pe litoral. Indiferent de cât vor rămâne, toți au putut să se bucure de soarele generos și de marea albastră care dă semne că începe să se încălzească.  

Recomandări
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc

Cristina Neagu, una dintre cele mai bune jucătoare de handbal din toate timpurile, și-a luat duminică, rămas bun de la sportul pe care l-a iubit și respectat timp de 25 de ani.

Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical
Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical

Un val de aer fierbinte venit din nordul Africii ne-a reamintit că vara are și minusurile ei. Deja s-au înregistrat 37 de grade la umbră, mult peste valorile perioadei.