A început pelerinajul la Sf. Dimitrie. Moaștele au fost scoase în fața Catedralei Patriarhale

×
Codul embed a fost copiat

De duminică, Bucureştiul este loc de pelerinaj. Creştinii ortodocşi îi sărbătoresc sâmbăta şi duminica viitoare pe Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir și pe Sfântul Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Capitalei.

Racla cu Sfintele Moaşte a fost scoasă, deja, în pridvorul Catedralei Patriarhale, iar mii de credincioşi au urcat Dealul Mitropoliei pentru a se închina. Pelerini veniţi din toate colțurile țării au format cozi lungi încă de dimineaţă, gata să îi aducă mulţumiri Sfântului Dumitru.

Ne rugăm pentru sănătatea întregii familii, pentru linişte şi pace. Simt o putere, simt ca Dumnezeu îmi dă aripi să trec peste toate necazurile”

Ne rugăm de sănătate, linişte, pace, spor şi ajutor. Ne dorim strictul necesar, pentru că situaţia este aşa cum este” spun câțiva credincioși.

Zilele acestea, credincioşii se vor putea închina la moaştele a cinci sfinţi, Dimitrie cel Nou, Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena şi Sfântul Nectarie. De joi, vor ajunge în Bucureşti și moaştele Sfântului Lazăr, din Cipru. Tot atunci va avea loc o procesiune impresionantă prin centrul oraşului, iar moaștele vor fi aşezate într-un baldachin pe Dealul Patriarhiei.

Citește și
moaste, Parascheva, pelerini
Câți bani a reușit să facă o femeie care a reciclat sute de PET-uri de la Pelerinajul Sfintei Parascheva din Iași

Credincioși: „Ne rugăm la sfântul să fim sănătoşi, familia să fie bine” (...)

„Ieri am fost la Sfânta Parascheva, astăzi, aici la sfântul Dimitrie. Suntem 3 autocare, 150 de persoane”.

Sfinții Dimitrie Izvorâtorul de mir și Dimitrie Cel Nou sunt sărbătoriţi pe 26 şi 27 Octombrie. Pelerinajul din Dealul Mitropoliei se va încheia luni, 28 octombrie. 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
Citește și...
Ce s-a întâmplat cu racla cu moaștele Sfintei Parascheva, după ce 300.000 de oameni au venit în pelerinaj
Ce s-a întâmplat cu racla cu moaștele Sfintei Parascheva, după ce 300.000 de oameni au venit în pelerinaj

Racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost purtată în procesiune şi reaşezată în Catedrala Mitropolitană, marţi seara, după ce numărul pelerinilor aşezaţi la rând s-a redus considerabil.

Câți bani a reușit să facă o femeie care a reciclat sute de PET-uri de la Pelerinajul Sfintei Parascheva din Iași
Câți bani a reușit să facă o femeie care a reciclat sute de PET-uri de la Pelerinajul Sfintei Parascheva din Iași

O femeie din Iași a adunat sute de PET-uri reciclabile de la credincioșii veniți la cel mai mare pelerinaj ortodox din România, cel dedicat Sfintei Parascheva.

Peste 35.000 de persoane au mers la Iași ca să se închine Sfintei Parascheva. Oamenii au stat la rând chiar și 20 de ore
Peste 35.000 de persoane au mers la Iași ca să se închine Sfintei Parascheva. Oamenii au stat la rând chiar și 20 de ore

Cel mai mare pelerinaj ortodox din România, cel dedicat Sfintei Parascheva de la Iași, a atins, luni, punctul culminant.

Coadă de peste 7 kilometri la moaștele Sfintei Parascheva, în Iași. Credincioșii au dormit în lăcașul de cult
Coadă de peste 7 kilometri la moaștele Sfintei Parascheva, în Iași. Credincioșii au dormit în lăcașul de cult

Cel mai mare pelerinaj ortodox din România, cel dedicat Sfintei Parascheva de la Iași atinge luni punctul culminant.

Anul Nou Evreiesc, sărbătorit cu un pelerinaj care trece și prin România. Măsuri speciale pregătite pe aeroportul Suceva
Anul Nou Evreiesc, sărbătorit cu un pelerinaj care trece și prin România. Măsuri speciale pregătite pe aeroportul Suceva

Mii de evrei din întreaga lume tranzitează România în aceste zile. Toți au fost într-un oraș din Ucraina, unde au petrecut Anul Nou Evreiesc.

Recomandări
Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR
Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR

În țară se încheie o nouă zi de negocieri pentru salvarea bugetului, însă partidele tot nu au ajuns la un numitor comun.

Motivarea CCR privind secretizarea declarațiilor de avere. Opinii separate ale judecătorilor Curții. DOCUMENT
Motivarea CCR privind secretizarea declarațiilor de avere. Opinii separate ale judecătorilor Curții. DOCUMENT

CCR a publicat motivarea hotărârii prin care a declarat neconstituționale obligațiile prevăzute pentru demnitari și funcționari publici de a-și face publice în declarațiile de avere veniturile soțului, soției și copiilor.

Naționala României, debut cu stângul la EURO U21. „Tricolorii mici” au cedat în fața Italiei U21, după ce au ratat un penalty
Naționala României, debut cu stângul la EURO U21. „Tricolorii mici” au cedat în fața Italiei U21, după ce au ratat un penalty

Naționala U21 a României a pierdut, miercuri, în fața selecționatei similare a Italiei, în meciul de debut la Campionatul European de tineret din Slovacia. Turneul final este transmis în direct pe PRO TV, PRO Arena și pe VOYO.