80 de oameni au fost salvați de pe munte de salvamontiști în doar 24 de ore: ”28 au fost transportați cu ambulanțele”

Salvamont
Facebook/Salvamont

Un număr de 80 de persoane au fost salvate, în ultimele 24 de ore, de către salvamontişti, 28 dintre acestea fiind transportate la spital cu ambulanţele, anunţă, marţi, Salvamont România.

În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional s-au primit 77 de apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor, se arată într-un mesaj pe pagina de Facebook a Salvamont.

Cele mai multe solicitări, în număr de 16, au fost pentru Salvamont Municipiul Braşov, urmând Salvamont Lupeni, cu 12 apeluri, şi Salvamont Voineasa, cu 10 intervenţii.

"În cazul acestor intervenţii au fost salvate 80 de persoane. Dintre acestea, 28 au fost transportate cu ambulanţele SAJ, SMURD sau Salvamont la spital, iar restul au primit acordul să fie transportate cu maşinile aparţinătorilor. S-au primit şi 34 de apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre diferite trasee turistice din zona montană şi despre domeniile schiabile. Echipele Salvamont România vă îndeamnă la prudenţă şi responsabilitate în derularea activităţilor montane şi vă invită să le fiţi alături în campania de reducere a numărului de accidente montane", menţionează reprezentanţii Salvamont.

Citește și
zapada
INFOTRAFIC. Cum se circulă în cele 10 județe aflate sub cod galben de ninsori. Autostrăzile sunt acoperite de zăpadă
Articol recomandat de sport.ro
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Citește și...
Un sat turistic de iarnă din China și-a cerut scuze după ce a folosit vată și apă cu săpun pentru a crea zăpadă falsă
Un sat turistic de iarnă din China și-a cerut scuze după ce a folosit vată și apă cu săpun pentru a crea zăpadă falsă

Un sat turistic situat în provincia Sichuan, în sud-vestul Chinei, renumit pentru peisajul său hibernal pitoresc, şi-a cerut scuze pentru că a folosit vată şi apă cu săpun pentru a crea zăpadă falsă.

 

INFOTRAFIC. Cum se circulă în cele 10 județe aflate sub cod galben de ninsori. Autostrăzile sunt acoperite de zăpadă
INFOTRAFIC. Cum se circulă în cele 10 județe aflate sub cod galben de ninsori. Autostrăzile sunt acoperite de zăpadă

Circulaţia se desfăşoară marţi dimineaţă în condiţii de iarnă pe drumurile din cele 10 judeţe pentru care a fost emis cod galben de ninsori - Argeş, Călăraşi, Constanţa, Dâmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa, Ilfov (şi municipiul Bucureşti), Prahova, Olt şi Teleor

București sub zăpadă: Peste 250 de utilaje intervin pentru deszăpezire. Sectorul 3 nu raportează intervențiile
București sub zăpadă: Peste 250 de utilaje intervin pentru deszăpezire. Sectorul 3 nu raportează intervențiile

Peste 250 de utilaje şi 500 de operatori de salubritate sunt angrenaţi în noaptea de luni spre marţi în deszăpezirea arterelor din București.

Aglomerație în magazine după prima ninsoare din această iarnă. Săniile și hainele călduroase au dispărut de pe rafturi
Aglomerație în magazine după prima ninsoare din această iarnă. Săniile și hainele călduroase au dispărut de pe rafturi

Răbufnirea iernii a adus vânzări neașteptate magazinelor de haine și rii pentru zăpadă. Săniile, de pildă, sunt printre cele mai căutate.

Distracție la munte pentru copii, în vacanță.„Abia așteptam să vină iarna să mâncăm fulgii de zăpadă care vin din cer”
Distracție la munte pentru copii, în vacanță.„Abia așteptam să vină iarna să mâncăm fulgii de zăpadă care vin din cer”

Zăpada este cel mai frumos cadou pe care-l puteau primi, în această iarnă secetoasă, elevii aflați în vacanță. Stațiunile sunt pline de copii care trăiesc visul unei tabere la munte.

Recomandări
Aproape 42% din români se tem că România va intra în război. „Entităţi politice au răspândit naraţiuni false ale Rusiei”
Aproape 42% din români se tem că România va intra în război. „Entităţi politice au răspândit naraţiuni false ale Rusiei”

Aproape 42% dintre români se tem cel mai mult de izbucnirea unui conflict în care să fie implicată România, arată Barometrul INSCOP.

„Nu am avut nicio problemă până când nu a intervenit Trump”, guvernatorul Californiei cere retragerea Gărzii Naționale din LA
„Nu am avut nicio problemă până când nu a intervenit Trump”, guvernatorul Californiei cere retragerea Gărzii Naționale din LA

Guvernatorul Californiei, Gavin Newsom, a cerut oficial o anulare a deciziei președintelui american Donald Trump de a trimite unități ale Gărzii Naționale la Los Angeles ca răspuns la violențele izbucnite.

Reacție dură de la BNR privind taxarea tuturor plăților: „Vrem să facem România ca Venezuela? Este o aberaţie!”
Reacție dură de la BNR privind taxarea tuturor plăților: „Vrem să facem România ca Venezuela? Este o aberaţie!”

Eugen Rădulescu, consilier personal al guvernatorului BNR, critică dur ideea introducerii unei taxe pe tranzacțiile bancare, catalogând-o drept „o aberație” inspirată din politicile economice ale Venezuelei.