100.000 de euro ar fi plătit fiica lui Ioan Crișan pentru bomba care l-a ucis. Voia să scape de el după ce s-au certat

×
Codul embed a fost copiat

Fiica omului de afaceri din Arad, Ioan Crișan, a fost reținută, pentru instigare la omor calificat. Miercuri noapte, ea și cei doi presupuși executanți ai asasinatului de acum 3 ani, au ajuns în fața procurorilor de la Parchetul General.

Frizerul pasionat de electronică, bănuit că ar fi realizat părți din bombă, nu a fost adus în București pentru că a cooperat cu anchetatorii.

Laura Bîlcea, fiica fostului om de afaceri Ioan Crișan, a fost dusă miercuri seară în fața procurorilor Parchetului General. Dar nu a scos un cuvânt despre ce cred anchetatorii că ar fi făcut și nici despre moartea violentă de care a avut parte tatăl său. Femeia este suspectată de instigare la omor calificat.

Laura Bîlcea ar fi plătit asasinii cu aproximativ 100.000 de euro, bănuiesc procurorii. Voia să scape de tatăl ei cu care s-ar fi certat și care ar fi amenințat-o că o va dezmoşteni.

Citește și
rau tarnava mare
Catastrofă ecologică la Praid. Nivelul de sare din râul Târnava Mică, similar cu cel din Marea Neagră

În fața anchetatorilor au ajuns și cei doi bărbați, bănuiți că au montat și declanșat dispozitivul exploziv improvizat. Ei sunt cercetați pentru omor calificat.

Fiica omului de afaceri ucis în mai 2021, în explozia mașinii lui - în parcarea din apropierea unui local unde tocmai băuse o cafea - este fosta soție a deputatului PNL, Sergiu Bîlcea. Cu acesta s-ar fi judecat după despărțire pentru controlului unei firme de transport, dar judecătorii au stabilit că ea nu are niciun drept asupra societății.

În 2021, Laura Bîlcea deținea jumătate din firma tatălui, CRIMATEX - care se ocupa cu transportul de mărfuri și creșterea somnului african. Potrivit termene.ro, societatea a avut un profit, în anul asasinatului, de 35 de mii de lei.

Laura Bîlcea ar fi avut probleme financiare și se bănuiește că între ea și tatăl ucis ar fi existat mai multe certuri legate de bani. Ion Crișan ar fi fost mai cumpătat la cheltuieli și se suspectează că motivul care ar fi dus la asasinarea lui ar fi fost legat de preluarea totală de către fiică a controlului asupra afacerii CRIMATEX - ceea ce s-a şi întâmplat după moartea lui Ioan Crișan, arată datele termene.ro.

În ancheta asasinatului, Laura Bîlcea ar mai fi fost audiată până acum o singură dată. În spațiul public, femeia a mai apărut doar la înmormântarea tatălui și nu a făcut declarații.

Acum, anchetatorii ar fi ajuns la ea după ce - spun unele surse din anchetă - a fost indicată drept regizoare a asasinatului de unul dintre cei trei care ar fi participat la planul ei. La aceștia, anchetatorii ar fi fost conduși de o probă ADN găsită în mașina lui Ioan Crișan, distrusă de explozie.

Laura Bîlcea - spun surse din anchetă - ar fi dezvoltat o relație apropiată, în ultima perioadă, cu unul dintre cei trei complici.

Ea ar fi plănuit să vândă afacerea pornită de Ioan Crișan în Arad. Ar fi găsit deja un cumpărător și intenționa să se mute în străinătate.

Anchetatorii încearcă să stabilească de unde provenea explozibilul folosit pentru a arunca în aer mașina lui Ioan Crișan. Este posibil să fi fost adus din Serbia.

Bomba a fost detonată de la distanță

Conform anchetatorilor, cei doi complici au procurat, în mai 2021, un mecanism care putea fi folosit ca detonator într-un dispozitiv exploziv improvizat, controlabil prin intermediul telefonului mobil, în care au încorporat ulterior încărcătura explozivă.

Mecanismul a fost plasat în autoturismul lui Ioan Crişan şi detonat de la distanţă.

"În fapt, s-a reţinut în sarcina celor doi inculpaţi că, la data de 27 mai 2021, au procurat un mecanism care putea fi folosit ca detonator într-un dispozitiv exploziv improvizat, controlabil prin intermediul telefonului mobil, în care au încorporat ulterior încărcătura explozivă - procurată, deţinută, transportată şi folosită fără drept - şi l-au plasat în autoturismul victimei, iar la data de 29 mai 2021, ora 06,59, acţionând cu premeditare şi din interes material, l-au detonat de la distanţă în timp ce victima se deplasa la volanul autoturismului în parcarea magazinului Profi din cartierul Vlaicu din municipiul Arad", transmite Parchetul General într-un comunicat de presă.

Potrivit anchetatorilor, cei doi au fost instigaţi la comiterea faptei de către Laura Crişan.

"Victima a decedat ca urmare a exploziei şi incendiului subsecvent, iar autoturismul a fost complet distrus. Prin modul, locul şi mijloacele de săvârşire, fapta a fost de natură să pună în pericol alte persoane şi bunuri", precizează Parchetul.

Principala pistă a anchetei în cazul morţii lui Ioan Crişan a fost asasinat la comandă.

Ioan Crişan deţinea una dintre puţinele ferme de somn african din Europa de Est, amenajată de mai mulţi ani în perimetrul unei foste fabrici de cânepă situate la câţiva kilometri de municipiul Arad. Ferma are 22 de bazine alimentate cu apă termală provenită dintr-un foraj adânc de 900 de metri, iar o parte dintre acestea sunt populate de zeci de tone de peşte.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Catastrofă ecologică la Praid. Nivelul de sare din râul Târnava Mică, similar cu cel din Marea Neagră
Catastrofă ecologică la Praid. Nivelul de sare din râul Târnava Mică, similar cu cel din Marea Neagră

Salinitatea din râul Târnava Mică e similară cu cea a Mării Negre, din cauza că Salina Praid este spălată de apele pârâului Corund. Poluarea cu cloruri omoară peștii, obișnuiți cu apa dulce, dar și familiile de castori care viețuiesc pe lângă râu.

Patru case, afectate de un incendiu violent în Tunari. Flăcările s-au extins rapid din cauza unei lumânări
Patru case, afectate de un incendiu violent în Tunari. Flăcările s-au extins rapid din cauza unei lumânări

O lumânare aprinsă lăsată nesupravegheat a dus, cel mai probabil, la un incendiu violent care a distrus două case din Ilfov.

Noi proteste în marile orașe din SUA, înaintea paradei militare organizată în cinstea lui Donald Trump
Noi proteste în marile orașe din SUA, înaintea paradei militare organizată în cinstea lui Donald Trump

Zeci de mii de americani au protestat sâmbătă în oraşe mari, împotriva abordării „autoritariste” pe care o are preşedintele Donald Trump, într-o zi marcată de asasinarea unei politiciene democrate în statul Minnesota.

Recomandări
Catastrofă ecologică la Praid. Nivelul de sare din râul Târnava Mică, similar cu cel din Marea Neagră
Catastrofă ecologică la Praid. Nivelul de sare din râul Târnava Mică, similar cu cel din Marea Neagră

Salinitatea din râul Târnava Mică e similară cu cea a Mării Negre, din cauza că Salina Praid este spălată de apele pârâului Corund. Poluarea cu cloruri omoară peștii, obișnuiți cu apa dulce, dar și familiile de castori care viețuiesc pe lângă râu.

Israel și Iran continuă atacurile și amenințările reciproce. Guvernul Netanyahu cere istrației Trump să intervină
Israel și Iran continuă atacurile și amenințările reciproce. Guvernul Netanyahu cere istrației Trump să intervină

Armata Israelului a confirmat o lovitură aeriană asupra sediului Ministerului iranian al Apărării din Teheran. Iranul afirmă că a folosit noul său tip de rachetă balistică în ultimele lovituri asupra Israelului, relatează CNN.

Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani
Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani

Zona Schengen a Uniunii Europene nu mai este spațiul de liberă circulație dinamic și optimist de altădată, notează POLITICO într-o analiză dedicată provocărilor actuale cu care se confruntă statele membre.