VIDEO O mumie cu o vechime de cel puţin 800 de ani, descoperită de arheologi în Peru

mumie
Twitter

O mumie a cărei vechime a fost estimată la cel puţin 800 de ani a fost descoperită într-o regiune costieră din Peru, a anunţat vineri un membru al echipei de experţi care au participat la acele săpături arheologice.

Ea aparţine unei persoane dintr-o civilizaţie care s-a dezvoltat între litoralul şi zonele muntoase ale acestei ţări din America de Sud. Mumia, al cărei gen nu a fost dezvăluit, a fost descoperită în regiunea Lima, a precizat arheologul Pieter Van Dalen Luna, cercetător la Universitatea Naţională San Marcos din capitala peruană.

"Principala caracteristică a mumiei este aceea că întregul trup a fost legat cu funii, cu mâinile care îi acopereau chipul, un detaliu care face parte din tiparul local al ceremoniilor funerare", a adăugat acelaşi arheolog, potrivit Agerpres.

Trupul aparţine unei persoane care a trăit într-o regiune andină de mare altitudine. "Datarea cu carbon radioactiv ne va oferi o cronologie mai exactă", a precizat Pieter Van Dalen Luna.

Mumia a fost găsită în interiorul unei structuri subterane, care a fost excavată la periferia oraşului Lima. În acel mormânt au fost găsite şi mai multe obiecte din ceramică, resturi de plante şi unelte din piatră.

Citește și
monede
Descoperire inedită într-o pădure din Dobrogea. Un medic a găsit 8 monede din argint, vechi de peste 2.000 de ani

Peru, în care se află celebrul sit turistic Machu Picchu, găzduieşte sute de situri arheologice provenind de la civilizaţii care s-au dezvoltat înainte şi după Imperiul Incaş, ce a dominat regiunea vestică a Americii de Sud în urmă cu 500 de ani, din sudul teritoriilor ocupate în prezent de Ecuador şi Columbia şi până în centrul statului Chile.

Articol recomandat de sport.ro
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Citește și...
Descoperire macabră. Trupul unui bărbat, dispărut acum 6 luni, găsit într-o fabrică dezafectată
Descoperire macabră. Trupul unui bărbat, dispărut acum 6 luni, găsit într-o fabrică dezafectată

După mai bine de o jumătate de an de când a fost dat dispărut de familie, un bărbat din Alba a fost găsit mort într-o fabrică dezafectată.

Descoperire inedită într-o pădure din Dobrogea. Un medic a găsit 8 monede din argint, vechi de peste 2.000 de ani
Descoperire inedită într-o pădure din Dobrogea. Un medic a găsit 8 monede din argint, vechi de peste 2.000 de ani

Opt monede din argint vechi de peste două mii de ani au fost descoperite de un medic din București într-o pădure din Dobrogea.

Recomandări
Ministrul Economiei: Din datele de până acum, în cel mai sumbru scenariu, surparea minei vechi de la Praid ar fi parţială
Ministrul Economiei: Din datele de până acum, în cel mai sumbru scenariu, surparea minei vechi de la Praid ar fi parţială

Ministrul Economiei, Bogdan Ivan, afirmă că din datele preliminarii avute până acum se poate spune că la Salina Praid nu se va produce, „în cel mai sumbru scenariu”, un „eveniment cataclismic”, ci o „surpare parţială” a minei vechi.

Furtună puternică în București. Capitala este sub cod portocaliu de vijelii
Furtună puternică în București. Capitala este sub cod portocaliu de vijelii

Rupere de nori în București. Meteorologii au emis o avertizare nowcasting Cod portocaliu de averse torențiale pentru municipiul București, valabilă luni până la ora 16:20.

Reacție dură de la BNR privind taxarea tuturor plăților: „Vrem să facem România ca Venezuela? Este o aberaţie!”
Reacție dură de la BNR privind taxarea tuturor plăților: „Vrem să facem România ca Venezuela? Este o aberaţie!”

Eugen Rădulescu, consilier personal al guvernatorului BNR, critică dur ideea introducerii unei taxe pe tranzacțiile bancare, catalogând-o drept „o aberație” inspirată din politicile economice ale Venezuelei.