Un instructor de fitness care credea că are întindere musculară a descoperit că are, de fapt, cancer în stadiu terminal

instructor de fitness
Shutterstock

Un instructor de fitness care credea că are întindere musculară la gât a descoperit că are, de fapt, cancer în stadiul patru, relatează Metro.

O tânără în vârstă de 26 de ani din Marea Britanie a mers la mediul de familie după ce a început să aibă dureri persistente de gât, crezând că a făcut întindere musculară în urma unor exerciții fizice.

După mai multe analize, a descoperit că are, de fapt, tumori la nivelul gâtului, pieptului și plămânilor și a fost diagnosticată cu limfom Hodgkin, un tip de cancer al sistemului limfatic. Ea a făcut ulterior mai multe ședințe de chimioterapie pentru a distruge celulele canceroase.

Tânăra a fost în remisie 12 luni și acum așteaptă să-și refacă viața. Ea a mărturisit că avea adesea stări de amețeală, însă credea că sunt cauzate de oboseală.

„Predam aproximativ șase cursuri de exerciții pe săptămână prin Zoom. Am început să simt această stare ciudată de amețeală, dar nu m-am gândit prea mult la asta. Am fost extrem de obosită, dimineața era dificil să mă trezesc, indiferent de cât de mult dormeam”, a spus tânăra.

Citește și
baiat mort
Un tânăr din Galați a fost ucis în bătaie la un majorat. Agresorii l-au abandonat apoi într-un parc și au fugit

Aceasta a povestit calvarul prin care a trecut: „În ziua în care am plecat, am mers cu mașina la York să ne luăm noul cățeluș, iar pe drum, am avut o senzație incomodă în gât. Simptomele mele au continuat săptămâna următoare, dar încă aveam impresia că sunt doar epuizată din cauza noului cățeluș și că durerea de gât a fost cauzată de o întindere musculară. La sfârșitul acelei săptămâni, mi-a apărut un nod chiar deasupra claviculei. Disconfortul mă împiedica să pot preda părțile superioare ale corpului din cursurile mele de exerciții, așa că mi-am făcut o programare la medic”.

Tânăra a urmat 12 ședințe de chimioterapie timp de șase luni, iar în ultimele opt luni doza a fost redusă, deoarece organismal său a răspuns bine la tratament. 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
Citește și...
Un tânăr din Galați a fost ucis în bătaie la un majorat. Agresorii l-au abandonat apoi într-un parc și au fugit
Un tânăr din Galați a fost ucis în bătaie la un majorat. Agresorii l-au abandonat apoi într-un parc și au fugit

Doi tineri dintr-o comună din județul Galați sunt după gratii, bănuiți că au omorât în bătaie un băiat de 20 de ani în orașul Berești.

Scene șocante într-un parc din Brașov. Un bărbat și-a bătut soția în fața copilului lor, care a început să plângă
Scene șocante într-un parc din Brașov. Un bărbat și-a bătut soția în fața copilului lor, care a început să plângă

Scene violente într-un loc de joacă din Brașov. Un bărbat de 27 de ani și-a lovit soția, iar copilul celor doi a asistat la intreaga scenă. Individul a fost filmat, iar acum este reținut de poliție.

Caz revoltător într-o comună din Argeș. Două surori au fost agresate sexual de vărul și unchiul lor
Caz revoltător într-o comună din Argeș. Două surori au fost agresate sexual de vărul și unchiul lor

Caz revoltător într-o comună din Argeș. Două surori de 9 și 12 ani ar fi fost violate în mod repetat de vărul și de unchiul lor.

Recomandări
Barometru: Peste 85% dintre români cred că România va avea probleme economice în următoarele luni
Barometru: Peste 85% dintre români cred că România va avea probleme economice în următoarele luni

Peste 85% dintre români se aşteaptă ca România să se confrunte în următoarele luni cu probleme economice, relevă Barometrul Informat.ro - INSCOP Research realizat în perioada 26-30 mai 2025.

Un avion cu peste 240 de pasageri la bord care se îndrepta spre Marea Britanie s-a prăbușit în India | FOTO & VIDEO
Un avion cu peste 240 de pasageri la bord care se îndrepta spre Marea Britanie s-a prăbușit în India | FOTO & VIDEO

Un avion cu peste 240 de pasageri la bord, care se îndrepta spre Marea Britanie, s-a prăbușit joi lângă aeroportul Ahmedabad, din vestul Indiei.

Iranul amenință să atace baze americane în Orientul Mijlociu, după declarațiile lui Trump despre dosarul nuclear
Iranul amenință să atace baze americane în Orientul Mijlociu, după declarațiile lui Trump despre dosarul nuclear

Iranul ameninţă că va ataca baze militare americane în Orientul Mijlociu în cazul unui conflict cu Statele Unite, al căror preşedinte Donald Trump declară că se simte ”mai puţin încrezător” în ajungerea la un acord cu Teheranul.