Un bărbat e acuzat că şi-a agresat sexual timp de 4 ani fiica vitregă, acum în vârstă de 14 ani, chiar în fața fiului său

×
Codul embed a fost copiat

Un individ de 38 de ani din București a fost arestat pentru că și-ar fi agresat sexual fiica vitregă timp de 7 ani. O rudă a victimei, acum de 15 ani, a aflat ce se întâmplă și a anunțat autoritățile.

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 ajutaţi de poliţiştii serviciului pentru agresiuni sexuale, au descins în locuinţele suspectului din Bucureşti şi Buzău, de unde au ridicat probe şi l-au săltat pe suspect.

El este acuzat de agresiune sexuală asupra unui minor în formă continuată, racolare a minorilor în scopuri sexuale în formă continuată, două infracțiuni de corupere sexuală a minorilor și violență în familie în formă continuată.

Fetiţa le-a povestit anchetatorilor că încă din anul 2018, pe vremea când avea doar 7 ani, individul care trebuia să-i fie tată vitreg, i-a provocat suferinţe fizice. Agresiunile au continuat ani la rând.

Şi mai grav, când fetiţa a împlinit 9 ani, individul ar fi început să o agreseze şi sexual, iar asta s-ar fi întâmplat chiar şi în faţa băieţelului natural al agresorului, mai mic cu 5 ani decât sora lui vitregă.

Citește și
surori viol
Caz revoltător într-o comună din Argeș. Două surori au fost agresate sexual de vărul și unchiul lor

În telefonul agresorului poliţiştii au descoperit şi că acesta i-a trimis anul trecut fetiţei mesaje cu conţinut pornografic şi încerca să o convingă să se vadă cu el ca să întreţină relaţii sexuale.

Dacă va fi găsit vinovat pentru toate cele 5 capete de acuzare, va petrece ani grei după gratii.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
Caz revoltător într-o comună din Argeș. Două surori au fost agresate sexual de vărul și unchiul lor
Caz revoltător într-o comună din Argeș. Două surori au fost agresate sexual de vărul și unchiul lor

Caz revoltător într-o comună din Argeș. Două surori de 9 și 12 ani ar fi fost violate în mod repetat de vărul și de unchiul lor.

Influenceriță de 17 ani, ucisă în propria locuință după ce a respins un tânăr de 22 de ani, în Pakistan
Influenceriță de 17 ani, ucisă în propria locuință după ce a respins un tânăr de 22 de ani, în Pakistan

Un bărbat de 22 de ani a fost arestat în Pakistan după ce a mărturisit că a ucis o influenceriță în vârstă de 17 ani în propria ei locuință, scrie BBC.

Cinci frați, maltratați și umiliți de părinți. La ce abuzuri erau supuși minorii din Neamț
Cinci frați, maltratați și umiliți de părinți. La ce abuzuri erau supuși minorii din Neamț

Caz îngrozitor în județul Neamț. Un cuplu a fost arestat preventiv pentru abuz fizic și psihic asupra celor 5 copii din familie.

Recomandări
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc

Cristina Neagu, una dintre cele mai bune jucătoare de handbal din toate timpurile, și-a luat duminică, rămas bun de la sportul pe care l-a iubit și respectat timp de 25 de ani.

Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical
Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical

Un val de aer fierbinte venit din nordul Africii ne-a reamintit că vara are și minusurile ei. Deja s-au înregistrat 37 de grade la umbră, mult peste valorile perioadei.