O poveste de dragoste începută pe internet s-a încheiat tragic, în Brăila. Un bărbat și-a ucis iubita și apoi a sunat la 112

×
Codul embed a fost copiat

O poveste de dragoste începută pe internet s-a încheiat tragic într-o casă din județul Brăila. Puțin după miezul nopții, un bărbat de 50 de ani a sunat la 112 și a anunțat că și-a ucis partenera.  

Cei doi parteneri s-au cunoscut pe o rețea socială. El locuia în satul Baldovinești, comuna Vădeni, foarte aproape de Brăila, iar ea în oraș. Obișnuiau să își petreacă weekendurile împreună, în special în casa lui.

Amândoi aveau câte doi copii, din relații anterioare. De la o vreme, însă, bărbatul de 50 de ani devenise foarte gelos, spun apropiații.

Când mai consuma și alcool, își pierdea repede cumpătul. Este și unul dintre motivele pentru care fusese părăsit de fosta soție, care a plecat în străinătate, însoțită de cei doi copii.

Duminică seară, iubita bărbatului i-ar fi spus, în jurul orei 23, că vrea să plece acasă, în Brăila, unde o așteptau cei doi copii ai ei, doi băieți, dintre care unul este minor. Pentru că se temea că ar putea fi înșelat, bărbatul a pornit o ceartă, care a degenerat.

Citește și
politie germania
Răfuială sângeroasă între români la o nuntă în Germania. Motivul pentru care un bărbat a fost ucis pe loc de un alt invitat

Jumătate de oră mai târziu, cu mâinile murdare de sânge, bărbatul ieșea din casă și suna la 112, să anunțe crima. Primele date din anchetă arată că pe trupul victimei ar exista șase lovituri provocate cu o armă albă.

Suspectul a fost reținut, acum este audiat și, în următoarele ore, va fi prezentat la instanță cu arestare pentru omor.

Articol recomandat de sport.ro
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Citește și...
O femeie a fost ucisă în curtea casei de un tânăr orbit de gelozie, în Olt. Iubita sa începuse o relație cu fiul victimei
O femeie a fost ucisă în curtea casei de un tânăr orbit de gelozie, în Olt. Iubita sa începuse o relație cu fiul victimei

Crimă şocantă în Olt. O femeie de 55 de ani a fost ucisă în curtea locuinței, de un individ care căuta răzbunare. Fiul victimei începuse o relaţie cu iubita agresorului, şi de aici a pornit totul.

Răfuială sângeroasă între români la o nuntă în Germania. Motivul pentru care un bărbat a fost ucis pe loc de un alt invitat
Răfuială sângeroasă între români la o nuntă în Germania. Motivul pentru care un bărbat a fost ucis pe loc de un alt invitat

O crimă între români a șocat comunitatea de lângă Nurenberg, din Germania. Un bărbat a fost împuşcat la o nuntă la care atât el, cât şi agresorul erau invitaţi. Individul s-a predat câteva ore mai târziu în Franța, după ce victima lui a murit la spital.

Crimă șocantă în Ungaria. Un bărbat din Arad și-a ucis soția din gelozie, apoi și-a pus capăt vieții
Crimă șocantă în Ungaria. Un bărbat din Arad și-a ucis soția din gelozie, apoi și-a pus capăt vieții

Doi soți din Arad au fost găsiți fără viață ieri dimineață, în locuința lor dintr-o localitate maghiară, aflată la câțiva kilometri de graniță.

Europol avertizează asupra ameninţărilor infracţionale generate de inteligenţa artificială
Europol avertizează asupra ameninţărilor infracţionale generate de inteligenţa artificială

Grupările de crimă organizată utilizează tot mai mult inteligenţa artificială pentru a desfăşura escrocherii şi a facilita plăţile ilegale, permiţându-le să îşi extindă rapid operaţiunile la scară globală, cu costuri reduse şi o detectare mai dificilă.

Bărbatul din Prahova care și-a ucis soția, mamă a trei copii, anunțase prin sat că o va omorî. Era recidivist
Bărbatul din Prahova care și-a ucis soția, mamă a trei copii, anunțase prin sat că o va omorî. Era recidivist

O femeie de 46 de ani din Prahova, mamă a 3 copii, a fost ucisă în bătaie. Suspect de crimă este soțul ei. Individul era furios pentru că soția ceruse divorțul, spun martorii.

Recomandări
Surse: PSD „dă vina” pe un consilier prezidențial pentru taxa pe tranzacții bancare. Varianta fără USR la guvernare, pe masă
Surse: PSD „dă vina” pe un consilier prezidențial pentru taxa pe tranzacții bancare. Varianta fără USR la guvernare, pe masă

Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, marţi, că propunerea privind introducerea unei taxe pe tranzacţiile bancare nu a venit din partea formaţiuni. Între timp, surse PSD au declarat că propunerea aparține consilierului Radu Burnete și UDMR.

Atac armat la o şcoală din Austria: cel puţin 10 morţi şi mai mulţi răniţi. Făptaşul, un elev, s-a sinucis. FOTO & VIDEO
Atac armat la o şcoală din Austria: cel puţin 10 morţi şi mai mulţi răniţi. Făptaşul, un elev, s-a sinucis. FOTO & VIDEO

Zece persoane au murit, inclusiv suspectul, şi alte câteva au fost rănite într-un atac armat comis la o şcoală din oraşul Graz, în sudul Austriei, a declarat marţi Elke Kahr, primăriţa oraşului Graz, citată de agenţia de presă APA, relatează Reuters.

Ion Iliescu a fost internat la terapie intensivă în Spitalul SRI din București
Ion Iliescu a fost internat la terapie intensivă în Spitalul SRI din București

Ion Iliescu a fost internat luni după-amiază în Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu”, din București.