Şi-a decapitat fiica, dar a primit doar 9 ani de închisoare. Ce explicaţie a dat

Romina Achrafi decapitată
Twitter

Un iranian și-a decapitat fiica de 14 ani și a primit doar nouă ani de închisoare pentru oribila crimă. Individul susține că a acționat din „onoare” pentru că fiica lui fugise cu un bărbat cu care el nu era de acord să se căsătorească.

Crima abominabilă a avut loc pe 21 mai, în timp ce fata dormea, în locuința familiei din Talesh, provincia Gilan, situată în nordul Iranului. Uciderea Rominei Achrafi a provocat un val de furie în Iran, iar media au denunţat o „violenţă instituţională" într-o Republică Islamistă "patriarhală", relatează AFP și Agerpres.

Mama fetei cere execuția soțului ei, cu care a trăit 15 ani, și se teme și pentru fiul lor. Potrivit agenției Ilna, codul penal iranian nu prevede pedeapsa cu moartea pentru un tată care şi-a ucis un copil, ci doar pedepse cu închisoarea şi amenzi.

„Chiar dacă autorităţile judiciare au subliniat 'tratamentul special' acordat acestui caz, verdictul tribunalului ne-a îngrozit, pe familia mea şi pe mine. Vreau ca soţul meu să nu se mai întoarcă în satul nostru", a afirmat Rana Dachti, mama adolescentei, solicitând ca acesta să fie executat.

Crima a a avut loc după ce adolescenta ar fi plecat de acasă. Ea era îndrăgostită de un bărbat cu 15 ani mai în vârstă, iar cererea acestuia în căsătorie a fost refuzată de tatăl fetei. Tatăl a depus plângere pentru dispariția ei, astfel că a fost găsită și obligată să se întoarcă acasă.

Citește și
coronavirus
Țara în care o persoană moare de COVID-19 la fiecare şapte minute. Acuzații despre numărul real de decese

Fata se temea că va fi ucisă

Tânăra a declarat în faţa judecătorului, după ce a fost arestată, că nu vrea să se întoarcă acasă, spunând că îi este teamă pentru viaţa ei. A fost ucisă, cu cruzime, pe 21 mai.

Iubitul fetei, Bahman Kharavi, a fost condamnat la doi ani de închisoare, potrivit mamei copilei.

În Iran, legea prevede o vârstă minimă pentru căsătorie de 13 ani pentru fete.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT E gata! Se face transferul verii în Europa: 150.000.000€
NEWS ALERT E gata! Se face transferul verii în Europa: 150.000.000€
Citește și...
VIDEO. Iranul a prezentat două rachete balistice și de croazieră, produse local
VIDEO. Iranul a prezentat două rachete balistice și de croazieră, produse local

Iranul a prezentat o rachetă balistică de suprafaţă cu o rază de acţiune de 1.400 km şi o alta de croazieră, ambele produse local, a anunţat ministrul apărării iranian Amir Hatami joi într-un discurs televizat.

Țara în care o persoană moare de COVID-19 la fiecare şapte minute. Acuzații despre numărul real de decese
Țara în care o persoană moare de COVID-19 la fiecare şapte minute. Acuzații despre numărul real de decese

O persoană moare de COVID-19 la fiecare şapte minute în Iran, a anunţat luni televiziunea de stat, după ce Ministerul Sănătăţii a raportat 215 noi decese cauzate de noul coronavirus.

Iranul interzice intrarea străinilor, pe fondul celui de-al doilea val al pandemiei
Iranul interzice intrarea străinilor, pe fondul celui de-al doilea val al pandemiei

Turiştii străini vor avea interdicţie de intrare în Iran începând de sâmbătă, a anunţat guvernul, pe fondul unui al doilea val al pandemiei de coronavirus, informează vineri dpa.

Recomandări
MAE: Doi cetăţeni români se află printre victimele atacului armat de la o şcoală din Austria
MAE: Doi cetăţeni români se află printre victimele atacului armat de la o şcoală din Austria

Doi cetăţeni români se află printre persoanele rănite în urma atacului de la o şcoală din Graz, Austria, familiile acestora fiind informate cu privire la starea lor, anunţă Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

Federaţia Naţională a Sindicatelor din istraţie avertizează: România se află pe marginea colapsului istrativ
Federaţia Naţională a Sindicatelor din istraţie avertizează: România se află pe marginea colapsului istrativ

Federaţia Naţională a Sindicatelor din istraţie (FNSA) trage un semnal de alarmă în privinţa subfinanţării şi subdimensionării sistemului istrativ, menţionând că România se află „pe marginea colapsului istrativ”.

VOYO găzduiește Premier League. Urmărește pentru prima dată în România toate meciurile, de pe orice dispozitiv
VOYO găzduiește Premier League. Urmărește pentru prima dată în România toate meciurile, de pe orice dispozitiv

Începând din acest sezon, fanii Premier League vor putea urmări, oriunde și oricând, pentru prima oară în România, toate meciurile exclusiv pe VOYO.