Un bărbat din Cluj și-a ucis mama pentru că a refuzat să-i dea bani

×
Codul embed a fost copiat

Incident sângeros petrecut în Cluj-Napoca. Un bărbat şi-a ucis mama pentru că a refuzat să îi dea bani.

Agresorul fusese disponibilizat recent şi nu reuşise să se mai angajeze. Psihologii criminalişti spun că asemenea perioade îi pot determina pe mulţi să intre în depresie şi în lipsa unor soluţii să devină violenţi. De această dată s-a ajuns chiar la crimă.

Bărbatul acuzat că şi-a ucis mama a lucrat până acum câteva luni ca inginer electronist.

Rămas şomer a încercat să se reangajeze, însă a eşuat pentru că multe firme şi-au restrâns activitatea şi n-au mai avut nevoie de noi salariaţi. Apropiaţii spun că lipsa unui loc de muncă şi a banilor l-au dus la depresie.

Cum nu mai avea nicio sursă de venit, bărbatul în vârstă de 53 de ani locuia împreună cu mama şi încă un frate într-un imobil din Cluj-Napoca. Femeia îi întreţinea pe amândoi din pensie.

Citește și
Trupul neînsuflețit al italianului este transportat la morgă
Un român din Italia a fost prins abia după 19 ani de la comiterea unei crime. Cum a fost posibil

Duminică noapte, bărbatul i-ar fi cerut mamei o sumă de bani, dar pentru că fost refuzat între cei doi a izbucnit un scandal. Vecinii au fost treziţi din somn de zgomote puternice.

Confruntarea dintre femeie şi fiul ei a fost dură. Criminaliştii care anchetează cazul susţin că victima ar fost lovită cu o armă albă. În altercaţie ar fi intervenit şi celălalt băiat care a încercat să o apere, însă s-a retras după ce a fost rănit la mâini.

Gabriela Groza este doctor în psihologie criminală şi autor al cărţii "Psihologie aplicată în procesul penal". Este de părere că astfel de comportamente violente - precum cel al bărbatului de 53 de ani - sunt impulsionate de efectele pe care pandemia de coronavirus le are în societate.

Gabriela Groza: "Incertitudinea, faptul că nu mai ştii dacă ai sau nu soluţie pentru ziua de mâine, te poate face fie să intri în depresie, fie să ai anxietate, fie să devii foarte, foarte agresiv. Dacă vedem că este o ceartă mai aprinsă să sunăm la poliţie, să sunăm organele, omul nu întodeauna se poate controla, uneori are nevoie de constrângeri din afară."

Femeia ucisă avea 73 de ani.

 

Articol recomandat de sport.ro
Naționala României, descrisă în două cuvinte greu de digerat după eșecul cu Austria
Naționala României, descrisă în două cuvinte greu de digerat după eșecul cu Austria
Citește și...
Cum profită crima organizată de pandemie. Interpol: ”Va veni un val global de infracțiuni”
Cum profită crima organizată de pandemie. Interpol: ”Va veni un val global de infracțiuni”

Criminalitatea organizată s-a adaptat pandemiei de Covid-19 și își diversifică operațiunile, profitând de noile temeri ale oamenilor. Interpol avertizează că va urma un ”val global” de infracțiuni.

Un român din Italia a fost prins abia după 19 ani de la comiterea unei crime. Cum a fost posibil
Un român din Italia a fost prins abia după 19 ani de la comiterea unei crime. Cum a fost posibil

Un român de 60 de ani din Italia a fost acuzat de uciderea unui italian, după 19 ani de la comiterea faptei, scrie www.larena.it.

Femeie oprită de poliţie pentru că mergea pe stradă goală, stropită cu sânge. Ce avea într-o plasă e şocant
Femeie oprită de poliţie pentru că mergea pe stradă goală, stropită cu sânge. Ce avea într-o plasă e şocant

Caz oribil în oraşul ucrainean Harkiv, unde o mamă şi-a decapitat fiica.

Un al cincilea suspect a fost găsit în cazul crimei care a șocat Dâmbovița
Un al cincilea suspect a fost găsit în cazul crimei care a șocat Dâmbovița

A fost găsit cel de-al cincilea suspect în cazul crimei care a şocat Dâmboviţa acum câteva zile, când un bărbat de 30 de ani şi-a pierdut viaţa.

Recomandări
A fost prăpăd în mai multe orașe din Ucraina. Rușii au atacat cu toată forța. Schimbul de prizonieri – în impas
A fost prăpăd în mai multe orașe din Ucraina. Rușii au atacat cu toată forța. Schimbul de prizonieri – în impas

Cel puțin trei oameni au murit la Harkov și peste 20 au fost răniți, inclusiv un bebeluș de nici două luni, în atacurile cu drone și rachete rusești lansate asupra civililor.

Proiectul de modernizare a drumului care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final
Proiectul de modernizare a drumului care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final

Proiectul de modernizare a drumului național 69, care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final.

Protest la Timișoara, după crima din Cosmopolis. Sute de persoane au ieșit în stradă. „Rușinea este a abuzatorului”
Protest la Timișoara, după crima din Cosmopolis. Sute de persoane au ieșit în stradă. „Rușinea este a abuzatorului”

Sute de persoane au ieșit în stradă la Timișoara, pentru a trage un semnal de alarmă în privința violenței asupra femeilor.