O fetiţă de 10 ani a murit după ce ar fi luat o pastilă pentru dureri de cap

×
Codul embed a fost copiat

O fată de 10 ani din judeţul Dâmboviţa a fost găsită inconştientă în casă, miercuri, de către părinţii ei, ea fiind transportată la spitalul din Găeşti, unde i s-au făcut manevre de resuscitare, însă ulterior a fost declarată decedată.

UPDATE 16.30 Legiştii nu exclud varianta potrivit careia decesul fetei ar fi fost provocat de o intoxicatie cu monixid de carbon, însa cauza exactă a va fi stabilita după ce probele vor fi analizate la Institutul de Medicină Legală.

Poliţia Judeţeană Dâmboviţa a anunţat, miercuri seară, că o fată de 10 ani din localitatea Crângurile-Pătroaia a fost găsită inconştientă în locuinţă.

"Din primele verificări, aceasta nu prezenta urme vizibile de violenţă. Totodată, pe timpul zilei, pe fondul unor dureri de cap, minora ar fi ingerat un analgezic. Ulterior, după circa 25 de minute, părinţii au găsit-o inconştientă şi au solicitat sprijinul ambulanţei, fetiţa fiind transportată la Spitalul Orăşenesc Găeşti", a arătat sursa citată.

La spital, fetei i-au fost făcute manevre de resuscitare.

Citește și
Pastila care ar fi cauzat moartea a mii de oameni. Secretul ascuns timp de 30 de ani
Pastila care ar fi cauzat moartea a mii de oameni. Secretul ascuns timp de 30 de ani

Reprezentanţii Poliţiei au anunţat însă că, din nefericire, ea a murit.

Articol recomandat de sport.ro
Țiriac nu uită și nu iartă: "I-am declarat pe toți gangsteri. Public!"
Țiriac nu uită și nu iartă: "I-am declarat pe toți gangsteri. Public!"
Citește și...
Un copil din Satu Mare, la un pas de moarte după ce a înghițit o pastilă la grădiniță
Un copil din Satu Mare, la un pas de moarte după ce a înghițit o pastilă la grădiniță

Neglijenţa unor angajate de la o grădiniţă din Satu Mare i-a pus viaţa în pericol unui copil de 2 ani şi zece luni.

Pastila care ar fi cauzat moartea a mii de oameni. Secretul ascuns timp de 30 de ani
Pastila care ar fi cauzat moartea a mii de oameni. Secretul ascuns timp de 30 de ani

În Franța a început unul dintre cele mai răsunătoare procese ale ultimilor ani. Magistrații trebuie să decidă dacă o pastilă pentru pacienții cu diabet prescrisă și pentru scăderea în greutate este de vină pentru moartea a până la 2.000 de oameni.

Fetiță de 3 ani în comă după ce a înghițit o pastilă de ecstasy găsită la locul de joacă
Fetiță de 3 ani în comă după ce a înghițit o pastilă de ecstasy găsită la locul de joacă

O fetiță de 3 ani din Rusia se zbate între viață și moarte după ce a înghițit o pastilă de Ecstasy pe care a găsit-o la un loc de joacă, în Ibiza.

Momentul în care un bărbat i-a pus o pastilă în băutură, filmat de o femeie: ”Fetelor, aveți grijă!
Momentul în care un bărbat i-a pus o pastilă în băutură, filmat de o femeie: ”Fetelor, aveți grijă!"

O înregistrare video în care un individ pune o pastilă misterioasă în băutura unei tinere, în timpul unei petreceri în aer liber, a devenit virală pe rețelele de socializare, stârnind furie și revoltă.

Recomandări
Reformele întârziate care blochează banii din PNRR. În patru ani, România a îndeplinit doar 14% din jaloane
Reformele întârziate care blochează banii din PNRR. În patru ani, România a îndeplinit doar 14% din jaloane

România a primit de la Comisia Europeană 1,3 miliarde de euro, bani din PNRR. Însă suma este mai mică decât cea cerută.

Partidele nu reușesc să se pună de acord pe măsurile fiscale. PSD anunță că nu intră la guvernare dacă va crește TVA
Partidele nu reușesc să se pună de acord pe măsurile fiscale. PSD anunță că nu intră la guvernare dacă va crește TVA

Discuțiile dintre partide pentru formarea Guvernului continuă în format extins. Liderii s-au alăturat specialiștilor care negociază măsurile fiscale.

LIVE SCORE | România - Cipru, într-un meci crucial pentru calificarea la CM 2026. Arena Națională, arhiplină
LIVE SCORE | România - Cipru, într-un meci crucial pentru calificarea la CM 2026. Arena Națională, arhiplină

Echipa naţională a României joacă în compania Ciprului, marţi, în preliminariile Cupei Mondiale 2026. Meciul se dispută pe Arena Naţională.