O bătrână din Câmpia Turzii a murit, după ce fiul ei ar fi provocat o explozie în urma unei dispute

Crimă

Sfârşit cumplit pentru o femeie de 80 de ani din Câmpia Turzii. Bătrâna a fost strivită de un perete, după ce fiul acesteia ar fi provocat o explozie.

Potrivit anchetatorilor, în urma unor discuţii mai aprinse, fiul femeii şi-a ieşit din minţi şi ar fi dat drumul la gaze. Imediat s-a produs o deflagraţie urmată de incendiu şi biata femeie a fost prinsă sub un perete prăbuşit.

Totul s-a petrecut în câteva clipe. S-a auzit doar un zgomot puternic, apoi au apărut flăcările. Unul dintre vecini l-a văzut pe bărbatul de 50 de ani cum a ieşit în fugă din curte.

Oamenii au sunat imediat la 112 şi au cerut ajutor, gândindu-se la ce e mai rău, mai ales că ştiau că în casa locuieşte şi bătrâna de 80 de ani.

Vecin: „A sărit gardul la vecinul şi a arătat că arde casa. Pe urmă au venit salvarea, pompierii, zicea că a fost dat drumul la toate robinetele, s-a auzit în toată strada bubuitul”.

Citește și
politia
Un cioban din Tulcea a violat și ucis o femeie care îi dăduse mâncare şi haine de pomană

Mai multe autospeciale au intervenit de urgenţă, însă pentru biata femeie nu s-a mai putut face nimic. A fost găsită fără viaţă, sub dărâmături.

Fiica bătrânei povesteşte că fratele ei locuia împreună cu mama lor. Nu avea un loc de muncă şi nu era căsătorit, iar femeia încerca adesea să îl îndemne să-şi facă un rost în viaţă. O ultimă discuţie l-a scos din minţi pe bărbat.

Fiica victimei: „Nu ştiu ce a fost în mintea lui. Când am plecat de aici era liniştit, mai zicea mama că nu şi-a făcut un rost în viaţă, părea abătut şi dezamăgit că nu avea familie”.

Oamenii sunt îngroziţi de modul în care a pierit biata femeie.

Principalul suspect, fiul bătrânei, a scăpat cu viaţă şi s-a ales cu doar câteva arsuri. Acum este cercetat pentru omor.

El a fost transportat de urgenţă la spital. Doctorii spun că acesta are câteva arsuri minore la nivelul feței şi că se află în stare stabilă. Între timp, parchetul a deschis deja un dosar penal pentru violenţă în familie urmată de omor.

Imediat după externare, bărbatului de 50 de ani urmează să i se facă şi o expertiză psihiatrică, apoi va fi audiat.

Vecinii povestesc că femeia avea adesea discuţii cu el, pentru că nu are un loc de muncă, nu şi-a întemeiat o familie şi este foarte izolat, iar din casa celor doi răzbăteau replici dure.

Ultima discuţie a dus însă la acest deznodământ tragic. Dacă va fi găsit răspunzător pentru faptele sale, bărbatul riscă închisoarea.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Un român din Spania şi-a înjunghiat soţia în noaptea de Revelion în faţa copiilor, apoi s-a sinucis
Un român din Spania şi-a înjunghiat soţia în noaptea de Revelion în faţa copiilor, apoi s-a sinucis

Caz şocant în noaptea de Anul Nou în oraşul spaniol Torrejon, din apropierea Madridului.

Un cioban din Tulcea a violat și ucis o femeie care îi dăduse mâncare şi haine de pomană
Un cioban din Tulcea a violat și ucis o femeie care îi dăduse mâncare şi haine de pomană

Liniștea satului Slava Rusă, județul Tulcea, a fost zguduită de o tragedie petrecută în noaptea de 29 spre 30 decembrie, scrie site-ul local Tulcea Noastră.

Recomandări
Iranul a lansat un nou atac cu rachete balistice asupra Israelului, dar niciuna nu și-a atins ținta. IDF a zguduit Teheranul
Iranul a lansat un nou atac cu rachete balistice asupra Israelului, dar niciuna nu și-a atins ținta. IDF a zguduit Teheranul

Armata israeliană afirmă că, duminică după-amiază, au fost lansate rachete din Iran, îndemnând cetățenii să se refugieze în zone protejate și să rămână acolo până la noi ordine.

Val de căldură în toată țara, urmat de ploi și descărcări electrice. Termometrele vor atinge 35 de grade
Val de căldură în toată țara, urmat de ploi și descărcări electrice. Termometrele vor atinge 35 de grade

Vremea va fi caldă în toată țara, local caniculară, cu maxime de până la 35°C și episoade de ploi, descărcări electrice și grindină, anunță ANM.

Primarul PSD al Buzăului: „Nu cred că partidul va intra la guvernare. Se doreşte scoaterea castanelor din foc cu mâna altuia”
Primarul PSD al Buzăului: „Nu cred că partidul va intra la guvernare. Se doreşte scoaterea castanelor din foc cu mâna altuia”

Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, a declarat duminică, despre negocierile pentru formarea Guvernului, că el nu crede că PSD-ul va intra la guvernare şi că se doreşte scoaterea castanelor din foc, cu mâna altuia.