Cine era băiețelul din Suceava care a murit strivit de o poartă metalică. Rudele cer să i se facă dreptate

×
Codul embed a fost copiat

Tragedie într-o comună din Suceava. Un copil de opt ani a murit strivit de o poartă metalică pe terenul de sport. Băiețelul juca fotbal cu alți copii.  

Poliția a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și analizează imaginile surprinse de o cameră de supraveghere.

Atenție, urmează detalii care vă pot afecta emoțional!

Nenorocirea s-a produs în comuna Vama din Suceava. Băiețelul juca fotbal cu prietenii și stătea în poartă. Potrivit unor martori, un adolescent aflat pe marginea terenului s-a dus și s-a agățat de cadrul metalic, apoi a început să facă tracțiuni. Înainte de asta, un alt tânăr făcuse la fel.

Tiberius Lucuțar, viceprimar al comunei Vama:Se vede grupul de copii la poartă, se vede un copil care se urcă pe bara de sus, bara cedează sub greutatea lui, poarta se răstoarnă. Nu se vede clar în ce poziție era copilul care a decedat".

Citește și
Sandra Hemme
O femeie din SUA a fost eliberată după 43 de ani de închisoare pentru o crimă pe care nu a comis-o

În momentul în care poarta a început să se clatine, copilul era cu spatele și nu a văzut pericolul. Bara de sus i-a lovit capul, iar rana i-a fost fatală.

Părinții au sunat la 112. Și-au luat repede copilul și l-au dus cu mașina până la ieșirea din comună.

Adriana Morari, purtător de cuvânt al Serviciului Județeal de Ambulanță Suceava: „Copilul a fost preluat inconștient, fără semne vitale, cianotic, rece. S-au continuat manevrele medicale până la spital, dar a fost declarat decedat".

Rudele sunt revoltate.

Unchi:Am făcut și un test la poartă. Cu degetul am împins. Să vedeți cum a căzut poarta".

Rudă:De foarte multe ori a căzut poarta. Acum a fost să cadă peste un copil. Trebuie să răspundă cineva de nenorocirea care s-a întâmplat, trebuie să răspundă".

Cei de la primărie, de care aparține terenul, susțin că poarta fusese ancorată cu o zi înainte. Se pare că nu suficient de bine.

Nicolai Baltag, primarul comunei Vama:Terenul face parte din domeniul public. Porțile au fost ancorate, dar copiii s-au jucat și s-au urcat. Au făcut nu știu ce tracțiuni pe bara respectivă, iar din forța respectivă s-a dus poarta".

Parchetul face cercetări. La locul tragediei copiii au aprins candele în amintirea prietenului lor.

Articol recomandat de sport.ro
Țiriac nu uită și nu iartă: "I-am declarat pe toți gangsteri. Public!"
Țiriac nu uită și nu iartă: "I-am declarat pe toți gangsteri. Public!"
Citește și...
Criminalul doctoriței din Brăila ar fi ucis-o în doar 33 de secunde. Ce au dezvăluit rezultatele testului ADN
Criminalul doctoriței din Brăila ar fi ucis-o în doar 33 de secunde. Ce au dezvăluit rezultatele testului ADN

La 4 zile de la oribila crimă din Brăila, unde o dentistă din Republica Moldova a fost omorâtă cu cruzime în cabinetul ei, anchetatorii au un suspect.

O femeie din SUA a fost eliberată după 43 de ani de închisoare pentru o crimă pe care nu a comis-o
O femeie din SUA a fost eliberată după 43 de ani de închisoare pentru o crimă pe care nu a comis-o

O femeie care a ispăşit 43 de ani de închisoare pentru o crimă pe care nu a comis-o a fost eliberată după ce condamnarea sa a fost anulată, relatează BBC.

Răsturnare șocantă de situație în cazul cadavrului din geamantan. Cuplul de ucigași a mai mărturisit o crimă
Răsturnare șocantă de situație în cazul cadavrului din geamantan. Cuplul de ucigași a mai mărturisit o crimă

Cei doi ucigași ai bărbatului al cărui cadavru a fost descoperit într-un geamantan, în Vaslui, au mai mărturisit o crimă, iar procurorii au găsit deja rămășițele femeii omorâte de cei doi anul trecut.

Crimă în Turda. Un bărbat de 66 de ani, găsit fără suflare în curtea unui vecin alături de care ar fi chefuit toată noaptea
Crimă în Turda. Un bărbat de 66 de ani, găsit fără suflare în curtea unui vecin alături de care ar fi chefuit toată noaptea

Un bărbat de 66 de ani din Turda a fost găsit fără suflare în curtea unui vecin alături de care ar fi chefuit toată noaptea.

Singurul obiect care lipsește din cabinetul dentistei ucise la Brăila. Și pacienții de pe lista de marți sunt audiați
Singurul obiect care lipsește din cabinetul dentistei ucise la Brăila. Și pacienții de pe lista de marți sunt audiați

Procurorii și polițiștii din Brăila sunt în alertă. Încearcă să afle cât mai repede cine a ucis marți seară o doctoriţă. Crima care a șocat întreaga comunitate a fost descoperită de o femeie de serviciu.

Recomandări
Negocieri fără acord pe măsurile fiscale. Partidele nu se înțeleg la creșterile de taxe. Ce a cerut PSD
Negocieri fără acord pe măsurile fiscale. Partidele nu se înțeleg la creșterile de taxe. Ce a cerut PSD

Discuțiile dintre partide pentru formarea Guvernului continuă în format extins. Liderii s-au alăturat specialiștilor care negociază măsurile fiscale.

Reformele întârziate care blochează banii din PNRR. În patru ani, România a îndeplinit doar 14% din jaloane
Reformele întârziate care blochează banii din PNRR. În patru ani, România a îndeplinit doar 14% din jaloane

România a primit de la Comisia Europeană 1,3 miliarde de euro, bani din PNRR. Însă suma este mai mică decât cea cerută.

România, victorie fără emoții cu Cipru, în preliminariile CM 2026. Ce urmează pentru tricolori
România, victorie fără emoții cu Cipru, în preliminariile CM 2026. Ce urmează pentru tricolori

Echipa naţională a României a câștigat, marți seară, pe Arena Națională, duelul cu Cipru, scor 2-0, în preliminariile Cupei Mondiale 2026.