Cel mai tânăr criminal în serie din lume. Câte crime a comis până la vârsta de 8 ani

copil
Getty

Un tânăr din India, care acum are 22 de ani, a devenit cel mai tânăr criminal în serie din lume când avea vârsta de opt ani.

Amarjeet Sada avea doar șapte ani când a ucis prima dată pe cineva, transmite Daily Star.

Cunoscut ca fiind cel mai tânăr criminal în serie din lume, el a continuat să ia viața oamenilor, omorând alte trei persoane până la vârsta de opt ani.

Băiatul din Bihar, India s-a născut în 1998. Familia lui, care era extrem de săracă, s-a mutat în cele din urmă în satul Mushahari, unde tatăl său lucra ca muncitor.

În 2006, Amarjeet ș-ar fi ucis verișoara de șase ani. La scurt timp după, următoarea lui victimă a fost sora lui.

Citește și
Dawn Arguello și Nikko Jenkins
O femeie din SUA vrea să se căsătorească cu un criminal în serie, condamnat la moarte. "E foarte sensibil"

Unii membri ai familiei lui Amarjeet și câțiva localnici știau de crimele sale, potrivit declarațiilor unchiului său.

Cu toate acestea, au fost considerate „chestiuni de familie” și, prin urmare, nu au fost raportate autorităților, dar în 2007, el a ucis fiica unui vecin.

Mama fetei o lăsase la școală, să doarmă, în timp ce ea avea de rezolvat mai multe treburi, însă când s-a întors după ea, cea mică dispăruse.

Sătenii, care știau despre crimele din trecut ale băiatului, nu au mai trecut cu vederea faptele sale.

Amarjeet a mărturisit poliției crima, însă ar fi povestit detaliat cum a ucis-o pe fată, fără a arăta vreun fel de remușcare. În cele din urmă, el a recunoscut că este vinovat și pentru celelalte crime.

Poliția a mai adăugat că, în timp ce băiatul era audiat, el doar a zâmbit și a cerut biscuiți.

Copilul a fost evaluat de profesioniști și s-a constatat că suferă de „tulburare de conduită”.

Din cauza faptului că legea din India nu permite condamnarea sau arestarea unui copil, el a fost trimis într-o altă casă, unde a fost ținut sub observație.

Articol recomandat de sport.ro
Țiriac nu uită și nu iartă: "I-am declarat pe toți gangsteri. Public!"
Țiriac nu uită și nu iartă: "I-am declarat pe toți gangsteri. Public!"
Citește și...
Închisoare pe viaţă pentru infirmierul Niels Hogel, criminal în serie, care a ucis 85 de pacienți în Germania
Închisoare pe viaţă pentru infirmierul Niels Hogel, criminal în serie, care a ucis 85 de pacienți în Germania

Justiţia germană a confirmat, vineri, la un an după anunţarea verdictului, condamnarea la închisoare pe viaţă pentru uciderea a 85 de pacienţi a fostului infirmier Niels Hogel, care a făcut recurs în casaţie invocând "erori de procedură", potrivit AFP.

O femeie din SUA vrea să se căsătorească cu un criminal în serie, condamnat la moarte.
O femeie din SUA vrea să se căsătorească cu un criminal în serie, condamnat la moarte. "E foarte sensibil"

O femeie de 46 de ani din Texas a uimit America după ce a dezvăluit că urmează să se căsătorească cu un criminal în serie, condamnat la moarte după ce a ucis 4 oameni în 10 zile.

Un criminal în serie care viola și ucidea femei a fost găsit mort în închisoare
Un criminal în serie care viola și ucidea femei a fost găsit mort în închisoare

Cel mai cunoscut criminal în serie din Australia, Ivan Milat, condamnat pentru uciderea a şapte turişti, majoritatea din Europa, la începutul anilor '90, au declarat autorităţile duminică, citate de DPA.

Profilul psihiatric al lui Dincă. Nu urmează tiparul „tradițional” al unui criminal în serie
Profilul psihiatric al lui Dincă. Nu urmează tiparul „tradițional” al unui criminal în serie

Gheorghe Dincă, bărbatul din Caracal care a recunoscut duminică uciderea a două adolescente, Alexandra Măceșanu și Luiza Melencu, a fost pus sub acuzare pentru omor calificat.

Recomandări
Donald Trump atacă virulent Europa: Imigraţia scăpată de sub control duce la haos. Asta se întâmplă în multe ţări
Donald Trump atacă virulent Europa: Imigraţia scăpată de sub control duce la haos. Asta se întâmplă în multe ţări

Reluând o linie de atac care a devenit recurentă de la revenirea sa la putere, Donald Trump a afirmat marţi că Europa trebuie să acţioneze împotriva "imigraţiei scăpate de sub control" şi asta "înainte să fie prea târziu", notează AFP.

Reformele întârziate care blochează banii din PNRR. În patru ani, România a îndeplinit doar 14% din jaloane
Reformele întârziate care blochează banii din PNRR. În patru ani, România a îndeplinit doar 14% din jaloane

România a primit de la Comisia Europeană 1,3 miliarde de euro, bani din PNRR. Însă suma este mai mică decât cea cerută.

Doi morţi şi 54 de răniţi în urma unui atac rusesc cu drone asupra orașului Harkov, care a durat câteva minute
Doi morţi şi 54 de răniţi în urma unui atac rusesc cu drone asupra orașului Harkov, care a durat câteva minute

Un atac cu drone care a durat nouă minute asupra orașului Harkov, a ucis, în timpul nopţii de marţi spre miercuri, cel puţin două persoane şi a rănit 54, între care cinci copii, au anunţat oficiali regionali, citaţi de Reuters.