VOYO prezintă un omagiu adus muzicii românești interbelice, într-un documentar eveniment: Theo Rose: Pe vechi

VOYO

Muzica are puterea de a traversa timpul, de a emoționa și inspira noi generații chiar și la zeci de ani distanță.

Într-un demers artistic unic, Theo Rose readuce în actualitate muzica ce a avut un impact în perioada interbelică, într-un documentar eveniment disponibil EXCLUSIV pe VOYO, din 8 martie: Theo Rose: Pe vechi. O călătorie în timp.

Mini seria documentar, în trei capitole, urmărește una dintre cele mai iubite voci din România, Theo Rose, în timp ce reînvie comorile musicale ale perioadei interbelice prin spectacolul său live – Pe vechi.

Prin imagini de arhivă, interviuri cu specialiști și momente emoționante din spatele scenei, proiectul devine mai mult decât o simplă retrospectivă – este o punte între trecut și prezent, o celebrare a moștenirii culturale a României.

„Pentru mine, acest documentar nu e doar despre muzică, e despre rădăcini, despre copilăria mea, despre felul în care am crescut cu melodiile astea cântate prin casă. În documentar sunt imagini din arhiva mea personală, momente care arată cât de profundă e legătura mea cu muzica veche. Dar poate cel mai emoționant, pentru mine, a fost să descopăr poveștile din spatele acestor cântece și ale artiștilor care le-au făcut nemuritoare. Sunt istorii de viață, de iubire, de dor, care dau și mai multă greutate fiecărui vers. Îmi doresc ca oamenii să simtă aceeași emoție pe care am simțit-o eu descoperind aceste cântece și poveștile lor, și să le ducă mai departe”, spune Theo Rose.

Citește și
printul william si familia
Familia Regală din Marea Britanie a postat noi imagini pentru a marca Ziua Tatălui | FOTO

Theo Rose: Pe vechi. O călătorie în timp este mai mult decât o incursiune în culisele unui spectacol – este o reconectare cu o epocă în care muzica spunea povești. Documentarul surprinde procesul artistic prin care Theo reinterpretează aceste bucăți de istorie muzicală, dar și călătoria ei în descoperirea istoriilor din spatele cântecelor și a destinelor celor care le-au creat. Este o producție care îmbină arhiva, interviurile și emoția live-ului pentru a aduce în prim-plan o moștenire culturală valoroasă, ce merită redescoperită și transmisă mai departe”, a spus Anghel Damian, producătorul acestui documentar.

Theo Rose: Pe vechi. O călătorie în timp nu este doar o fereastră către culisele unui concert, ci o declarație de dragoste pentru moștenirea culturală a României și muzica autentică. Mini seria documentar, disponibilă EXCLUSIV, pe VOYO, începând cu 8 martie, inspiră, educă și creează un dialog între generații.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Familia Regală din Marea Britanie a postat noi imagini pentru a marca Ziua Tatălui | FOTO
Familia Regală din Marea Britanie a postat noi imagini pentru a marca Ziua Tatălui | FOTO

Prinţul şi Prinţesa de Wales au făcut publice noi fotografii ale prinţului William împreună cu cei trei copii ai săi, pentru a marca Ziua Tatălui, relatează BBC.

Nunta secolului în lumea politică. Alex Soros se căsătorește cu fosta asistentă a președintelui Bill Clinton
Nunta secolului în lumea politică. Alex Soros se căsătorește cu fosta asistentă a președintelui Bill Clinton

Alex Soros, fiul controversatului George Soros, se însoară cu fosta asistentă a lui Clinton, Huma Abedin. Nunta are loc sâmbătă în Hamptons, cu participarea multor politicieni și activiști de stânga.

Până când se vor mai organiza spectacolele Simfonia Apei din Capitală. Motivul pentru care acestea vor fi suspendate
Până când se vor mai organiza spectacolele Simfonia Apei din Capitală. Motivul pentru care acestea vor fi suspendate

Spectacolele Simfonia Apei de la Fântânile Urbane continuă până în seara de 29 iunie.

 

Recomandări
Iranul a lansat un nou atac cu rachete balistice asupra Israelului, dar niciuna nu și-a atins ținta. IDF a zguduit Teheranul
Iranul a lansat un nou atac cu rachete balistice asupra Israelului, dar niciuna nu și-a atins ținta. IDF a zguduit Teheranul

Armata israeliană afirmă că, duminică după-amiază, au fost lansate rachete din Iran, îndemnând cetățenii să se refugieze în zone protejate și să rămână acolo până la noi ordine.

Val de căldură în toată țara, urmat de ploi și descărcări electrice. Termometrele vor atinge 35 de grade
Val de căldură în toată țara, urmat de ploi și descărcări electrice. Termometrele vor atinge 35 de grade

Vremea va fi caldă în toată țara, local caniculară, cu maxime de până la 35°C și episoade de ploi, descărcări electrice și grindină, anunță ANM.

Primarul PSD al Buzăului: „Nu cred că partidul va intra la guvernare. Se doreşte scoaterea castanelor din foc cu mâna altuia”
Primarul PSD al Buzăului: „Nu cred că partidul va intra la guvernare. Se doreşte scoaterea castanelor din foc cu mâna altuia”

Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, a declarat duminică, despre negocierile pentru formarea Guvernului, că el nu crede că PSD-ul va intra la guvernare şi că se doreşte scoaterea castanelor din foc, cu mâna altuia.