Slimane, acuzat oficial de hărțuire sexuală. Ce i-ar fi făcut unui tehnician în cabină, la „Cupidon Tour”

Slimane, acuzat oficial de hărțuire sexuală. Ce i-ar fi făcut unui tehnician în cabină, la „Cupidon Tour”
Getty

Slimane, cânărețul z clasat al patrulea la Eurovision, a fost acuzat de hărțuire sexuală. Acuzațiile vin de la un tehnician cu care a lucrat în cadrul unuia dintre turneele sale.

Presupusul incident s-ar fi petrecut în noaptea de 17 spre 18 decembrie 2023, în localitatea ză Saint-Étienne, unde actorul şi concurentul la mai multe emisiuni de televiziune a susţinut un concert, a relatat marţi cotidianul Le Parisien, transmit agențiile EFE și Agerpres.

Plângerea a fost depusă luni la prefectura departamentului Loire. Tehnicianul susţine în plângere că în timpul unei petreceri care a avut loc după recitalul de la sala Zénith din Saint-Étienne Slimane l-a imobilizat la perete şi l-a forţat să îl îmbrăţişeze.

Cântăreţul de origine algeriană, pe numele complet Slimane Nebchi, i-a spus tehnicianului că vrea să întreţină relaţii sexuale cu el.

Reclamantul a refuzat, explicând că nu este interesat, că este heterosexual şi că este căsătorit, însă interpretul hiturilor "Avant toi" şi "Paname" a insistat şi l-a dus în cabina sa.

Citește și
Taylor Swift
Taylor Swift, artistul deceniului. Secretul din spatele celor 118 recorduri mondiale pe care le-a depășit

Clientul meu s-a simţit foarte inconfortabil, repetând că nu este interesat. Dar artistul a insistat şi l-a întrebat dacă şi alţi membri ai echipei ar fi interesaţi. Clientul meu a părăsit cabina în grabă şi a urcat în autocarul de turneu", a declarat avocata sa, Anne-Sophie Charrieras, pentru Le Parisien.

După aceste evenimente, pe parcursul călătoriei desfăşurate noaptea de întreaga echipă, artistul i-a trimis timp de două ore şi jumătate „o multitudine de mesaje şi videoclipuri cu caracter sexual, de tip pornografic", a adăugat avocata.

În dimineaţa următoare, victima şi-a informat compania cu privire la aceste fapte, iar firma şi-a retras tehnicienii din întregul turneu, informând totodată casa de producţie a spectacolelor din cadrul "Cupidon Tour".

Slimane, în vârstă de 35 de ani, a reprezentat Franţa la Eurovision în acest an cu piesa "Mon amour" şi a fost câştigătorul ediţiei ze a emisiunii The Voice în 2016. Melodiile sale sunt populare în special în Franţa şi Belgia.  

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
Cântăreţul country Garth Brooks, considerat regele genului în Statele Unite, a fost acuzat de agresiune sexuală
Cântăreţul country Garth Brooks, considerat regele genului în Statele Unite, a fost acuzat de agresiune sexuală

Garth Brooks, cântăreţ country considerat regele genului în Statele Unite, a fost acuzat de viol de fosta sa coafeză şi make-up artist, potrivit unei plângeri depuse joi la un tribunal din Los Angeles.

Taylor Swift, artistul deceniului. Secretul din spatele celor 118 recorduri mondiale pe care le-a depășit
Taylor Swift, artistul deceniului. Secretul din spatele celor 118 recorduri mondiale pe care le-a depășit

A câștigat 14 premii Grammy, dintre care 4 pentru albumul anului. Este primul artist din istorie cu un astfel de palmares. Vorbim despre Taylor Swift, care a depășit 100 de recorduri mondiale. Este artista deceniului în era internetului.  

Brâncuși s-a întors în localitatea natală. Lucrările marelui artist expuse într-un muzeu de realitate virtuală
Brâncuși s-a întors în localitatea natală. Lucrările marelui artist expuse într-un muzeu de realitate virtuală

Experiență inedită la Peștișani, în județul Gorj. Cei care ajung în localitatea natală a lui Constantin Brâncuși, pot face o călătorie până la Masa Tăcerii, ori Coloana Infinitului, cu ajutorul ochelarilor de realitate virtuală.

A murit Sergio Mendes, legendarul artist brazilian care a popularizat muzica bossa nova
A murit Sergio Mendes, legendarul artist brazilian care a popularizat muzica bossa nova

Sergio Mendes, care a popularizat bossa nova în rândul publicului mondial în anii 1960, avea 83 de ani.

Cum a fost ultima seară la Untold. Burna Boy, un artist din Nigeria, a făcut senzație pe scenă
Cum a fost ultima seară la Untold. Burna Boy, un artist din Nigeria, a făcut senzație pe scenă

Ultima seară de Untold a fost cu adevărat memorabilă pentru petrecăreții veniți din toată Europa. Au urcat pe scena - printre alții - DJ-ul olandez Martin Garrix și artistul nigerian Burna Boy.

Recomandări
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc

Cristina Neagu, una dintre cele mai bune jucătoare de handbal din toate timpurile, și-a luat duminică, rămas bun de la sportul pe care l-a iubit și respectat timp de 25 de ani.

Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical
Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical

Un val de aer fierbinte venit din nordul Africii ne-a reamintit că vara are și minusurile ei. Deja s-au înregistrat 37 de grade la umbră, mult peste valorile perioadei.