Săptămâna aceasta este vremea pentru Marea Unificare, la Survivor România! Lupta continuă, miza crește!

×
Codul embed a fost copiat

30 de concurenți au pornit în luna ianuarie în cea mai puternică aventură a vieții lor. Au învățat să conviețuiască cu oameni necunoscuți, să depășească provocări și să se adapteze unora dintre cele mai dificile condiții pe care le-au întâlnit vreodată.

Astăzi, de la 20:30, cei 15 care au reușit să ajungă până în acest moment vor începe cea mai importantă săptămână din show: cea în care va avea loc Marea Unificare!

Miercurea trecută, la finalul Consiliului, Daniel Pavel i-a invitat pe Zanni, Alex Delea, câștigătorii ultimelor două sezoane, Elena Chiriac, finalistă anul trecut și Oana Ciocan, semifinalista în 2022 să se alăture triburilor, din postura de mentori. În această seară, telespectatorii vor putea urmări prima noapte a foștilor concurenți înapoi pe insulă, dar și ce sfaturi le oferă acestora membrilor de la Faimoși și Războinici.

O să purtați experiența asta cu voi toată viața”, va spune diseară Elena, în timp ce Alex Delea va sublinia ce este cu adevărat important: ”trebuie să se schimbe voința”. Oana simte că revenirea aceasta o va schimba încă o dată: ”aveam nevoie să ne încărcăm iar cu energia asta”, iar Zanni e decis să dea totul pentru a-i ajuta pe concurenți: ”sunt aici pentru a fi la dispoziția lor”.

Două jocuri. Unul de recompensă și unul de comunicare. Fiecare dintre ele cu mize importante și cu trăiri extrem de puternice. Sunt primele dintr-o săptămână în care totul trece la cel mai înalt nivel. Cine va reuși să câștige și să înceapă această etapă cu zâmbetul pe buze? Cine va avea nevoie de mai multe sfaturi pentru a putea să se ridice și să o ia de la capăt?

Citește și
survivor
Faimoșii nu mai găsesc drumul spre victorie la Survivor România: „M-am săturat să pierdem întruna”

Au mai rămas doar câteva ore până când patru campioni revin pe traseu! După cum Daniel Pavel va transmite, ”exemplele lor sunt motivație, aspirație. Sunt aici pentru că s-au provocat”. Să înceapă lupta!

Nu ratați, de la ora 20:30, la PRO TV, o nouă ediție a celui mai tare sezon din istoria SURVIVOR ROMÂNIA! Emisiunea poate fi urmărită, cu o zi în avans, pe VOYO! 

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
Urmează săptămâna unificării triburilor la Survivor România! Crina Aburdan, invitată la Știrile PRO TV: Se vor spage găștile
Urmează săptămâna unificării triburilor la Survivor România! Crina Aburdan, invitată la Știrile PRO TV: Se vor spage găștile

Finalul ultimei săptămâni de Survivor România i-a surprins pe telespectatori cu vestea că cei 15 concurenți rămași în competiție au ajuns în săptămâna unificării.

 

Faimoșii nu mai găsesc drumul spre victorie la Survivor România: „M-am săturat să pierdem întruna”
Faimoșii nu mai găsesc drumul spre victorie la Survivor România: „M-am săturat să pierdem întruna”

Concurenții au înțeles, luni, că Survivor România le aduce provocări tot mai mari.

Lupte corp la corp la Survivor România: Concurenții s-au luat la bătaie la proba de departajare | VIDEO
Lupte corp la corp la Survivor România: Concurenții s-au luat la bătaie la proba de departajare | VIDEO

Tensiuni și lupte intense la Survivor România 2023. Concurenții au devenit violenți în timpul probei de departajare.  

În fiecare vineri, pe YouTube Survivor, Alex Delea prezintă Camp Log
În fiecare vineri, pe YouTube Survivor, Alex Delea prezintă Camp Log

În fiecare luni, marți și miercuri, pe PRO TV, telespectatorii se bucură de cel mai puternic sezon Survivor România.

O nouă eliminare la Survivor România: Eduard Gogulescu a părăsit competiția
O nouă eliminare la Survivor România: Eduard Gogulescu a părăsit competiția

Aseară s-a încheiat una dintre cele mai dure și mai încărcate de tensiune săptămâni ale acestui sezon din Survivor Romania 2023, cel mai puternic reality show din lume.

Recomandări
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc

Cristina Neagu, una dintre cele mai bune jucătoare de handbal din toate timpurile, și-a luat duminică, rămas bun de la sportul pe care l-a iubit și respectat timp de 25 de ani.

Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical
Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical

Un val de aer fierbinte venit din nordul Africii ne-a reamintit că vara are și minusurile ei. Deja s-au înregistrat 37 de grade la umbră, mult peste valorile perioadei.