Rita Ora a „îndoit” fereastra când și-a modificat o poză postată pe Instagram. Fanii au criticat-o

rita ora
Instagram

Rita Ora a fost forțată să șteargă și să își reposteze o fotografie care la început s-a vrut sexy, după ce fanii au acuzat-o că și-a photoshopat poza, scrie Daily Mail. 

Una dintre cele mai cunoscute artiste ale momentului a vrut sa le arate fanilor că se prezintă într-o condiție fizică impecabilă. Astfel, îmbrăcată sumar, într-un sutien tip sport de culoare albă și cu niște pantaloni mulați, Rita Ora și-a făcut câteva instantanee în timpul unor exerciții, pe care le-a împărtășit apoi cu cei peste 16 milioane de fani de pe rețeaua de socializare.

Dar fanii au taxat-o pentru o „fereastră elastică” care a apărut în fundalul imaginii sale.

Cu toate acestea, mai târziu a repostat o versiune nephotoshopată în care fereastra apărea dreaptă.

Citește și
Magistrații cer apărarea justiției, după declarații controversate ale lui Raed Arafat și Streinu-Cercel
Raed Arafat: În normalitate acum nu suntem şi nici nu vom fi. Există încă risc

„Ce bine că ai reparat fereastra din spate”, i-a scris un fan.

„Ești frumoasă, nu te mai modifica”, i-a scris un altul.

Probabil că adevărul este undeva la mijloc, însă Rita Ora a devenit protagonista unei imagini care s-a viralizat imediat in întreaga lume.

Fanii au reacționat imediat: „Bine, ai rezolvat fereastra îndoită din fundal”. "Lol a eliminat-o prima dată pe Instagram?" iar altul a scris: ”Ești frumoasă. Nu mai folosi Photoshop”.

Starul a mai postat o fotografie cu ea, de această dată intinsă pe o saltea de sport cu limba scoasă afară. Fotografia a fost insoțită de mesajul: „Continuați să vă mișcați”.

 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Ce soluții au găsit firmele românești pentru a putea trece de criza provocată de coronavirus
Ce soluții au găsit firmele românești pentru a putea trece de criza provocată de coronavirus

După ce au avut pierderi serioase din cauza crizei sanitare, firmele românești caută soluții de salvare. 

Raed Arafat: În normalitate acum nu suntem şi nici nu vom fi. Există încă risc
Raed Arafat: În normalitate acum nu suntem şi nici nu vom fi. Există încă risc

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a declarat că încă nu suntem într-o stare de normalitate şi că încă există riscul infecţiilor cu coronavirus, mai ales că numărul cazurilor noi alternează de la o zi la alta.

Sute de bucureșteni au fost testați pentru a vedea dacă au sau nu anticorpi Covid-19
Sute de bucureșteni au fost testați pentru a vedea dacă au sau nu anticorpi Covid-19

Sute de bucureșteni au fost testați miercuri la Arena Națională, pentru a vedea dacă au sau nu anticorpi, pentru Covid-19.

Recomandări
Dezastrul ecologic de la Praid, resimțit și într-o țară vecină. Peștii și familii întregi de castori mor din cauza poluării
Dezastrul ecologic de la Praid, resimțit și într-o țară vecină. Peștii și familii întregi de castori mor din cauza poluării

Salinitatea din râul Târnava Mică e similară cu cea a Mării Negre, din cauza că Salina Praid este spălată de apele pârâului Corund. Poluarea cu cloruri omoară peștii, obișnuiți cu apa dulce, dar și familiile de castori care viețuiesc pe lângă râu.

Speranța apărută în Iran, după atacurile Israelului. La ce se așteaptă deja mulți dintre iranieni, încurajați și de Netanyahu
Speranța apărută în Iran, după atacurile Israelului. La ce se așteaptă deja mulți dintre iranieni, încurajați și de Netanyahu

Iranul a avertizat Statele Unite, Marea Britanie și Franța că le va ataca bazele și navele din regiune dacă vor ajuta Israelul să se apere.

Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani
Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani

Zona Schengen a Uniunii Europene nu mai este spațiul de liberă circulație dinamic și optimist de altădată, notează POLITICO într-o analiză dedicată provocărilor actuale cu care se confruntă statele membre.