Retro Rock, un concert special cu peste 50 de artiști, la Arenele Romane din București

Retro Rock
comunicat de presa

Asociația Promusic Events organizează pe 25 octombrie 2020, la Arenele Romane din București, un eveniment cu totul special. 

Astfel, sub titulatura „Retro Rock”, vor urca pe scenă peste 50 de artiști români din țară și străinătate.

Evenimentul este un Proiect cultural finanţat de Ministerul Culturii, iar organizatorii promit că vor fi respectate toate restricțiile impuse de autorități pentru această perioadă.

Bilete online, în număr limitat (primele 50 de bucăți la prețul promotional de doar 19 lei), sunt disponibile pe www.AmBilet.ro.

La începutul acestei pandemii de Covid 19, când artiștii liber profesioniști au avut mult de suferit, în lipsa concertelor, înregistrărilor ș.a.m.d., s-a născut un prim proiect intitulat „Rockul Carantinei”.

Citește și
Eddie Van Halen a murit la vârsta de 65 de ani. De ce boală suferea
Eddie Van Halen a murit la vârsta de 65 de ani. De ce boală suferea legendarul chitarist

Autorii sunt Doru Ionescu, Gabi Pipai Andrieș și Iulian Vrabete, iar proiectul presupune reinterpretarea unor piese vechi românești.

Astfel, piese de rezistență ale muzicii românești pop-rock din perioada anilor ’60-’80 au fost în audio-video de soliști și instrumentiști din generații diferite, din România și din diaspora, fiecare de acasă, în condiții de distanțare socială. Unele remake-uri au respectat orchestrația inițială, altele au primit noi interpretări.

Aproximativ 50 de soliști și instrumentiști, dar și cameramani, editori audio și video au participat la producția a 11 piese, care s-au bucurat de succes pe Youtube și rețelele de socializare.

Iată și piesele respective:

SEMNAL M – „Mai avem multe de făcut“
HOLOGRAF – „Păsări de fum“
POST SCRIPTUM – „Mireasma nopții“
SIDERAL MODAL QUARTET – „Ești a mea“
PROGRESIV TM & ROȘU ȘI NEGRU – „Zburătorul“
DOMINO – „Prefață“
FFN – „La ceasul cand stele încep să apună“
RODION G.A. – „Stele și lumini“
CHROMATIC GRUP – „Racul, broasca și știuca“
CATENA – „Opatina / Dorința“
OLYMPIC 64 – „Cântic de haiduc“

 

Mihai Pocorschi (Holograf, Mihai Pocorschi & Formula 5, VH2), a propus ca acest proiect online să se transforme într-un proiect live, prin realizarea unui concert în care să fie cântate aceste piese, proba de foc a oricărui proiect muzical.

Inițiatorii acestui proiect i-au lansat această provocare organizatorului de concerte Nelu Brîndușan / Promusic Events, care lansează evenimentul „Retro Rock”. Aici, pe lângă piesele anilor ’60-’80, vor fi prezentate și alte surprize muzicale.

Mai mult, în cadrul evenimentului vor fi premiate personalități importante din zona culturală care de-a lungul anilor au susținut și promovat fenomenul muzical din România. 

 

Articol recomandat de sport.ro
Țiriac nu uită și nu iartă: "I-am declarat pe toți gangsteri. Public!"
Țiriac nu uită și nu iartă: "I-am declarat pe toți gangsteri. Public!"
Citește și...
Doom & gothic metal. Trupa Olympus Mons a lansat videoclipul piesei “Crimson Dreams”
Doom & gothic metal. Trupa Olympus Mons a lansat videoclipul piesei “Crimson Dreams”

Câștigătoarea Marelui Premiu al concursului Posada Rock 2020, trupa de doom metal Olympus Mons, a lansat cel de-al treilea videoclip din carieră, pentru piesa „Crimson Dreams”. 

Eddie Van Halen a murit la vârsta de 65 de ani. De ce boală suferea legendarul chitarist
Eddie Van Halen a murit la vârsta de 65 de ani. De ce boală suferea legendarul chitarist

Legendarul chitarist Eddie Van Halen a murit după o lungă bătălie cu cancerul.

Trupa constănțeană de melancolic-rock Colonist pe Lună a lansat o nouă piesă: ”Săgeți otrăvite”
Trupa constănțeană de melancolic-rock Colonist pe Lună a lansat o nouă piesă: ”Săgeți otrăvite”

Trupa constănțeană de ”alternativ-melancolic rock” Colonist pe Lună a lansat o nouă piesă, ”Săgeți otrăvite”, care va fi inclusă pe albumul lor de debut.

S-a lansat ”Suflet Colectiv”, o melodie de Alex Penescu, în memoria victimelor din Colectiv
S-a lansat ”Suflet Colectiv”, o melodie de Alex Penescu, în memoria victimelor din Colectiv

Alex Penescu a lansat alături de Călin Pop (Celelalte Cuvinte) și Costin Adam (Phoenix) melodia „Suflet Colectiv”, o piesă născută din povești reale și experiența unui rămas bun nerostit, dintr-o seară de octombrie.

Recomandări
Negocieri fără acord pe măsurile fiscale. Partidele nu se înțeleg la creșterile de taxe. Ce a cerut PSD
Negocieri fără acord pe măsurile fiscale. Partidele nu se înțeleg la creșterile de taxe. Ce a cerut PSD

Discuțiile dintre partide pentru formarea Guvernului continuă în format extins. Liderii s-au alăturat specialiștilor care negociază măsurile fiscale.

Reformele întârziate care blochează banii din PNRR. În patru ani, România a îndeplinit doar 14% din jaloane
Reformele întârziate care blochează banii din PNRR. În patru ani, România a îndeplinit doar 14% din jaloane

România a primit de la Comisia Europeană 1,3 miliarde de euro, bani din PNRR. Însă suma este mai mică decât cea cerută.

România, victorie fără emoții cu Cipru, în preliminariile CM 2026. Ce urmează pentru tricolori
România, victorie fără emoții cu Cipru, în preliminariile CM 2026. Ce urmează pentru tricolori

Echipa naţională a României a câștigat, marți seară, pe Arena Națională, duelul cu Cipru, scor 2-0, în preliminariile Cupei Mondiale 2026.