Primele imagini de la nunta lui Justin Bieber cu Hailey Baldwin. Ce vedete au fost la invitate

Imagini de la nunta lui Justin Bieber - 6
Instagram

Justin Bieber şi Hailey Baldwin şi-au unit destinele pentru a doua oară, de data aceasta în cadrul unei ceremonii religioase, desfăşurată luni, în prezenţa familiei şi a prietenilor, într-o staţiune din Carolina de Sud.

Cei doi şi-au spus jurămintele în cadrul unei ceremonii ce a avut loc într-o capelă din staţiunea Montage Palmetto Bluff.

Imagini de la nunta celor doi găsiți în galeria foto

La ceremonie au fost prezenți circa 150 de invitaţi, printre care s-au aflat vedete precum Ed Sheeran, Kylie şi Kendall Jenner, Usher şi actorul Alec Baldwin, unchi al miresei. Hailey este fiica actorului Stephen Baldwin.

Citește și
Justin Bieber
Justin Bieber vrea să se lupte cu Tom Cruise, în ring. Mesajul transmis

Cântăreţul canadian Justin Bieber şi modelul Hailey Baldwin s-au căsătorit anul trecut, în luna septembrie, şi au confirmat evenimentul pe reţelele de socializare la două luni după ce s-a aflat că cei doi au certificat de căsătorie eliberat în SUA, scrie Agerpres.

Bieber, în vârstă de 25 de ani, şi Baldwin, de 22 de ani, s-au întâlnit pentru prima oară la începutul adolescenţei şi au început o relaţie serioasă în urmă cu doi ani, notează Reuters.

În septembrie anul acesta, vedeta pop a dezvăluit pe reţelele de socializare că a făcut numeroase greşeli în trecut, că a consumat droguri şi că, în ciuda succesului, "nu şi-a mai dorit să trăiască". Tânăra vedetă, care a urmat un tratament împotriva depresiei, a dat vina pentru aceste lucruri pe faptul că a devenit star de la o vârstă precoce. "Din fericire am fost binecuvântat cu oameni extraordinari, care mă iubesc, iar acum traversez una din etapele cele mai fericite ale vieţii mele", a încheiat interpretul cântecului "Sorry", referitor la recenta sa căsătorie cu Hailey Baldwin.

 

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
Justin Bieber, la un pas de sinucidere. De ce
Justin Bieber, la un pas de sinucidere. De ce "nu-şi mai dorea să trăiască"

Justin Bieber a vorbit despre problemele sale din trecut.

Justin Bieber vrea să se lupte cu Tom Cruise, în ring. Mesajul transmis
Justin Bieber vrea să se lupte cu Tom Cruise, în ring. Mesajul transmis

Duminică, Justin Bieber l-a provocat pe Tom Cruise să se alăture lui în ringul UFC, la un meci. Cântărețul canadian i-a adresat provocarea pe Twitter, air alți foști campioni UFC s-au grăbit să comenteze care vor fi șansele celor doi.

Imaginile postate de Justin Bieber, care au stârnit isterie printre fani. GALERIE FOTO
Imaginile postate de Justin Bieber, care au stârnit isterie printre fani. GALERIE FOTO

Cântărețul Justin Bieber a stârnit, luni, isterie în rândul fanilor, după ce a postat pe pagina sa de Instagram două fotografii în care soția sa, Hailey, pare a fi însărcinată.

Recomandări
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc

Cristina Neagu, una dintre cele mai bune jucătoare de handbal din toate timpurile, și-a luat duminică, rămas bun de la sportul pe care l-a iubit și respectat timp de 25 de ani.

Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical
Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical

Un val de aer fierbinte venit din nordul Africii ne-a reamintit că vara are și minusurile ei. Deja s-au înregistrat 37 de grade la umbră, mult peste valorile perioadei.