Nicole Kidman, apariție surprinzătoare pe coperta unei reviste. Cum arată vedeta de 55 de ani. FOTO

Nicole Kidman
Profimedia

Nicole Kidman surprinde în noua apariție pe coperta revistei Perfect magazine.

La 55 de ani, vedeta nu își arată deloc vârsta. Câștigătoarea unui premiu Oscar și-a arătat abdomenul intens lucrat și bicepșii într-o formă de invidiat, notează Daily Mail. 

Fotografia a fost realizată de fotograful Zhong Lin pentru cel de-al treilea număr al revistei Perfect.

Acum câteva luni, Nicole Kidman a realizat o ședință foto foarte îndrăzneață pentru Vanity Fair și multe persoane au susținut că imaginile au fost prelucrate în Photoshop. Mai mult, actrița a fost acuzată că a pozat mult prea vulgar pentru vârsta și statutul său.

Cine este Nicole Kidman 

Actriţa Nicole Kidman s-a născut la 20 iunie 1967, la Honolulu, în Hawaii. Ulterior, familia s-a mutat la Washington DC, iar când Nicole avea trei ani, au revenit cu toţii la Sydney, în Australia.

Citește și
Johnny Depp
Johnny Depp împlinește 62 de ani. O carieră impresionantă umbrită de scandalul cu Amber Heard. GALERIE FOTO

La 16 ani a avut primul rol principal în filmul australian ''Bush Christmas'' (1983). Apariţia în această producţie i-a adus numeroase alte oferte, printre care un nou rol principal, în filmul ''BMX Bandits'' (1983), conform Agerpres. 

În 1989, Nicole Kidman a debutat în primul film american, thriller-ul ''Dead Calm''. Filmul care i-a schimbat cursul vieţii a fost "Days of Thunder" (1990), în care a jucat rolul iubitei lui Tom Cruise, povestea de dragoste transpunându-se şi în viaţa reală, prin mariajul celor doi protagonişti, la finalul aceluiaşi an.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
Andra împlinește 36 de ani. Cum își petrece artista vara | GALERIE FOTO
Andra împlinește 36 de ani. Cum își petrece artista vara | GALERIE FOTO

Andra împlinește vârsta de 36 de ani. Cântăreața își sărbătorește ziua de naștere pe 23 august, după o serie de patru zile de concerte.  

Recomandări
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc

Cristina Neagu, una dintre cele mai bune jucătoare de handbal din toate timpurile, și-a luat duminică, rămas bun de la sportul pe care l-a iubit și respectat timp de 25 de ani.

Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical
Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical

Un val de aer fierbinte venit din nordul Africii ne-a reamintit că vara are și minusurile ei. Deja s-au înregistrat 37 de grade la umbră, mult peste valorile perioadei.