Jennifer Aniston: Reuniunea actorilor din serialul Friends a fost ca în familie

Jennifer Aniston
Getty

Joey şi-ar fi deschis un magazin de sandvişuri, Monica s-ar fi luat la întrecere cu alte mame la vânzările de produse gătite organizate în scop caritabil la şcoală, iar Rachel ar fi înfiinţat propria linie vestimentară.

Asta îşi imaginează vedetele din ''Friends'' că ar fi făcut personajele lor la 17 ani după încheierea serialului comic de succes, în 2004, relatează Reuters, conform Agerpres.

Înaintea unei reuniuni speciale care va fi difuzată săptămâna viitoare, Jennifer Aniston, Lisa Kudrow, Courteney Cox, David Schwimmer, Matt LeBlanc şi Matthew Perry au vorbit într-un interviu acordat revistei People despre reuniunea şi amintirile cu care au rămas în urma serialului.

''Întotdeauna am simţit că Monica ar face ceva competitiv cu alte mame, luându-se la întrecere cu ele. Indiferent dacă este vorba de vânzarea de produse gătite la şcoală, sau ceva de genul acesta. Ar fi aşa de enervantă. Ar fi şefa PTA (asociaţia de părinţi şi profesori, n.r.)'', a declarat Cox pentru People.

Citește și
Blake Lively
Blake Lively, reacție publică după ce instanța a respins acuzațiile lui Justin Baldoni împotriva sa. „Am simțit durerea”

"Joey ar fi deschis un lanţ de magazine de sandvişuri", a spus la rândul său LeBlanc.

''Şi ar fi mâncat toate sandvişurile'', a glumit Perry.

Serialul ''Friends'', care prezintă întâmplările prin care trec şase tineri din New York, a fost una dintre cele mai populare emisiuni de televiziune în anii '90 şi a revenit recent în atenţia publicului datorită platformelor de streaming, unde se numără printre cele mai vizionate programe la nivel mondial.

Reuniunea fără scenariu, difuzată pe HBO Max la data de 27 mai, se va bucura de prezenţa unor invitaţi celebri, printre care Lady Gaga, Justin Bieber, Reese Witherspoon sau David Beckham, dar şi a unor actori care au jucat roluri secundare în ''Friends'', cum ar fi Janice, Richard şi Gunther.

Timpul petrecut împreună pentru reuniune a fost ''ca în familie'', a declarat Aniston. ''Nu am surori. Bănuiesc că aşa sunt surorile'', a spus ea.

Schwimmer a declarat că la încheierea seriei originale, în 2004, a luat din biroul personajului său, paleontolog, plăcuţa pe care scria ''Profesor Geller''. Kudrow a spus că a luat inelele lui Phoebe ca amintire şi legitimaţia de acces în studioul în care a fost filmat serialul.

Interviul va fi publicat în ediţia de vineri a revistei People.

Filmările episodului special din "Friends" au fost amânate din cauza pandemiei de coronavirus, acestea având loc în cele din urmă luna trecută, la Burbank, în California.

Potrivit site-ului revistei Variety, cei şase actori, care sunt şi co-producători executivi ai episodului reuniunii, au negociat o sumă de 2,5 milioane de dolari fiecare pentru filmarea acestui episod unic.

Articol recomandat de sport.ro
Țiriac nu uită și nu iartă: "I-am declarat pe toți gangsteri. Public!"
Țiriac nu uită și nu iartă: "I-am declarat pe toți gangsteri. Public!"
Citește și...
Blake Lively, reacție publică după ce instanța a respins acuzațiile lui Justin Baldoni împotriva sa. „Am simțit durerea”
Blake Lively, reacție publică după ce instanța a respins acuzațiile lui Justin Baldoni împotriva sa. „Am simțit durerea”

Un judecător din New York a respins procesul de defăimare în valoare de 400 de milioane de dolari (295 de milioane de lire sterline) intentat de Justin Baldoni împotriva fostei sale colege de platou, Blake Lively.

Jennifer Lopez, ținute îndrăznețe pe scena de la World Pride Music Festival. Reacții controversate din cauza costumelor sale
Jennifer Lopez, ținute îndrăznețe pe scena de la World Pride Music Festival. Reacții controversate din cauza costumelor sale

Jennifer Lopez a făcut senzație la World Pride Music Festival 2025 din Washington, D.C., unde a urcat pe scenă în ținute spectaculoase și extrem de îndrăznețe, celebrând prin muzică comunitatea LGBTQ+.

Demi Moore, apariție de senzație în cadrul unui eveniment monden. Ce ținuta a purtat actrița în vârstă de 62 de ani. FOTO
Demi Moore, apariție de senzație în cadrul unui eveniment monden. Ce ținuta a purtat actrița în vârstă de 62 de ani. FOTO

Demi Moore a atras toate privirile în North Hollywood, California, unde a participat la evenimentul oficial „For Your Consideration” (FYC) dedicat serialului Landman, în care este protagonistă.

Recomandări
Negocieri fără acord pe măsurile fiscale. Partidele nu se înțeleg la creșterile de taxe. Ce a cerut PSD
Negocieri fără acord pe măsurile fiscale. Partidele nu se înțeleg la creșterile de taxe. Ce a cerut PSD

Discuțiile dintre partide pentru formarea Guvernului continuă în format extins. Liderii s-au alăturat specialiștilor care negociază măsurile fiscale.

Reformele întârziate care blochează banii din PNRR. În patru ani, România a îndeplinit doar 14% din jaloane
Reformele întârziate care blochează banii din PNRR. În patru ani, România a îndeplinit doar 14% din jaloane

România a primit de la Comisia Europeană 1,3 miliarde de euro, bani din PNRR. Însă suma este mai mică decât cea cerută.

România, victorie fără emoții cu Cipru, în preliminariile CM 2026. Ce urmează pentru tricolori
România, victorie fără emoții cu Cipru, în preliminariile CM 2026. Ce urmează pentru tricolori

Echipa naţională a României a câștigat, marți seară, pe Arena Națională, duelul cu Cipru, scor 2-0, în preliminariile Cupei Mondiale 2026.