A început Festivalul de Film de la Cannes. Cu ce producții se prezintă România

×
Codul embed a fost copiat

După doi ani, celebrităţile şi strălucirea, revin pe Croazetă. Marți începe cea de-a 74-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes.

Dar încă trebuie purtată mască pe covorul roşu și nu sunt permise îmbrăţişările. Nici filmele Netflix.

Pelicula care a inaugurat cele aproape două săptămâni de proiecții a fost musicalul "Annette". Iar pe covorul roșu a pășit și actrița Jodie Foster, care va primi un premiu onorific.

Invitată la ceremonia de deschidere, actrița Jodie Foster va primi un Palme d'Or onorific. Au trecut 45 de ani de când a luat marele trofeu de la Cannes, pentru rolul din „Taxi Driver”.

Astfel, covorul roșu a fost întins pe treptele Palais des Festivals, care redevine - aşa cum îl ştiam - un templu al cinema-ului. Pandemia a schimbat totul în ultimele 16 luni. Anul trecut, festivalul a fost anulat. Iar anul acesta a fost mutat, din luna mai, în iulie.

Citește și
Demi Moore
Demi Moore, apariție de senzație în cadrul unui eveniment monden. Ce ținuta a purtat actrița în vârstă de 62 de ani. FOTO

Pelicula fantastică spune povestea unui comedian şi a unei cântăreţe de operă a căror viaţă e dată peste cap de naşterea primului lor copil, Annette, o fetiţă cu un destin de excepţie.

În contrast, la conferinţa de presă la care a fost prezentat juriul festivalului s-a vorbit mai puţîn despre filme şi mai mult despre injustiţie şi discriminare, dar şi despre cum ar putea fi acestea combătute.

Spike Lee, president of the jury/director: „Lumea asta e condusă de gangsteri. "Agentul Orange", omul lui din Brazilia şi Putin. Asta e. Sunt gangsteri şi vor face tot ce vor. Nu au moralitate, nu au scrupule şi asta e lumea în care trăim. Trebuie să ridicăm vocea împotriva unor gangsteri ca ei.”

Membrii juriului au vorbit şi despre egalitate de șanse, în condiţiile în care, anul acesta, pentru prima oară în istoria festivalului, patru dintre cei 24 de cineaşti care concurează pentru Palme d'Or sunt femei.

Maggie Gyllenhaal: „Cred că, atunci când femeile ţin cont de dorințele lor şi se exprimă cu adevărat, chiar şi înăuntrul unei culturi foarte masculine... facem filme diferit. Spunem poveşti diferit.”

Chiar palatul a fost transformat în spital pentru bolnavii de Covid. Iar lunile trecute devenise un "Vaccinodrome", un centru pentru vaccinare în masă.

Participanţii trebuie, totuşi, să poarte mască de protectie, să fie vaccinaţi anti-COVID ori să se testeze pentru SARS-COV2 la fiecare 48 de ore.

E important să fim rezonabili şi precauţi, pentru că n-am învins încă pandemia”, a subliniat directorul Festivalului de film.

Thierry Fremaux, Director, Cannes Film Festival:Când eşti pe stradă la Cannes nu este nevoie să porţi mască. Când intri în ceea ce numim ‘bula Festivalului’, când te afli pe covorul roşu, trebuie să porţi mască. Bine, sus, pe trepte, vor putea să-şi scoată masca pentru fotografii. Dar nu vor fi îmbrăţişări...”.

Fără producții Netflix

 

Nu e loc pentru producţiile Netflix, la Cannes. Pentru că festivalul cere ca fiecare film din competitie sa fie difuzat în rețeaua de cinematografe din Franța. Când a fost întrebat de ce a ales să nu includă vreo producție a gigantului de streaming, directorul festivalului, Thierry Fremaux, a răspuns:„Daţi-mi un nume de regizor descoperit pe o astfel de platformă. Încă nu, după 5, 10 ani... Tocmai am sărbătorit anul trecut 125 de ani de cinema”.

Festivalul se deschide cu proiecţia filmului romantic muzical "Annette", regizat de Leos Carax, cu Adam Driver şi Marion Cotillard în rolurile principale.

24 de filme selectate în competiţia oficială concurează pentru marele trofeu, Palme d'Or.

România este reprezentată la Cannes de "La civil", regizat de Teodora Mihai şi produs de Cristian Mungiu - în competiţia Un Certain Regard; de scurtmetrajul "Interfon 15", de Andrei Epure - în competiţia secţiunii Semaine de la Critique; şi de lungmetrajul "Întregalde", de Radu Muntean, inclus în selecţia programului Quinzaine des Réalisateurs, secţiune paralelă festivalului.

Articol recomandat de sport.ro
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Citește și...
Ediție aniversară a festivalului de film z. Pelicule difuzate în 12 orașe din România
Ediție aniversară a festivalului de film z. Pelicule difuzate în 12 orașe din România

Se împlinesc 25 de ani de când filmul z are propriul festival în România.

Recomandări
Școala din România construită „ca afară”. Copiii pleacă de la privat pentru a învăța aici
Școala din România construită „ca afară”. Copiii pleacă de la privat pentru a învăța aici

Încheiem campania: „Școli în construcție. Viitor, în pauză”, într-o notă optimistă. Vă arătăm că, acolo unde primarii au folosit fonduri europene și au construit școli, rezultatele se văd, iar comunitățile se dezvoltă mulțumite.

Lista măsurilor economice negociate de PSD, PNL, USR și UDMR. Surse: Se pregătesc creșteri de taxe, inclusiv de TVA
Lista măsurilor economice negociate de PSD, PNL, USR și UDMR. Surse: Se pregătesc creșteri de taxe, inclusiv de TVA

A început o săptămână decisivă, pentru economia României. Liderii partidelor pro-occidentale au mers la Palatul Cotroceni și au discutat cu președintele Nicușor Dan măsurile care ar trebui să ducă la scăderea deficitului bugetar.

Mark Rutte: „Rusia ar putea să atace NATO până în 2030. Acum suntem cu toţii pe flancul estic”. Apelul lansat către aliații
Mark Rutte: „Rusia ar putea să atace NATO până în 2030. Acum suntem cu toţii pe flancul estic”. Apelul lansat către aliații

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a îndemnat luni aliaţii să crească masiv cheltuielile pentru apărare şi să construiască mai multe arme, avertizând că liderul rus Vladimir Putin ar putea lansa un atac până în 2030, relatează POLITICO.