Gal Gadot, imagini rare cu familia ei. Actrița din „Wonder Woman” i-a transmis un mesaj emoționant fiicei sale. FOTO

Gal Gadot
Instagram

Gal Gadot a sărbătorit cu entuziasm bat mitzvah-ul fiicei sale, Alma, și a împărtășit sâmbătă o postare emoționantă pe pagina sa de Instagram.

Ceremonia de bat mitzvah sărbătorește maturitatea; un băiat devine bărbat, iar o fată devine femeie. Ca adult, el sau ea împărtășește responsabilitățile unui membru cu drepturi depline al comunității evreiești.

Actrița din „Wonder Woman”, în vârstă de 39 de ani a încărcat o fotografie de familie în timp ce poza alături de soțul ei și de cei patru copii în timpul zilei speciale, potrivit Daily Mail. 

Vedeta s-a căsătorit cu Jaron Varsano în 2008 și îi împart pe Alma, 13 ani, Maya, șapte ani, Daniella, trei ani, și Ori, în vârstă de opt luni.

În descriere, Gadot a scris pentru cei 108 milioane de urmăritori ai săi: „Copilul meu își sărbătorește bat mitzvah-ul. Nu pot să cred ce persoană uimitoare ai devenit. Bucuria, umorul, curiozitatea și inima ta mare sunt absolut magnetice. Mă înveți atât de multe despre a fi mamă, dar și despre viață”.

Citește și
Gal Gadot la gala premiilor oscar
Gal Gadot a refuzat să prezinte Eurovision 2019. Explicaţia dată de actriţă

Mama a patru copii a mai spus: „Îți mulțumesc că m-ai ales pe mine să fiu mama ta, că ne-ai ales pe noi să fim părinții tăi”.

Ea a încheiat cu: „Nu există munte prea înalt pentru tine și nici ocean prea larg și adânc pe care să nu-l poți cuceri. Te iubesc pentru totdeauna, Ima”.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Gal Gadot a născut. Actrița a devenit mamă pentru a patra oară și a oferit fetiței sale un nume cu însemnătate
Gal Gadot a născut. Actrița a devenit mamă pentru a patra oară și a oferit fetiței sale un nume cu însemnătate

Gal Gadot a anunțat că a născut cel de-al patrulea copil, după ce a ținut sarcina secretă.

Gal Gadot a refuzat să prezinte Eurovision 2019. Explicaţia dată de actriţă
Gal Gadot a refuzat să prezinte Eurovision 2019. Explicaţia dată de actriţă

Vedeta din Wonder Woman a refuzat invitaţia de a fi gazda concursului de anul viitor, care va avea loc în Israel.

Recomandări
Dezastrul ecologic de la Praid, resimțit și într-o țară vecină. Peștii și familii întregi de castori mor din cauza poluării
Dezastrul ecologic de la Praid, resimțit și într-o țară vecină. Peștii și familii întregi de castori mor din cauza poluării

Salinitatea din râul Târnava Mică e similară cu cea a Mării Negre, din cauza că Salina Praid este spălată de apele pârâului Corund. Poluarea cu cloruri omoară peștii, obișnuiți cu apa dulce, dar și familiile de castori care viețuiesc pe lângă râu.

Speranța apărută în Iran, după atacurile Israelului. La ce se așteaptă deja mulți dintre iranieni, încurajați și de Netanyahu
Speranța apărută în Iran, după atacurile Israelului. La ce se așteaptă deja mulți dintre iranieni, încurajați și de Netanyahu

Iranul a avertizat Statele Unite, Marea Britanie și Franța că le va ataca bazele și navele din regiune dacă vor ajuta Israelul să se apere.

Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani
Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani

Zona Schengen a Uniunii Europene nu mai este spațiul de liberă circulație dinamic și optimist de altădată, notează POLITICO într-o analiză dedicată provocărilor actuale cu care se confruntă statele membre.