Europa, devastată de vremea extremă. Caniculă și furtuni de gheață într-o singură zi

×
Codul embed a fost copiat

Vineri a fost, oficial, cea mai călduroasă zi de iunie înregistrată vreodată în vestul Europei. În Franţa, de exemplu, recordul de vineri a fost de 45,9 grade Celsius, înregistrat în sudul ţării.

Temperaturi-record au fost şi în Germania, Elveţia sau Austria, în timp ce în Catalonia au luat amploare incendiile de vegetaţie.

Vremea este, însă, la extreme: o furtună cu gheaţă care a durat o jumătate de oră a avariat zeci de maşini în vestul Slovaciei.

Într-un oraş din vestul Slovaciei, o furtună cu grindină a provocat pagube uriaşe. Într-o jumătate de oră, zeci de şoferi s-au ales cu geamuri sparte şi capote avariate de bucăţile de gheaţă, iar furtuna a rupt mai mulţi copaci.

În vestul Europei, meteorologii zi înregistrau un nou record absolut de căldură pentru această ţară: 45,9 grade Celsius în sud, în apropiere de Montpellier. În Paris, sute de oameni s-au răcorit în fântânile arteziene de la poalele Arcului de Triumf. Unii dintre ei în costume de baie, alţii au intrat în apă cu hainele pe ei.

Citește și
Canicula in Franta
Cele mai ridicate temperaturi din istoria Franței. Alerta meteorologilor

Persoanele în vârstă sunt cele mai afectate de temperaturile ridicate. Voluntarii merg din casă în casă pentru a-i verifica pe locatari şi a le duce apă.

Yasmine, voluntar Crucea Roşie: ”Sunt oameni care nu simt efectele caniculei în acelaşi fel ca alţii, persoanele vârstnice în principal. Nu simt că s-au deshidratat, nici că sunt epuizaţi. Lor li se pare doar că sunt mai obosiţi ca de obicei”.

Bătrână: ”Mi-e teamă că, pe canicula asta sunt singură în casă şi nu am pe nimeni să mă ajute. Soţul meu are un handicap şi sunt îngrijorată că nu are cine să vină imediat”.

În Germania, Polonia, Elveţia, Cehia sau Austria au fost depăşite deja recordurile de temperatură în până acum în luna iunie.

Claire Nullis, reprezentant Organizația Mondială de Meteorologie: ”Înregistram o serie de noi recorduri în ceea ce priveşte temperaturile maxime din timpul zilei, dar şi în ceea ce priveşte temperaturile minime din timpul nopţii. Acestea din timpul nopţii sunt importante, pentru ca atunci corpul nostru îşi revine, la fel şi plantele şi animalele. Dacă avem minime de 25 de grade Celsius noaptea, cum s-a întâmplat în anumite locuri, nu este deloc bine”

În Spania, valul de aer fierbinte a provocat şi incendii extinse de vegetaţie. În Catalonia, pompierii intră în a treia zi de intervenţii, iar situaţia se înrăutăţeşte.

În vestul Europei, temperaturile vor continua să crească în următoarele ore, dar meteorologii se aşteaptă ca vremea să se răcorească începând de mâine.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Ion Țiriac, rețetă-fulger pentru metroul spre Otopeni: "Îl fac în 6 luni! Ușor de tot"
Ion Țiriac, rețetă-fulger pentru metroul spre Otopeni: "Îl fac în 6 luni! Ușor de tot"
Citește și...
Europa, sufocată de caniculă. 45,9 grade Celsius în Franța, record absolut
Europa, sufocată de caniculă. 45,9 grade Celsius în Franța, record absolut

În Franța, este cod roșu de caniculă. La prânz, s-au înregistrat 44,3 grade Celsius, un record absolut de căldură, care a fost bătut doar câteva ore mai târziu, când au fost 45,9 de grade. Avertizarea maximă, a fost emisă pentru 4 regiuni din sud.

Cele mai ridicate temperaturi din istoria Franței. Alerta meteorologilor
Cele mai ridicate temperaturi din istoria Franței. Alerta meteorologilor

În Franța s-au înregistrat, vineri, 44,3 grade Celsius, cea mai ridicată temperatură din istoria țării.

Val de caniculă fără precedent. Țara din Europa unde s-ar putea înregistra 45 grade
Val de caniculă fără precedent. Țara din Europa unde s-ar putea înregistra 45 grade

Este apogeul valului de aer fierbinte care sufocă mai ales vestul și centrul Europei. Iar vineri, în Franța, chiar ar putea fi depășit recordul absolut de temperatură din această țară, 44,1 grade Celsius.

Europa, sub caniculă. Un român fără adăpost a fost găsit mort în Milano
Europa, sub caniculă. Un român fără adăpost a fost găsit mort în Milano

Un român fără adăpost, găsit fără suflare la Milano, ar putea fi una dintre primele victime ale valului de caniculă fără precedent, care a cuprins Europa. Însă nu doar în Italia au fost emise avertizări de cod roșu.

Recomandări
Conflictul Israel-Iran escaladează. Iran a atacat cu peste 100 de rachete balistice, explozii în Tel Aviv și Ierusalim
Conflictul Israel-Iran escaladează. Iran a atacat cu peste 100 de rachete balistice, explozii în Tel Aviv și Ierusalim

Situația se agravează de la o oră la alta în Orientul Mijlociu. Armata iraniană a lansat cinci valuri de atacuri, cu peste 100 de rachete balistice, către Israel.

Lovitură pentru ANAF. Fiscul a pierdut un proces major pe TVA și ar putea să plătească daune de milioane de lei
Lovitură pentru ANAF. Fiscul a pierdut un proces major pe TVA și ar putea să plătească daune de milioane de lei

Lovitură în instanță pentru ANAF. Curtea de Apel Brașov a decis că aplicarea unui TVA de 19% pentru cafea în industria Horeca este ilegală.

Spania U21 - România U21, azi, ora 19, în direct la PRO TV și pe VOYO. „Tricolorii mici” caută primele puncte la EURO
Spania U21 - România U21, azi, ora 19, în direct la PRO TV și pe VOYO. „Tricolorii mici” caută primele puncte la EURO

Naționala U21 a României joacă, astăzi, împotriva selecționatei similare a Spaniei, de la ora 19:00, în cadrul Campionatului European de tineret din Slovacia. Meciul este transmis în exclusivitate pe PRO TV și VOYO.