Céline Dion și-a făcut apariția în public după aproape patru ani. Cum a fost surprinsă artista

celine dion
Instagram

Celine Dion, în vârstă de 55 de ani, a dezvăluit la sfârșitul anului trecut că a fost diagnosticată cu o boală extrem de gravă, o tulburare neurologică care declanșează spasme musculare, uneori inabile.

Vedeta a participat luni seară la un meci de hochei din NHL, conform fotografiilor din timpul serii, după patru ani în care a stat departe de evenimentele mondene, scrie People.

După ce s-a bucurat de meciul dintre Vegas Golden Knights și Montreal Canadiens de la T-Mobile Arena din Las Vegas, Céline a intrat în vestiar pentru a-și saluta echipa din orașul natal, îmbrăcată într-o vestă albă matlasată peste un pulover cafeniu.

Artista a fost surprinsă dând mâna cu membrii echipei și pozând alături de fiul său René-Charles, în vârstă de 22 de ani, și gemenii Eddy și Nelson, în vârstă de 13 ani.

Vicepreședintele departamentului de comunicare al lui Canadiens a împărtășit fotografii alături de Céline pe Instagram, cu brațul cântăreței în jurul ei.

Citește și
Johnny Depp
Johnny Depp împlinește 62 de ani. O carieră impresionantă umbrită de scandalul cu Amber Heard. GALERIE FOTO

„Am avut o vizită frumoasă la meciul de ieri din Vegas. Mulțumesc @celinedion pentru generozitatea ta. Întreaga echipă este foarte fericită că te-am întâlnit pe tine și familia ta”, a declarat femeia.

În luna mai, o sursă a declarat pentru PEOPLE că Céline Dion, în vârstă de 55 de ani, face tot ce poate pentru a se menține sănătoasă și pentru a reveni pe scenă după ce și-a anulat concertele până în aprilie 2024.

„Este sfâșietor faptul că a trebuit să anuleze turneele, dar suferă de o boală gravă și acest lucru îi perturbă viața de zi cu zi. Ea nu a renunțat deloc. Speră să țină sub control toate problemele legate de această boală pentru a putea cânta din nou”, a declarat o cunoștință din viața artistei pentru PEOPLE.
 

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
Johnny Depp împlinește 62 de ani. O carieră impresionantă umbrită de scandalul cu Amber Heard. GALERIE FOTO
Johnny Depp împlinește 62 de ani. O carieră impresionantă umbrită de scandalul cu Amber Heard. GALERIE FOTO

Johnny Depp împlinește 62 de ani, sărbătorind o carieră remarcabilă în cinematografie și roluri memorabile care l-au consacrat ca unul dintre cei mai iubiți actori ai generației sale.

 

Ellen Pompeo, actrița din „Anatomia lui Grey”, reținută pe aeroport din cauza unui obiect banal din bagajul de mână
Ellen Pompeo, actrița din „Anatomia lui Grey”, reținută pe aeroport din cauza unui obiect banal din bagajul de mână

Ellen Pompeo a trecut printr-un moment neașteptat pe aeroport, după ce o simplă pungă de semințe de floarea-soarelui a stârnit suspiciuni și a dus la intervenția unei echipe specializate în verificarea bagajelor suspecte.

Jared Leto, acuzații grave. Mai multe femei susțin că actorul a avut un comportament sexual nepotrivit când ele erau minore
Jared Leto, acuzații grave. Mai multe femei susțin că actorul a avut un comportament sexual nepotrivit când ele erau minore

Mai multe femei l-au acuzat pe Jared Leto de comportament nepotrivit, unele numind comportamentul actorului și muzicianului în vârstă de 53 de ani drept „prădător, terifiant și inacceptabil”.

Recomandări
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc

Cristina Neagu, una dintre cele mai bune jucătoare de handbal din toate timpurile, și-a luat duminică, rămas bun de la sportul pe care l-a iubit și respectat timp de 25 de ani.

Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical
Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical

Un val de aer fierbinte venit din nordul Africii ne-a reamintit că vara are și minusurile ei. Deja s-au înregistrat 37 de grade la umbră, mult peste valorile perioadei.