Celebrul dansator Sergei Polunin are un tatuaj cu Putin pe piept: "I-am simţit energia”

Sergei Polunin
Profimedia

Celebrul dansator Sergei Polunin, invitat special al Festivalului Internaţional Transilvania (TIFF), a afirmat, joi, că oamenii ar trebui să fie "mai toleranţi", adăugând că în Occident, spre deosebire de Rusia, persoanele "se ofensează aşa de uşor".

Polunin a fost de mai multe ori subiect de controversă, de la declaraţiile sale, până la discuţiile legate de unele dintre tatuajele pe care le are.

"Simt că oamenii ar trebui să fie mai toleranţi şi să li se permită să spună orice vor. Am auzit într-un interviu, cred, (...) că, dacă expui copiii la mai mulţi germeni, ei devin adulţi mai puternici. (...) În Rusia, auzi uneori pe cineva spunând o nebunie şi eşti uimit. Apoi respectivul zice 'Nu vorbeam serios', iar oamenii sunt ok cu asta. Capeţi o toleranţă şi lucrurile de genul acesta nu te ating", a spus Polunin, potrivit Agrepres.

El a adăugat că, "în Rusia, profesorii spun uneori lucruri pentru care în Anglia ar fi daţi în judecată, ar fi daţi afară".

"Eşti liber să fii aşa cum eşti. În Anglia sau, de fapt, în Occident, sunt atâtea reguli încât până şi cel mai mic cuvânt... (...) Oamenii se ofensează aşa de uşor, deoarece cuvintele sunt reglementate - să spui asta, să nu spui asta. Eu sunt pentru a spune orice. Te poţi schimba, oamenii se schimbă, pot spune apoi altceva. Nu ai cum să ştii ce simt oamenii, iar unora le place să facă pe victimele, ceea ce, în opinia mea, nu este cel mai bun lucru", a adăugat artistul.

Citește și
TIFF
Utlimele pregătiri pentru TIFF. Cine va fi invitatul special de anul acesta

Sergei Polunin a afirmat că îşi asumă complet alegerile.

"Dacă fac o greşeală, îmi asum vina. Este responsabilitatea mea, eu am ales. Nu am vrut să mă scuz. E ca şi cum faci ceva şi apoi 'Vai, scuze!'. Atunci de ce ai zis ce ai zis?", a completat el.

Considerat un superstar al baletului, Polunin şi-a exprimat, de-a lungul timpului, părerile politice.

Întrebat de opinia sa faţă de preşedintele Rusiei, artistul a răspuns:

 

"L-am întâlnit pe Vladimir, i-am simţit energia. (...) Cred, în general, că e bine să ai un echilibru în lume şi mulţi oameni respectă asta. E important să avem o Americă puternică, o Rusie puternică, o Europă puternică, o Asie puternică. E bine să avem asta", a susţinut el.

Vorbind despre relaţia sa cu dansul, Sergei Polunin a evidenţiat că acesta este, într-un fel, "centrul" lui.

"Aici e locul meu, îmi place să fiu pe scenă, să comunic, să trăiesc povestea, dansul, cu oamenii. (...) Sunt mai degrabă introvertit, dar scena e locul în care strălucesc şi căruia îi aparţin", a mărturisit dansatorul.

Polunin a susţinut, joi seară, spectacolul " Up, Close and Personal", la Castelul Banffy din Bonţida.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
Citește și...
"Băiatul rău al baletului mondial" a oferit o seară magică la TIFF

Seară magică la Festivalul Internațional de Film Transilvania. Balerinul ucrainean Sergei Polunin, considerat cel mai talentat dansator al generației sale, a încântat spectatorii strânși în fața scenei de la Castelul Banffy.

Utlimele pregătiri pentru TIFF. Cine va fi invitatul special de anul acesta
Utlimele pregătiri pentru TIFF. Cine va fi invitatul special de anul acesta

Iubitorii de film se pregătesc de TIFF. Gala de deschidere va avea loc vineri, la Cluj-Napoca.

Surprize mari la TIFF 2021. Tudor Giurgiu:
Surprize mari la TIFF 2021. Tudor Giurgiu: "Vor fi multe premiere mondiale"

Festivalul Internațional de Film Transilvania începe săptămână viitoare cu proiecții simultane în 20 de localități.

Recomandări
Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR
Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR

În țară se încheie o nouă zi de negocieri pentru salvarea bugetului, însă partidele tot nu au ajuns la un numitor comun.

Motivarea CCR privind secretizarea declarațiilor de avere. Opinii separate ale judecătorilor Curții. DOCUMENT
Motivarea CCR privind secretizarea declarațiilor de avere. Opinii separate ale judecătorilor Curții. DOCUMENT

CCR a publicat motivarea hotărârii prin care a declarat neconstituționale obligațiile prevăzute pentru demnitari și funcționari publici de a-și face publice în declarațiile de avere veniturile soțului, soției și copiilor.

LIVE TEXT | Italia - România: „tricolorii mici” debutează la EURO U21. Duelul din Trnava se vede pe PRO TV și pe VOYO
LIVE TEXT | Italia - România: „tricolorii mici” debutează la EURO U21. Duelul din Trnava se vede pe PRO TV și pe VOYO

Naționala U21 a României joacă acum contra selecționatei similare a Italiei, la Campionatul European din Slovacia. Meciul din Trnava este transmis în direct pe PRO TV și pe VOYO.