Cauţiune de un milion de dolari pentru rapperul acuzat că a agresat sexual minore

R Kelly
Pro TV

Cauţiunea în cazul rapperului R. Kelly a fost stabilită la un milion de dolari în cadrul unei audieri care a avut loc sâmbătă, potrivit presei locale, la o zi după ce cântăreţul, acuzat că a agresat patru femei, s-a predat poliţiei din Chicago.

Trei dintre victime erau minore la momentul săvârşirii agresiunilor, care au avut loc în perioada 1998-2010, potrivit procurorilor, care au formulat 10 capete de acuzare împotriva cântăreţului.

Judecătorul John Fitzgerald Lyke Jr. a spus că acuzaţiile sunt ''tulburătoare'', potrivit Chicago Tribune. Potrivit publicaţiei, procurorii deţin probe ADN care vin în sprijinul învinuirilor.

Judecătorul i-a interzis lui Kelly orice cu persoane minore şi i-a cerut să-şi predea paşaportul, potrivit Reuters.

Kelly are stabilită o nouă înfăţişare luni, când va fi desemnat judecătorul care se va ocupa de cazul său, potrivit biroului şerifului din Cook County, relatează Reuters.

Citește și
Rapperul Willie Bo
Rapper împușcat de 6 polițiști, în timp ce dormea în mașină. Susțin că „se temeau” de el

Una dintre victime ar fi intrat în cu cântăreţul R&B după ce i-a cerut un autograf, în perioada când rapperul era eliberat pe cauţiune după un alt set de acuzaţii referitoare la abuzuri. Kelly a fost achitat în 2008 de învinuirile referitoare la pornografie infantilă.

Cântăreţul s-a predat vineri seară, după ce autorităţile au emis mandat de arestare pe numele său. Unul dintre avocaţii rapperului a spus că acesta este nevinovat.

''Cred că toate femeile mint'', a spus vineri la CNN avocatul apărării Steve Greenberg.

Un documentar recent despre Kelly, care include mărturii ale femeilor care susţin că au fost agresate de cântăreţ, a readus în atenţia publicului stilul de viaţă şi presupusele agresiuni săvârşite de rapper.

Sub sloganul #MuteRKelly a fost demarată o campanie care promovează boicotarea melodiilor sale, inclusiv hituri precum ''I believe I can fly''.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
Citește și...
Fotografia care putea să-i aducă sfârșitul unui rapper. S-au tras 10 focuri de armă
Fotografia care putea să-i aducă sfârșitul unui rapper. S-au tras 10 focuri de armă

O fotografie postată de celebrul rapper Rich the Kid pe Instagram ar putea fi la originea unui jaf armat petrecut, marți, în fața studioului de înregistrări Westlake Recording Studio, în momentul în care în clădire se afla și Usher.

Rapper împușcat de 6 polițiști, în timp ce dormea în mașină. Susțin că „se temeau” de el
Rapper împușcat de 6 polițiști, în timp ce dormea în mașină. Susțin că „se temeau” de el

Rapperul Willie McCoy, cunoscut drept Willie Bo, a fost împușcat mortal de șase polițiști, în timp ce dormea în mașina sa, în fața unui restaurant Taco Belldin Vallejo, California.

"Copilul soldat" devenit un rapper celebru. Ororile pe care le-a trăit în războaie

Un tânăr din Sudan a povestit pe larg ororile la care a fost martor în timp ce era „copil soldat”. Emmanuel Jal a reușit să evadeze, însă a dezvăluit că peste 300.000 de copii încă își mai riscă viețile în războaiele civile.

Recomandări
Riposta Iranului. Teheranul a lansat zeci de rachete asupra Israelului. Explozii în Tel Aviv și Ierusalim
Riposta Iranului. Teheranul a lansat zeci de rachete asupra Israelului. Explozii în Tel Aviv și Ierusalim

Israel a lansat noi atacuri asupra Iranului vineri seara, după ce a lansat cel mai amplu atac din istorie asupra vechiului său dușman, distrugând uriașul complex nuclear subteran al Teheranului și eliminând întreaga conducere militară de top.

Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți
Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți

Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, prezintă, vineri, date despre situaţia ecomomică a României şi negocierile din ultima săptămână.

Singura șansă de salvare a Salinei Praid ar fi umplerea ei cu pietriș, spun experții. „Să fie betonate căile de acces”
Singura șansă de salvare a Salinei Praid ar fi umplerea ei cu pietriș, spun experții. „Să fie betonate căile de acces”

Mina veche de la Praid este compromisă, iar singura șansă de salvare ar fi umplerea ei cu pietriș. Soluția aparține experților Asociației Europene a Producătorilor de Sare.