(P) Endometrioza – cea mai importantă cauză de infertilitate la femei

endometrioză

Endometrioza este o afecțiune ginecologică des întâlnită la femeile din România, însă din păcate destul de dificil de diagnosticat.

Durerile pelvine în timpul menstruației devin o problemă cronică, ajungându-se până la complicații majore, una dintre ele fiind infertilitatea.

Cum se manifestă endometrioza?

Endometrioza se manifestă în principal prin dureri la nivelul abdomenului inferior, în timpul menstruației. Durerile devin din ce în ce mai intense, uneori fiind resimțite și înainte de menstră.

Durerea este intensă și este similară unor crampe, necesitând de multe ori un control al durerii prin medicamente antidolorifice și antiinflamatoare. Durerea mai apare de asemenea și în timpul sau după actul sexual, uneori chiar și la mișcările intestinale sau urinare din timpul perioadei menstruale.

Cum se pune diagnosticul de endometrioză?

Fiind o afecțiune cu un mecanism complex, endometrioza poate fi greu și de diagnosticat, mai ales pentru că până în prezent nu a fost adoptat în unanimitate un algoritm fix de diagnostic al acestei boli.

Citește și
Tratamentul naturist pentru răul de mișcare. De ce apare în cazul unor persoane
Tratamentul naturist pentru răul de mișcare. De ce apare în cazul unor persoane

Este recomandat ca la identificarea simptomelor specifice să fie consultat un medic ginecolog cu experiență în tratamentul acestei boli, care va examina îndeaproape: istoricul pacientei, va efectua un examen clinic riguros corelat cu simptomatologia, cu tratamentul efectuat până în prezent și cu răspunsul pacientei la acesta.

O metodă cu un grad de acuratețe înalt în diagnosticul și identificarea zonelor afectate de endometrioză este chirurgia exploratorie prin intermediul laparoscopiei. Alte teste ce pot certifica existența bolii sunt testele de sânge (CA125), ecografia și IRM pelvin cu protocol de endometrioză.

Tratamentul endometriozei

Tratamentul endometriozei poate urmări două scopuri: managementul simptomatologiei sau vindecarea (pe cale chirurgicală).
Managementul durerii se obține prin tratament medicamentos, pacienta luând antiinflamatoare la nevoie. Această abordare nu va opri evoluția bolii și, cu atât mai mult, nu va fi obținută o vindecare.

Vindecarea bolii este posibilă exclusiv pe cale chirurgicală.

Tratamentul endometriozei beneficiază astăzi de aborduri minim-invazive, menite să ajute pacienta să se recupereze cât mai rapid. Calea ideală însă este reprezentată de tratamentul prin chirurgie robotică, o platformă revoluționară pe care medicul ginecolog o va folosi în scopul identificării cu acuratețe a leziunilor endometriale, a exciziei acestora fără a afecta organele adiacente, pacienta beneficiind în final de o recuperare rapidă și cel mai important, de reluarea funcției fertile de care a fost privată din cauza bolii.
 

Articol recomandat de sport.ro
Avocata familiei Ganea: "Când părinții își îngroapă copilul, ceilalți ar trebui să-și plece capul. Nu să ridice vocea"
Avocata familiei Ganea: "Când părinții își îngroapă copilul, ceilalți ar trebui să-și plece capul. Nu să ridice vocea"

Acest articol este un material publicitar al cărui conținut a fost realizat în mod independent de o terță parte, fără răspunderea editorială şi sub supravegherea PRO TV S.R.L.

Citește și...
Alergia la soare. Simptome, tratament și beneficiile uimitoare ale castraveților
Alergia la soare. Simptome, tratament și beneficiile uimitoare ale castraveților

Alergia solară este o afecțiune a pielii care apare în urma expunerii îndelungate la razele UV sau UVB și care se manifestă prin erupție sub forma unor bășici de mici dimensiuni sau pete mari de culoare roșie.

Tratamentul naturist pentru răul de mișcare. De ce apare în cazul unor persoane
Tratamentul naturist pentru răul de mișcare. De ce apare în cazul unor persoane

Răul de mișcare este o problemă localizată la nivelul urechii interne care apare în timpul călătoriei cu autobuzul, mașina, avionul sau cu barca.

Nu există tratament medicamentos pentru ficatul gras. Boala poate evolua distructiv până la ciroză
Nu există tratament medicamentos pentru ficatul gras. Boala poate evolua distructiv până la ciroză

Ficatul gras înseamnă încărcarea cu grăsime a acestui organ și nu există tratament medicamentos. Dar pot fi tratate, în schimb, bolile care duc la încărcarea ficatului cu grăsime, așa că sunt șanse de vindecare.

Cataracta, boala oftalmologică cel mai des întâlnită, tratată cu tehnica femto-laser. Cum funcționează
Cataracta, boala oftalmologică cel mai des întâlnită, tratată cu tehnica femto-laser. Cum funcționează

Cataracta este boala oftalmologică cel mai des întâlnită. Nu i se cunoaște deocamdată cauza. Singurul tratament este intervenția chirurgicală. Din fericire, durează mai puțin de 10 minute. Aflăm mai multe detalii la Doctor de bine.

Recomandări
Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie
Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie

Consultările pentru formarea Guvernului dintre liderii partidelor și președintele Nicușor Dan au continuat joi la Palatul Cotroceni. Nu au avansat din cauza unor tensiuni între PSD și USR.

ANIMAȚIE. Cum s-a prăbușit avionul cu 242 de pasageri. Ce spune un fost pilot român care a zburat cu acest tip de aeronavă
ANIMAȚIE. Cum s-a prăbușit avionul cu 242 de pasageri. Ce spune un fost pilot român care a zburat cu acest tip de aeronavă

O catastrofă aeriană cumplită s-a produs în India. Un avion Boeing 787 Dreamliner - cu 242 de oameni la bord, cu destinația Londra, s-a prăbușit la scurt timp după decolare.

Donald Trump anunță un posibil atac împotriva instalațiilor nucleare iraniene. „Nu vreau să spun iminent
Donald Trump anunță un posibil atac împotriva instalațiilor nucleare iraniene. „Nu vreau să spun iminent"

Un atac israelian asupra instalațiilor nucleare de suprafață ale Iranului „ar putea foarte bine să aibă loc" în curând, a declarat joi președintele Trump reporterilor de la Casa Albă.