In lipsa unui port de ambarcatiuni usoare, galatenii recurg la improvizatii
Un intreprinzator a inchiriat o bucata de mal si a amenajat o zona in care pot acosta cateva zeci de barci. Pentru ca nu a avut bani sa le asigure tuturor pontoane plutitoare, omul le tine legate intre ele cu o sfoara.
Tanarul se ocupa cu acostarea barcilor celor care vor sa ajunga pe malul galatean. Proprietarii ambarcatiunilor vin la ponton, coboara si ii lasa barca in grija. Angajatul o tracteaza pana la primul capat de sfoara liber si o leaga.
Desi platesc anual impozite consistente, proprietarii nu beneficiaza de conditii. Astfel, nu exista amenajat de autoritati niciun port de ambarcatiuni, o rampa de lansare a navelor la apa si nici macar nu exista un punct de alimentare cu carburanti. Asa ca, desi au fluviul sub nas, multi prefera se faca 100 de kilometri pana la Tulcea, unde gasesc toate conditiile.
Un constructor de barci a investit deja 500.000 de euro in amenajarea unui mini-port, in care pot acosta 60 de ambarcatiuni si chiar un vapor. A facut-o pentru ca nu avea conditii de acostare si de reparare a ambracatiunilor.
Pana in momentul in care se va construi un port de ambarcatiuni incapator, pentru majoritatea proprietarilor nu ramane decat o singura solutie: sa-si tina barcile pe uscat.