„Școala infracțională” din Elveția: Un român își învăța „elevii” cum să recruteze și să exploateze victimele

×
Codul embed a fost copiat

Cel puțin 24 de persoane au ajuns în atenția autorităților, după ce, timp de șapte ani, s-ar fi ocupat cu traficul de persoane și exploatarea sexuală.

Rețeaua funcționa în mai multe state europene, în special Elveția, și era condusă de un bărbat de 45 de ani, au precizat procurorii DIICOT. El ar fi inițiat o adevărată „școală infracțională”, în care membrii erau învățați cum să acționeze. Victimele proveneau din medii sărace și erau racolate prin metoda loverboy, pe rețelele de socializare sau direct.

Unele femei, chiar și însărcinate, au fost obligate să se prostitueze până la extenuare și li se luau bunurile. În plus, trebuiau să ofere clienților și droguri, au precizat anchetatorii.

Autoritățile au făcut 21 de percheziții în județele Bacău și Neamț, dar au descins și la două adrese din Elveția.

Cercetările continuă într-un dosar penal deschis, printre altele, pentru trafic de persoane, de minori și proxenetism.

Citește și
perchezitii
Operațiunea „Jupiter” se extinde. Percheziții în dosare de extremism și infracțiuni economico-financiare
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT E gata! Se face transferul verii în Europa: 150.000.000€
NEWS ALERT E gata! Se face transferul verii în Europa: 150.000.000€
Citește și...
Percheziții la firme suspectate de reciclare fictivă. Prejudiciul este de 8 milioane de lei din ambalaje
Percheziții la firme suspectate de reciclare fictivă. Prejudiciul este de 8 milioane de lei din ambalaje

Polițiștii și procurorii fac 13 percheziții la firme suspectate că, din 2022, au emis acte false privind reciclarea de ambalaje din sticlă, PET și plastic. Prejudiciul estimat - 8 milioane lei, obținuți din achiziții și reciclări fictive.

Operațiunea „Jupiter” se extinde. Percheziții în dosare de extremism și infracțiuni economico-financiare
Operațiunea „Jupiter” se extinde. Percheziții în dosare de extremism și infracțiuni economico-financiare

Polițiștii și procurorii au efectuat miercuri 391 de percheziții la nivel național în cadrul unei operațiuni de amploare care vizează combaterea extremismului și a criminalității economico-financiare.

Mascații au descins la un polițist din Arad acuzat de șase infracțiuni. Ce ilegalități a comis agentul
Mascații au descins la un polițist din Arad acuzat de șase infracțiuni. Ce ilegalități a comis agentul

Poliţiştii anticorupţie fac, marţi, percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal care îl vizează pe un agent de poliţie de la IPJ Arad, Postul de Poliţie Păuliş.

Recomandări
MAE: Doi cetăţeni români se află printre victimele atacului armat de la o şcoală din Austria
MAE: Doi cetăţeni români se află printre victimele atacului armat de la o şcoală din Austria

Doi cetăţeni români se află printre persoanele rănite în urma atacului de la o şcoală din Graz, Austria, familiile acestora fiind informate cu privire la starea lor, anunţă Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

Federaţia Naţională a Sindicatelor din istraţie avertizează: România se află pe marginea colapsului istrativ
Federaţia Naţională a Sindicatelor din istraţie avertizează: România se află pe marginea colapsului istrativ

Federaţia Naţională a Sindicatelor din istraţie (FNSA) trage un semnal de alarmă în privinţa subfinanţării şi subdimensionării sistemului istrativ, menţionând că România se află „pe marginea colapsului istrativ”.

VOYO găzduiește Premier League. Urmărește pentru prima dată în România toate meciurile, de pe orice dispozitiv
VOYO găzduiește Premier League. Urmărește pentru prima dată în România toate meciurile, de pe orice dispozitiv

Începând din acest sezon, fanii Premier League vor putea urmări, oriunde și oricând, pentru prima oară în România, toate meciurile exclusiv pe VOYO.