Satul care a dat în judecată statul român. Cere daune de 4 milioane de euro pentru carantină

Satul care a dat în judecată statul român. Cere daune de 4 milioane de euro
Shutterstock

Primul termen în dosarul în care satul prahovean Gornet contestă decizia prin care a fost plasat în carantină, cerând plata unor daune de patru milioane de euro, are loc luni, la Curtea de Apel Bucureşti.

Autorităţile din comuna Gornet au atacat în instanţă decizia Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) de a introduce în carantină satul Gornet din această comună şi au cerut iniţial despăgubiri în cuantum de 500.000 de euro care ar urma să fie împărţiţi celor care au fost „prejudiciaţi” din cauza carantinei. Ulterior, suma a fost crescută la 4 milioane de euro, conform News.ro.

DSU susţine că ordinul privind carantina permite intrările sau ieşirile persoanelor pentru diverse activităţi, inclusiv pentru a merge la serviciu.

Unitatea istrativ Teritorială Gornet din judeţul Prahova a atacat în instanţă, la Curtea de Apel Bucureşti, decizia Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) de a introduce în carantină satul Gornet după ce 15 dintre cei peste 2000 de localnici au fost diagnosticaţi cu COVID-19.

Conform cererii de chemare în judecată, localitatea solicită anularea ordinului emis de Raed Arafat prin sare satul Gornet este introdus în carantină şi cere instanţei să oblige DSU să plătească 500.000 de euro dane morale/daune interese, sumă care ar urma să fie împărţită celor care au fost „prejudiciaţi” prin dispunerea măsurii de carantină.

Citește și
politia
Localnicii din Gornet cer 500.000 de euro despăgubiri, după ce localitatea a fost plasată în carantină

În documentul citat se motivează că actul istrativ emis de DSU este unul „netemeinic” întrucât în satul Gornet, introdus în carantină, ar exista doar şase persoane infectate cu SARS-Cov-2, nu 15, câte au declarat autorităţile locale atunci când au votat propunerea de carantinare a localităţii.

Mai mult, avocatul localităţii susţine, în cererea de chemare în judecată, că DSP Prahova „nu a efectuat niciodată o anchetă epidemiologică aşa cum susţin reprezentanţii acestei instituţii care şi în prezent au cunoştinţă doar de şapte persoane infectate, cu excepţia şefului DSP care singur a raportat 15 persoane astfel încât măsura abuzivă a contaminării să fie credibilă la Bucureşti”.

În plus, documentul trimis instanţei arată faptul că nu a existat niciun fel de colaborare între prefect şi autorităţile locale deşi prefectul ar fi fost obligat, conform avocatului care reprezintă interesele celor din Gornet, „să coopereze cu autorităţile publice din comună”.

Bogdan Dumitru, avocatul care reprezintă comuna Gornet în instanţă şi care a atacat în contencios istrativ, la Curtea de Apel Bucureşti, ordinul de introducere în carantină a satului Gornet, a anunţat săptămâna trecută că va cere majorarea sumei solicitate ca daune interese în procesul deschis împotriva Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.

”Având în vedere băşcălia şi mizeria făcute de DSU prin dr. Raed Arafat locuitorilor comunei Gornet, jud. Prahova am solicitat despăgubiri în cuantum de 4 (patru) milioane de euro. În conformitate cu prevederile art. 3 (6) din Ordinul nr. 1309 din 21.07.2020 al Ministerului Sănătăţii îi solicităm şefului DSU emiterea imediată a ordinului de ridicare a carantinei în comuna Gornet jud Prahova”, anunţă avocatul Bogdan Dumitru, într-un comunicat dat publicităţii joi după-amiază.

Potrivit acestuia, hotărârea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă care a stat la baza ordinului de carantinare a satului Gornet ar fi nelegală pe motiv că „nu are legătură cu instituirea stării de carantină în comuna Gornet, ci se referă la măsuri pentru eliminarea răspândirii pestei porcine”.

Satul Gornet a intrat în carantină miercuri, 22 iulie, măsura fiind valabilă 14 zile.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
O persoană din satul carantinat din Prahova a plecat la mare în weekend. Ce a urmat
O persoană din satul carantinat din Prahova a plecat la mare în weekend. Ce a urmat

O persoană din satul prahovean Gornet, care se află în carantină timp de 14 zile, a plecat, sâmbătă, într-o staţiune de la malul mării, în acest caz fiind deschis dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor.

Localnicii din Gornet cer 500.000 de euro despăgubiri, după ce localitatea a fost plasată în carantină
Localnicii din Gornet cer 500.000 de euro despăgubiri, după ce localitatea a fost plasată în carantină

500 de mii de euro cer despăgubire oamenii din Gornet, Prahova, localitate aflată în carantină zonală.

Încă o localitate a fost carantinată din cauza numărului prea mare de infectări cu coronavirus
Încă o localitate a fost carantinată din cauza numărului prea mare de infectări cu coronavirus

Autoritățile au anunțat, miercuri, că se instituie carantina zonală în localitatea Gornet, din județul Prahova, după ce 15 persoane au depistate cu noul coronavirus. Este a doua localitate carantinată, după Cartojani, din județul Giurgiu.

Recomandări
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc

Cristina Neagu, una dintre cele mai bune jucătoare de handbal din toate timpurile, și-a luat duminică, rămas bun de la sportul pe care l-a iubit și respectat timp de 25 de ani.

Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical
Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical

Un val de aer fierbinte venit din nordul Africii ne-a reamintit că vara are și minusurile ei. Deja s-au înregistrat 37 de grade la umbră, mult peste valorile perioadei.