Fostul ministru al Sănătăţii Sorina Pintea a fost trimisă în judecată de DNA

Sorina Pintea la Curtea de Apel
Inquam Photos / Octav Ganea

Fostul ministru al Sănătăţii Sorina Pintea a fost trimisă în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în dosarul în care este acuzată de luare de mită.

Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriul trimis instanţei că, în perioada noiembrie 2019 - 28 februarie 2020, Pintea ar fi pretins şi primit, printr-un intermediar, de la reprezentanţii unei societăţi comerciale, în două tranşe, sumele de 10.000 de euro (la 20 decembrie 2019) şi 120.000 lei (la 28 februarie 2020), care nu i s-ar fi cuvenit.

Banii reprezentau un procent de 7% din valoarea unui contract de achiziţie publică, ce avea ca obiect proiectarea şi execuţia lucrărilor de amenajare a blocului operator - sala de chirurgie cardiovasculară şi toracică şi a unor spaţii adiacente din Spitalul Judeţean de Urgenţă 'Dr. Constantin Opriş' Baia Mare, încheiat în anul 2019.

Potrivit anchetatorilor, Sorina Pintea ar fi primit banii în incinta unităţii medicale pe care o conducea.

Comunicatul integral al DNA:

 

Citește și
Acuzată de corupție, Sorina Pintea a revenit asupra demisiei de la conducerea Spitalului Judeţean din Baia Mare
Acuzată de corupție, Sorina Pintea a revenit asupra demisiei de la conducerea Spitalului Judeţean din Baia Mare

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatei PINTEA SORINA, la data faptei manager al Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare, județul Maramureș, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată (două acte materiale).

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În perioada noiembrie 2019 – 28 februarie 2020, inculpata Pintea Sorina, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins și primit, printr-un intermediar, de la reprezentanții unei societăți comerciale, în două tranșe, sumele de 10.000 de euro (la 20 decembrie 2019) și 120.000 lei (la 28 februarie 2020), care nu i s-ar fi cuvenit, reprezentând un procent de 7% din valoarea unui contract de achiziție publică ce avea ca obiect „proiectarea și execuția lucrărilor de amenajare bloc operator-sala de chirurgie cardiovasculară și toracică și spații adiacente din Spitalul Judetean de Urgență «Dr. Constantin Opriș» Baia Mare”, încheiat în anul 2019 de unitatea spitalicească cu societatea comercială.

Concret, inculpata ar fi primit banii respectivi în incinta unității medicale pe care o conducea, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în atribuțiile sale de serviciu ca manager și ordonator de credite.

În data de 28 februarie 2020, după primirea sumei de 120.000 lei, activitate ce ar fi avut loc în biroul inculpatei din cadrul spitalului, s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.
În cauză s-a instituit măsura sechestrului asiguratoriu asupra a două terenuri ce aparțin inculpatei.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

Anterior sesizării instanței de judecată cu prezentul rechizitoriu, procurorii anticorupție au încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu o persoană fizică, în sarcina acesteia fiind reținută infracțiunea de complicitate la luare de mită în formă continuată.” 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
Orban a cerut demiterea Sorinei Pintea din funcția de manager al spitalului din Baia Mare
Orban a cerut demiterea Sorinei Pintea din funcția de manager al spitalului din Baia Mare

Ludovic Orban i-a cerut ministrului Sănătăţii să înceapă procedurile de demitere a directorului Spitalului Judeţean Maramureş, în cazul în care se dovedeşte că preşedintele CJ Maramureş ar fi repus-o în această funcţie pe Sorina Pintea.

Acuzată de corupție, Sorina Pintea a revenit asupra demisiei de la conducerea Spitalului Judeţean din Baia Mare
Acuzată de corupție, Sorina Pintea a revenit asupra demisiei de la conducerea Spitalului Judeţean din Baia Mare

Fostul ministru al Sănătății Sorina Pintea, cercetată pentru luare de mită, a revenit asupra demisiei de la conducerea Spitalului Județean Baia Mare.

Liviu Pop, audiat la DNA în dosarul de luare de mită al Sorinei Pintea
Liviu Pop, audiat la DNA în dosarul de luare de mită al Sorinei Pintea

Senatorul social-democrat Liviu Marian Pop a dat ieri explicații la Direcția Națională Anticorupție.

Sorina Pintea a fost eliberată din arest. Avocatul ei spune că va fi internată în spital
Sorina Pintea a fost eliberată din arest. Avocatul ei spune că va fi internată în spital

Curtea de Apel Bucureşti a decis, vineri, ca Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătăţii, să fie eliberată din arest preventiv, urmând ca aceasta să fie cercetată sub control judiciar pentru 60 de zile, în dosarul în care este acuzată de luare de mită.

Fiul Sorinei Pintea: Noi trăiam simplu, ca orice altă familie de condiţie medie din România
Fiul Sorinei Pintea: Noi trăiam simplu, ca orice altă familie de condiţie medie din România

Ionuţ Pintea, fiul Sorinei Pintea, a declarat vineri că mama lui nu i s-a plâns niciodată că ar avea nevoie de bani, deoarece ei trăiau "simplu", ca "orice familie de condiţie medie din România".

Recomandări
Consultări la Cotroceni cu liderii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliţie. Se va discuta despre măsurile economice
Consultări la Cotroceni cu liderii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliţie. Se va discuta despre măsurile economice

Nicuşor Dan are, luni, la Palatul Cotroceni, consultări cu liderii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliţie şi minorităţi pentru a agrea măsurile ecomomice care trebuie luate pe termen scurt şi mediu în vederea reducerii deficitului.

The Guardian: Europa riscă să piardă una dintre cele mai importante industrii din cauza tarifelor impuse de Trump
The Guardian: Europa riscă să piardă una dintre cele mai importante industrii din cauza tarifelor impuse de Trump

Industria siderurgică europeană este amenințată de tarifele de 50% impuse de Donald Trump, costurile ridicate la energie și surplusul de oțel ieftin din China, avertizează unul dintre cele mai mari grupuri industriale din Germania.

Violențele din Los Angeles se agravează. Liderii locali îl acuză pe Trump de o mișcare „deliberat inflamatorie”
Violențele din Los Angeles se agravează. Liderii locali îl acuză pe Trump de o mișcare „deliberat inflamatorie”

Donald Trump a trimis duminică, la Los Angeles, trupele Gărzii Naționale, ca răspuns la violențele prostestatarilor furioși.