Augustin Lazăr ia în calcul sesizarea Curţii Constituţionale asupra legilor justiţiei

Augustin Lazar

Procurorul general Augustin Lazăr a declarat, marţi dimineaţă, că ia în calcul sesizarea Curţii Constituţionale asupra legilor justiţiei, aflate în stadii diferite în circuitul parlamentar, el precizând ca va lua o decizie în zilele următoare.

Procurorul general Augustin Lazăr a declarat marţi că Ministerul Public face o analiză a modificărilor aduse în Parlament Legilor Justiţiei pentru a vedea care sunt instrumentele juridice prin care va acţiona, precizând că una dintre idei este sesizarea Curţii Constituţionale, relatează Agerpres.

Prezent marţi în Parlament la şedinţa comisiilor juridice, Lazăr a fost întrebat de jurnalişti care este poziţia sa în legătură cu modificările la Legile Justiţiei.

"Este o situaţie sensibilă, pe care noi o analizăm pentru a vedea care sunt instrumentele juridice prin care vom acţiona mai departe în zilele care urmează. Noi facem chiar acum o analiză şi în zilele imediat următoare o să vedeţi un comunicat de presă ce am făcut noi. (...) Eu am precizat de multe ori, dacă cineva doreşte să modifice Legile Justiţiei nu trebuie să o facă nici la o comisie specială şi nici într-o procedură de urgenţă, fiindcă noi avem nevoie de legi în care să aibă încredere toţi românii. Avem nevoie de o Justiţie care să fie bine conturată, o Justiţie europeană şi nu una în care să nu aibă încredere. Este o analiză în curs şi vom prezenta instrumentele juridice prin care se pot verifica aceste texte de lege", a spus procurorul general.

Întrebat dacă printre instrumentele avute în vedere este şi sesizarea Curţii Constituţionale, Lazăr a răspuns: "Este una dintre ideile noastre".

Citește și
tudorel toader
Tudorel Toader, vizită fulger la Penitenciarul Vaslui. Ce le-a promis angajaților

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
Citește și...
Noi proteste la Parlament, după ce s-a votat statutul magistraţilor. Liderii PNL şi USR s-au alăturat
Noi proteste la Parlament, după ce s-a votat statutul magistraţilor. Liderii PNL şi USR s-au alăturat

Câteva sute de persoane s-au adunat luni seară, după ora 18:00, la Palatul Parlamentului pentru a protesta împotriva modificării legilor justiţiei

Tudorel Toader, vizită fulger la Penitenciarul Vaslui. Ce le-a promis angajaților
Tudorel Toader, vizită fulger la Penitenciarul Vaslui. Ce le-a promis angajaților

Ministrul Justiţiei a făcut o vizită fulger la Penitenciarul Vaslui, unde mai bine de jumătate din angajaţi au ameninţat că refuză să mai intre la serviciu din cauza orelor suplimentare neplătite şi a lipsei de personal.

Mii de oameni au protestat în Piața Victoriei. Tudor Chirilă: ”Ce se întâmplă acum e regândirea Ordonanței 13”
Mii de oameni au protestat în Piața Victoriei. Tudor Chirilă: ”Ce se întâmplă acum e regândirea Ordonanței 13”

Piaţa Victoriei a fost din nou duminică seară locul unde au răsunat vocile a mii de români. Preț de câteva ore, oamenii au protestat faţă de modificările ce vizează legile justiţiei, şi n-au uitat nici de problemele din spitale.

Reacții din presa internaţională după noua rundă de proteste din România
Reacții din presa internaţională după noua rundă de proteste din România

Presa internaţională scrie despre manifestaţiile împotriva Guvernului şi a modificării legilor justiţiei care au avut loc duminică seară în Piaţa Victoriei din capitală şi în mai multe oraşe.

Recomandări
Barometru: Peste 85% dintre români cred că România va avea probleme economice în următoarele luni
Barometru: Peste 85% dintre români cred că România va avea probleme economice în următoarele luni

Peste 85% dintre români se aşteaptă ca România să se confrunte în următoarele luni cu probleme economice, relevă Barometrul Informat.ro - INSCOP Research realizat în perioada 26-30 mai 2025.

Un avion cu peste 240 de pasageri la bord care se îndrepta spre Marea Britanie s-a prăbușit în India | FOTO & VIDEO
Un avion cu peste 240 de pasageri la bord care se îndrepta spre Marea Britanie s-a prăbușit în India | FOTO & VIDEO

Un avion cu peste 240 de pasageri la bord, care se îndrepta spre Marea Britanie, s-a prăbușit joi lângă aeroportul Ahmedabad, din vestul Indiei.

Iranul amenință să atace baze americane în Orientul Mijlociu, după declarațiile lui Trump despre dosarul nuclear
Iranul amenință să atace baze americane în Orientul Mijlociu, după declarațiile lui Trump despre dosarul nuclear

Iranul ameninţă că va ataca baze militare americane în Orientul Mijlociu în cazul unui conflict cu Statele Unite, al căror preşedinte Donald Trump declară că se simte ”mai puţin încrezător” în ajungerea la un acord cu Teheranul.