Oamenii sunt lumina! Editia speciala de Pasti 2012

×
Codul embed a fost copiat

Oameni minunati, unii coborati parca de pe peretii pictati cu sfinti ai bisericilor, oameni gospodari, credinciosi, veseli, plini de viata!

Oameni minunati, unii coborati parca de pe peretii pictati cu sfinti ai bisericilor, oameni gospodari, credinciosi, veseli, plini de viata! Pe toti i-am prezentat intr-o editie speciala de Pasti, in 2012. Atunci am urcat in inima Maramuresului si am fost primiti in casa prea sfintitului Iustinian, pastor al crestinilor din acest colt de rai. Un calugar de a carui dragoste de oameni si de Dumnezeu au venit si vin sa se umple generatii de credinciosi.

Spunem, de regula, ca omul sfinteste locul. Numai ca la Rohia-locul in care Inaltul Iustinian s-a calugarit, locul sfinteste omul. Acolo a trait si a murit Nicolae Steinhardt.

L-am cunsocut si pe cel care l-a calugarit in ascuns, departe de ochii securistilor. In aceste locuri, oamenii traiesc profund vestea ca Hristos a inviat iar cand vorbesc despre Dumnezeu o fac cu toata taria si convingerea.

Astfel de oameni sunt in manastire, dar si in satele din jur. Libotin este unul dintre ele.
 

Citește și
oamenii sunt lumina
Oamenii sunt Lumina, partea III. Calugar, la doar 22 de ani. Fratele Catalin a renuntat la viata in societate, din dragoste pentru Hristos
Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
Citește și...
Oamenii sunt lumina! Editie speciala de Pasti 2013
Oamenii sunt lumina! Editie speciala de Pasti 2013

Parintele Veniamin este staretul Manastirii Rarau, un batran poznas, pus pe sotii, cu o viata de om traita in calugarie.

Oamenii sunt Lumina, partea III. Calugar, la doar 22 de ani. Fratele Catalin a renuntat la viata in societate, din dragoste pentru Hristos
Oamenii sunt Lumina, partea III. Calugar, la doar 22 de ani. Fratele Catalin a renuntat la viata in societate, din dragoste pentru Hristos

Hristos e lumina si numai cel care-l iubeste cu toata fiinta poate sa renuntele la tot si sa ia calea calugariei. Tunderea in monahism este un simbol al invierii: omul vechi moare si ia nastere unul nou. Tocmai de aceea calugarului i se schimba numele.

Oamenii sunt Lumina, partea I. Manastirea Rarau, coltul de Rai unde oamenii se apropie de Dumnezeu cu zambetul pe buze
Oamenii sunt Lumina, partea I. Manastirea Rarau, coltul de Rai unde oamenii se apropie de Dumnezeu cu zambetul pe buze

Vom cunoaste in aceasta editie "Romania, te iubesc!" oameni care stau de vorba cu Dumnezeu, il inteleg si il iubesc. Pentru ei, salutul "Hristos a inviat - adevarat a Inviat" deschide portile Raiului.

Recomandări
Barometru: Peste 85% dintre români cred că România va avea probleme economice în următoarele luni
Barometru: Peste 85% dintre români cred că România va avea probleme economice în următoarele luni

Peste 85% dintre români se aşteaptă ca România să se confrunte în următoarele luni cu probleme economice, relevă Barometrul Informat.ro - INSCOP Research realizat în perioada 26-30 mai 2025.

INS: Rata anuală a inflaţiei a urcat la 5,45%, în mai. Unde au fost în cele mai mari scumpiri
INS: Rata anuală a inflaţiei a urcat la 5,45%, în mai. Unde au fost în cele mai mari scumpiri

Rata anuală a inflaţiei a urcat, în luna mai 2025, la 5,45%, de la 4,9% în aprilie, în condiţiile în care serviciile s-au scumpit cu 7,09%, mărfurile alimentare cu 6,53% iar cele nealimentare cu 4%, potrivit datelor INS.

Iranul amenință să atace baze americane în Orientul Mijlociu, după declarațiile lui Trump despre dosarul nuclear
Iranul amenință să atace baze americane în Orientul Mijlociu, după declarațiile lui Trump despre dosarul nuclear

Iranul ameninţă că va ataca baze militare americane în Orientul Mijlociu în cazul unui conflict cu Statele Unite, al căror preşedinte Donald Trump declară că se simte ”mai puţin încrezător” în ajungerea la un acord cu Teheranul.