Școlile din țară vor fi închise vineri din cauza gripei. Anunțul ministrului Sănătății

×
Codul embed a fost copiat

La recomandarea ministrului Sănătăţii, vineri se închid toate şcolile din România.

S-a ajuns în această situaţie, după ce 34 de români au fost ucişi de gripă, iar responsabilii confirmă că şi ultima săptămână a fost una epidemică, după ce numărul celor care au făcut infecţii respiratorii a cresut cu 20 de procente.

Ministerul Sănătăţii a informat, miercuri, Ministerul Educaţiei Naţionale despre situaţia prinvind evoluţia infecţiilor gripale şi despre oportunitatea unei măsuri suplimentare de prevenire a îmbolnăvirilor cu gripa, care constă în suspendarea cursurilor şcolare pentru data de 25 ianuarie 2019. Această măsură a fost aprobată printr-un ordin al ministrului Educaţiei Naţionale.

Specialişti au declarat a doua săptămână cu caracter epidemic. Conform raportărilor INSP, săptămâna 14 – 20 ianuarie 2019 a avut un caracter epidemic,la fel ca şi săptămâna anterioară acesteia.  

Numărul cazurilor de infecţii respiratorii acute a crescut din nou cu peste 20% faţă de nivelul aşteptat. Conform specialiştilor, dacă şi cea de a treia săptămână consecutiv îşi va menţine caracterul epidemic, va fi declarată epidemia de gripă.

Citește și
chiuveta
Elevii, îndemnați de profesori să ”se spele bine pe mâini”. Doar că în școli n-au săpun

Astfel, dat fiind că 24 ianuarie este declarată ofical zi liberă, timp de 4 zile, copiii vor putea evita expunerea în colectivităţi.

“Vom continua să supraveghem atent evoluţia gripei în toată ţara. Împreună cu Ministerul Educaţiei, vom continua triajul epidemiologic în unităţile de învăţământ săptămâna viitoare, odată cu realuarea activităţii în unităţile şcolare.

Recomand părinţilor să pună accent în continuare pe măsurile igienico-sanitare , iar pe parcursul celor patru zile libere să evite expunerea copiilor în colectivităţi”, a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii.

Recomandări privind evitarea îmbolnăvirii cu gripă:

- Consultarea medicului de familie pentru simptome care sugerează gripă şi care poate stabili o eventuală indicaţie pentru spitalizare;
-  Izolarea voluntară la domiciliu a persoanelor care prezintă simptomatologie asemănătoare gripei;
- Respectarea etichetei tusei şi strănutului (utilizarea de batiste de unică utilizare sau tuse/strănut la nivelul părţii interne a articulaţiei cotului);
- Igiena adecvată a mâinilor, în vederea reducerii răspândirii virusului;
- Purtarea echipamentului de protecţie adecvat (măşti, mănuşi, halate) de către vizitatori şi personalul medical;
-  Continuarea vaccinării antigripale.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Țiriac nu uită și nu iartă: "I-am declarat pe toți gangsteri. Public!"
Țiriac nu uită și nu iartă: "I-am declarat pe toți gangsteri. Public!"
Citește și...
Bilanțul deceselor din cauza gripei a ajuns la 34. Încă 2 persoane moarte, în Constanța
Bilanțul deceselor din cauza gripei a ajuns la 34. Încă 2 persoane moarte, în Constanța

Numărul deceselor provocate de gripă creşte de la o zi la alta. Bilanțul a ajuns la 34 de români care au murit de când a început sezonul virozelor respiratorii.

Elevii, îndemnați de profesori să ”se spele bine pe mâini”. Doar că în școli n-au săpun
Elevii, îndemnați de profesori să ”se spele bine pe mâini”. Doar că în școli n-au săpun

28 de oameni au murit până acum răpuşi de gripă, iar ultimele trei victime, cu vârste peste 70 de ani, sufereau şi de alte afecţiuni.

Recomandări
Negocieri fără acord pe măsurile fiscale. Partidele nu se înțeleg la creșterile de taxe. Ce a cerut PSD
Negocieri fără acord pe măsurile fiscale. Partidele nu se înțeleg la creșterile de taxe. Ce a cerut PSD

Discuțiile dintre partide pentru formarea Guvernului continuă în format extins. Liderii s-au alăturat specialiștilor care negociază măsurile fiscale.

Reformele întârziate care blochează banii din PNRR. În patru ani, România a îndeplinit doar 14% din jaloane
Reformele întârziate care blochează banii din PNRR. În patru ani, România a îndeplinit doar 14% din jaloane

România a primit de la Comisia Europeană 1,3 miliarde de euro, bani din PNRR. Însă suma este mai mică decât cea cerută.

România, victorie fără emoții cu Cipru, în preliminariile CM 2026. Ce urmează pentru tricolori
România, victorie fără emoții cu Cipru, în preliminariile CM 2026. Ce urmează pentru tricolori

Echipa naţională a României a câștigat, marți seară, pe Arena Națională, duelul cu Cipru, scor 2-0, în preliminariile Cupei Mondiale 2026.