Prima reacție a ministrului Educației în scandalul din învățământul universitar. ”O decizie preliminară”

×
Codul embed a fost copiat

Ministrul Educației, Valentin Popa, a susținut o declarație de presă în care a explicat decizia de reducere a locurilor bugetate de la mai multe universități de stat din marile orașe ale țării, decizie care a dus la proteste în mediul academic. 

Valentin Popa a ținut să menționeze încă de la începutul conferinței că este vorba despre o decizie preliminară, care a fost luată pentru a susține domeniile prioritare pentru dezvoltare României.

Pentru universitățile de stat din România doresc să subliniez încă de la început cuvântul preliminară, pentru că au apărut comentarii între repartizarea preliminară și finală de anul trecut de la începutul anului universitare de când s-au repartizat. Este o diferență semnificativă”, a subliniat ministrul Educației.

Discuția despre redistribuirea locurilor bugetate către domeniile prioritare există încă din anul 2014, susține ministrul, care a precizat că mediul academic era conștient că acest lucru va afecta universitățile. 

Susținere domeniilor prioritare era necesară încă din 2014, în mediul academic am discutat în nenumărate rânduri pentru locuri destinate domeniilor prioritate. Cu toții am fost conștienți că asta va afecta numărul de locuri atribuite”, a explicat ministrul.

Citește și
SUBIECTE LIMBA ROMÂNĂ EVALUARE NAȚIONALĂ 2018 EDU.RO
Elevii i-au cerut ministrului Educației să se facă mai puține cursuri

Studenţii celor mai mari universităţi din ţară anunţă un protest fără precedent, după ce ministrul educaţiei Valentin Popa a redus semnificativ numărul locurilor bugetate.

Marți, profesorii şi studenţii vor protesta în faţa Ministerului Educaţiei. Oficialul a lăsat luni de înţeles că ar putea reveni asupra repartizării şi că aceasta este una preliminară.

Studenţii de la Universitatea Bucureşti, „Babeș-Bolyai" din Cluj-Napoca, „Alexandru Ioan Cuza" din Iași, Academia de Studii Economice din București şi Universitatea de Vest din Timișoara i-au cerut ministrului educaţiei într-o scrisoare deschisă să publice criteriile care au stat la baza alocării locurilor bugetate în universităţi.

Aceştia susţin că "modul în Ministerul Educației a acționat nu poate decât să afecteze, din nefericire, încrederea deja zdruncinată în mediul universitar românesc".

Răspunsul ministrului Valentin Popa a venit în luni după-amiază. "Este o repartizare preliminară. Diferenţa a fost repartizată relativ simplu, pentru susţinerea programelor prioritare, proporţional cu numărul de studenţi din programele care pot susţine aceste domenii. Am fost acuzaţi că am repartizat aceste locuri pe criterii politice. Nu este adevărat”.

La repartizarea pentru anul universitar 2018-2019, toate aceste universităţi de tradiţie au pierdut locuri la buget, fiind avantajate universitățile mai mici, precum cea din Suceava, a cărui rector a fost până recent chiar ministrul Valentin Popa.

Universitatea Bucureşti a primit cu 454 de locuri mai puţin, ceea ce înseamnă, în total, o pierdere de 9 milioane de lei. Iar Babeş Bolyai din Cluj a pierdut 271 de locuri la buget.

Studenţii şi profesorii au decis să protesteze.

Până în acest moment, aproape 2000 de persoane, printre care studenţi sau profesori s-au arătat interesaţi de protestul care va avea loc marți, la ora 13, în faţa Ministerului Educaţiei. Evenimentul poartă numele "Solidaritate pentru educaţie", iar printre cerinţele protestatarilor se număra inclusiv demisia ministrului Valentin Popa.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
Citește și...
Scandal uriaș în învățământ. Marile universități îi cer explicații ministrului Popa
Scandal uriaș în învățământ. Marile universități îi cer explicații ministrului Popa

Scandal fără precedent în învăţământ: Universitatea Bucureşti a anunţat că va da în judecată Ministerul Educaţiei, care i-a redus semnificativ numărul de locuri plătite din buget.

Elevii i-au cerut ministrului Educației să se facă mai puține cursuri
Elevii i-au cerut ministrului Educației să se facă mai puține cursuri

Consiliul Național al Elevilor i-a cerut ministrul Educației, Valentin Popa, ca numărul de discipline să fie redus, iar accentul să fie pus pe conținuturi diversificate și interconectate.

Recomandări
Harta atacurilor israeliene asupra Iranului. Unde s-ar fi aflat țintele nucleare ascunse pe teritoriul Republicii Islamice
Harta atacurilor israeliene asupra Iranului. Unde s-ar fi aflat țintele nucleare ascunse pe teritoriul Republicii Islamice

Israelul a atacat Iranul, vizând instalația nucleară de la Natanz și alte obiective legate de programele nucleare și de rachete balistice.

Israelul a atacat Iranul. A lovit instalațiile nucleare iraniene și a ucis numeroși lideri militari și oameni de știință
Israelul a atacat Iranul. A lovit instalațiile nucleare iraniene și a ucis numeroși lideri militari și oameni de știință

Israelul a atacat vineri dimineață mai multe ținte Iran, în cadrul unei operațiuni militare de amploare.

Sorin Grindeanu le-a cerut parlamentarilor să renunțe la banii încasați din chirii, dacă au locuință în Capitală
Sorin Grindeanu le-a cerut parlamentarilor să renunțe la banii încasați din chirii, dacă au locuință în Capitală

Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, spune că le-a cerut tuturor colegilor parlamentari să renunţe de urgenţă la sumele provenite din deconturi ale chiriei în condiţiile în care au o proprietate în Capitală.