Ordonanţa care îngheaţă salariile bugetarilor a fost modificată. Cresc salariile din învăţământ

×
Codul embed a fost copiat

Guvernul a modificat, pe ultima sută de metri, Ordonanţa - trenuleţ care cuprinde îngheţarea salariilor din sistemul bugetar şi prorogarea pensiilor aleşilor local.

Dacă iniţial proiectul nu cuprindea majorări de salarii decât pentru unele categorii din sănătate, în forma finală care a intrat în şedinţa de guvern de vineri a fost introdusă majorarea salariilor din educaţie, notează News.ro.

Potrivit modificării aduse ordonanţei de uegenţă, ”prin excepţie de la alin. (1), pentru personalul didactic de predare, personalul didactic auxiliar, personalul didactic de conducere şi personalul de îndrumare şi control din învăţământ, începând cu data de 1 ianuarie 2022 salariile de bază se majorează cu 1/4 din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de Legea- cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare pentru anul 2022 şi cele din luna decembrie 2021”.

Modificarea vine după ce, joi, trei federaţii sindicale din învăţământ au ameninţat că de luni, 20 decembrie, vor picheta sediile Guvernului şi prefecturilor, dacă salariile profesorilor vor fi îngheţate, aşa cum prevedea proiectul de ordonanţă al Executivului.

„În calitate de reprezentanţi ai salariaţilor din educaţie, Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Sindicatelor din Educaţie „SPIRU HARET” şi Federaţia Naţională Sindicală „Alma Mater“ avertizează Guvernul României că, începând de luni, 20 decembrie 2021, salariaţii din învăţământ vor ieşi în stradă, pichetând sedille Executivului şi prefecturilor. Dacă politica de totală desconsiderare a resursei umane din învăţământ va continua, există posibilitatea radicalizării acţiunilor de protest, mergând până la neîncheierea situaţiei şcolare/universitare pentru semestrul I şi declanşarea grevei generale”, au transmis aceştia într-un comunicat de presă.

Citește și
bani lei
Creșterea pensiilor și a alocațiilor nu acoperă scumpirile uriașe. Bugetarii ar putea să aibă salarii și mai mari

 

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
Proiect: Salariile şi sporurile bugetarilor nu vor creşte în 2022. Singurii angajați care vor beneficia de majorări
Proiect: Salariile şi sporurile bugetarilor nu vor creşte în 2022. Singurii angajați care vor beneficia de majorări

Salariile de bază, soldele, indemnizaţiile şi sporurile de care beneficiază bugetarii nu vor creşte anul viitor, pentru evitarea unor presiuni suplimentare asupra cheltuielilor bugetare, potrivit unui proiect de OUG publicat de Ministerul Finanţelor.

Creșterea pensiilor și a alocațiilor nu acoperă scumpirile uriașe. Bugetarii ar putea să aibă salarii și mai mari
Creșterea pensiilor și a alocațiilor nu acoperă scumpirile uriașe. Bugetarii ar putea să aibă salarii și mai mari

Din ianuarie, peste 5 milioane de pensionari vor vedea pe cupoane și în conturi cu 10% mai mulți bani. Guvernul a decis că punctul de pensie va fi de anul viitor 1.586 de lei.

Bugetul pe anul 2022 întârzie. Cum ar putea fi adoptat până la finalul lunii decembrie
Bugetul pe anul 2022 întârzie. Cum ar putea fi adoptat până la finalul lunii decembrie

Bugetul pentru anul viitor mai are de așteptat. Deși s-au angajat să-l adopte până de Crăciun, liderii politici nu au găsit deocamdată soluții pentru majorările de pensii, salarii și alocații promise în programul de guvernare.

Recomandări
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc

Cristina Neagu, una dintre cele mai bune jucătoare de handbal din toate timpurile, și-a luat duminică, rămas bun de la sportul pe care l-a iubit și respectat timp de 25 de ani.

Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical
Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical

Un val de aer fierbinte venit din nordul Africii ne-a reamintit că vara are și minusurile ei. Deja s-au înregistrat 37 de grade la umbră, mult peste valorile perioadei.