O nouă probă ar putea fi introdusă la examenul național de bacalaureat

pobe de sport la itere

O nouă probă obligatorie este pregătită să fie introdusă pentru examenul național de bacalaureat, cu argumentul că astfel va crește nivelul de sănătate a tinerilor.

Noua probă va fi educația fizică și sport. Propunerea a fost avansată în Parlament chiar de Putere, scrie profit.ro.

”Programa încărcată și numărul de ore crescut pentru disciplinele teoretice determină elevii și tinerii să acorde din ce în ce mai mult timp activităților de studiu și foarte puțin sau deloc mișcării și sportului. Efortul intelectual al elevilor și studenților nu este completat cu activități sportive la nivel de unitate de învățământ prin care aceștia să își pună în mișcare mușchii și corpul”, susțin autorii proiectului.

Prin urmare, proiectul prevede introducerea unei noi probe obligatorii la examenul național de bacalaureat, și anume proba ”practică de evaluare a competențelor motrice formate pe durata învățământului liceal, pentru elevii apți din punct de vedere medical să desfășoare activități de educație fizică și sport”. Parlamentarii propun și numărul de ore obligatorii de educație fizică și sport în cazul fiecărui ciclu de învățământ.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Citește și
student strain
Facultățile din România pe care se bat studenții străini. Vinod a venit tocmai din India pentru a studia la Iași
Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Rezultate simulare Bacalaureat 2018. Mai puţin de 40% dintre elevi au medii peste 6
Rezultate simulare Bacalaureat 2018. Mai puţin de 40% dintre elevi au medii peste 6

REZULTATE SIMULARE BAC 2018. Mai puţin de 40 la sută din elevii claselor a XI-a şi a XII-a care au susţinut săptămâna trecută simularea examenului de Bacalaureat au obţinut medii peste 6.

Recomandări
Catastrofă ecologică la Praid. Nivelul de sare din râul Târnava Mică, similar cu cel din Marea Neagră
Catastrofă ecologică la Praid. Nivelul de sare din râul Târnava Mică, similar cu cel din Marea Neagră

Salinitatea din râul Târnava Mică e similară cu cea a Mării Negre, din cauza că Salina Praid este spălată de apele pârâului Corund. Poluarea cu cloruri omoară peștii, obișnuiți cu apa dulce, dar și familiile de castori care viețuiesc pe lângă râu.

Israel și Iran continuă atacurile și amenințările reciproce. Guvernul Netanyahu cere istrației Trump să intervină
Israel și Iran continuă atacurile și amenințările reciproce. Guvernul Netanyahu cere istrației Trump să intervină

Armata Israelului a confirmat o lovitură aeriană asupra sediului Ministerului iranian al Apărării din Teheran. Iranul afirmă că a folosit noul său tip de rachetă balistică în ultimele lovituri asupra Israelului, relatează CNN.

Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani
Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani

Zona Schengen a Uniunii Europene nu mai este spațiul de liberă circulație dinamic și optimist de altădată, notează POLITICO într-o analiză dedicată provocărilor actuale cu care se confruntă statele membre.