Fără schimbări la Bacalaureat în acest an. Daniel David: „Ai metodologie, ai copii înscriși, cum să faci așa ceva?”

×
Codul embed a fost copiat

Lista cu disciplinele studiate la liceu, așa-numitul plan-cadru, va fi elaborată după consultarea unor experți, români și străini, a anunțat noul ministru al Educației, Daniel David.

O parte dintre problemele actuale ale sistemului de învățământ, menționate de acesta, sunt metodele de predare ineficiente și manualele, care nu sunt „destul de prietenoase”. O altă veste este că anul acesta nu vor fi schimbări legate de bacalaureat.

Ce materii vor fi studiate la liceu vom ști la finalul acestei luni, atunci când va fi pus în dezbatere noul plan-cadru. Important e să-i ajute pe elevi să capete o serie de competențe, spune ministrul.

Daniel David, ministrul Educației: „Competențe înseamnă trei lucruri: cunoștințe declarative, procedurale și valori. Dacă ne uităm mai ales în clasele mari, vedem testele Pisa, știm clar că nu se face carte. Sigur că ne putem întreba de ce, dar mai întâi haideți să recunoaștem că avem o problemă.”

Ministrul a ținut să lămurească și situația examenelor.

Citește și
Examen
Simulare Bacalaureat 2025 – calendarul oficial al examenelor. Când susțin elevii simularea la BAC

Daniel David, ministrul Educației: „Și legat de bacalaureat, unii credeau că acum putem schimba metodologia, anulăm probleme de competențe. O chestie complet neserioasă. Ai metodologie, ai copii înscriși, cum să faci așa ceva?”

Experții critică situația actuală din sistemul de învățământ

Daniel David consideră că este nevoie de profesori motivați, pregătiți să predea prin metode moderne. Situația actuală lasă de dorit, spun experții în educație.

Marius Staș, expert în educație: „Forme fără fond. Oamenii ăștia se fac că fac lucruri. Acolo e importantă prezența, sunt importante certificatele și, dacă apare un lucru bun – și sunt convins că au apărut și lucruri foarte bune – se izbesc în secunda doi de cea mai mare piedică, și anume, toate funcționează în paradigma unui plan-cadru comunist.”

Profesorii ar urma să fie motivați cu prime și bonusuri, acordate în funcție de performanță. Responsabilii vor stabili indicatorii și metodologia până la finele lunii mai.

Articol recomandat de sport.ro
Ion Țiriac, rețetă-fulger pentru metroul spre Otopeni: "Îl fac în 6 luni! Ușor de tot"
Ion Țiriac, rețetă-fulger pentru metroul spre Otopeni: "Îl fac în 6 luni! Ușor de tot"
Citește și...
Calendar Bacalaureat 2025. Programul probelor scrise și evaluarea competențelor pentru elevi
Calendar Bacalaureat 2025. Programul probelor scrise și evaluarea competențelor pentru elevi

Calendarul examenului de Bacalaureat 2025 a fost publicat în Monitorul Oficial. Probele scrise se desfășoară în luna iunie, în timp ce evaluarea competențelor se desfășoară în ianuarie și februarie.  

Simulare Bacalaureat 2025 – calendarul oficial al examenelor. Când susțin elevii simularea la BAC
Simulare Bacalaureat 2025 – calendarul oficial al examenelor. Când susțin elevii simularea la BAC

 

Pentru elevii care se pregătesc de Bacalaureat în 2025, simulările reprezintă o etapă crucială în procesul de pregătire. Află când vor avea loc simulările pentru clasa a XII-a și calendarul oficial al examenelor. 

Febra simulărilor. Realitatea tristă a educației românești: cu câți ani în urmă sunt elevii de la țară față de cei de la oraș
Febra simulărilor. Realitatea tristă a educației românești: cu câți ani în urmă sunt elevii de la țară față de cei de la oraș

Peste câteva zile, încep simulările examenelor naționale pentru 300.000 de elevi din anii terminali. Iar înscrierile la bacalaureat se deschid la jumătatea lunii decembrie.  

Recomandări
Conflictul Israel-Iran escaladează. IDF a anunțat că avioane de vânătoare sunt gata să lovească Teheranul
Conflictul Israel-Iran escaladează. IDF a anunțat că avioane de vânătoare sunt gata să lovească Teheranul

Situația se agravează de la o oră la alta în Orientul Mijlociu. Armata iraniană a lansat cinci valuri de atacuri, cu peste 100 de rachete balistice, către Israel.

Lovitură pentru ANAF. Fiscul a pierdut un proces major pe TVA și ar putea să plătească daune de milioane de lei
Lovitură pentru ANAF. Fiscul a pierdut un proces major pe TVA și ar putea să plătească daune de milioane de lei

Lovitură în instanță pentru ANAF. Curtea de Apel Brașov a decis că aplicarea unui TVA de 19% pentru cafea în industria Horeca este ilegală.

Spania U21 - România U21, azi, ora 19, în direct la PRO TV și pe VOYO. „Tricolorii mici” caută primele puncte la EURO
Spania U21 - România U21, azi, ora 19, în direct la PRO TV și pe VOYO. „Tricolorii mici” caută primele puncte la EURO

Naționala U21 a României joacă, astăzi, împotriva selecționatei similare a Spaniei, de la ora 19:00, în cadrul Campionatului European de tineret din Slovacia. Meciul este transmis în exclusivitate pe PRO TV și VOYO.